Preşedintele Igor Dodon s-a întâlnit astăzi cu un sobor de peste 100 de preoți din zona de nord a țării, unde a discutat relația dintre Biserică și societate. În cadrul acesteia, şeful statului a declarat că optează pentru o nouă lege a cultelor din Moldova, reiterând că va insista în continuare asupra abrogării legii minorităţilor sexuale.
“Dacă nu vom păstra Biserica, Moldova nu are viitor ca stat. Da, Biserica e separată de stat şi este corect aşa. Statul nu trebuie să se implice în treburile Bisericii. Avem acelaşi scop să păstrăm statul Republica Moldova. Ştiu că este necesară o nouă lege cultelor. Am vorbit cu Mitropolitul Vladimir la această temă. Eu voi cere şi voi obţine, dacă nu acum, atunci mai târziu, abrogarea legii minorităţilor sexuale”, a menţionat Igor Dodon.
Preşedintele a precizat că a donat 8000 de manuale de religie pentru clasele I-VII-a care vor fi repartizate prin bibliotecile parohiale din Edineț, Donduseni, Ocnita și Briceni “astfel ca elevii din instituțiile de învățământ să aibă posibilitatea să studieze Religia Creștin-Ortodoxă”.
“Ortodoxia este piatra de temelie a statalităţii moldoveneşti. Anume Ortodoxia a format identitatea moldovenească, a influenţat formarea tabloului lumii şi a valorilor poporului moldovenesc. Ortodoxia reprezintă acea forţă care consolidează majoritatea etniilor din Moldova – moldoveni, ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, ș.a. – mărturisitori ai Ortodoxiei“, a adăugat şeful statului.
Reamintim în iulie 2012 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind garantarea egalităţii drepturilor, cu 53 de voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri. Actul normativ prevedea apărarea drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale reprezentanţilor minorităţilor sexuale.