UE va aloca RM 90 milioane euro pentru realizarea angajamentelor asumate în Acordul de Asociere

Uniunea Europeană va aloca Republicii Moldova peste 90 de milioane de euro pentru realizarea angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere RM-UE. Guvernul a aprobat luni inițierea negocierilor asupra a două acorduri de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană.

Astfel, peste 61,9 milioane de euro vor fi acordate drept asistență tehnică pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților pe domeniile: reforma administrației publice centrale, agricultură și dezvoltare rurală, poliție și gestionare a frontierelor.

Totodată, va fi acordat sprijin investițional pentru întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv a celor conduse de femei. Măsura are ca scop sporirea potențialului de dezvoltare economică a Republicii Moldova, diversificarea surselor de venit pentru cetățeni, îmbunătățirea mediului de afaceri din zonele rurale, precum și ajustarea normelor naționale la standardelor UE în domeniul veterinar și de siguranță alimentară.

De asemenea, acordul prevede acordarea suportului financiar pentru îmbunătățirea serviciilor și infrastructurii rurale de alimentare cu apă și canalizare, dar și pentru fortificarea eficienței energetice în regiunile Republicii Moldova.

Conform documentului, 60 milioane de euro din suma totală vor fi acordați de Comisia Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, 800 de mii de Euro de către Agenția Austriacă de Dezvoltate și aproximativ 1,11 milioane de Euro vor reprezenta contribuția proprie a beneficiarilor.

Cel de-al doilea acord prevede că Comisia Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, va acorda autorităților publice centrale 29 de milioane de euro pentru sporirea capacităților de coordonare a asistenței și pentru îmbunătățirea abilităților de elaborare și coordonare a proiectelor, dezvoltarea infrastructurii naționale de date spațiale și combaterea fenomenului spălării banilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.