Trei surori gemene de 2 ani și 8 luni au suportat aceeași intervenție chirurgicală la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Ele au fost diagnosticate cu malformații cardiace congenitale canal arterial permiabil cu debit mare, hipertensiune pulmonară avansată. Cele trei paciente au suportat o intervenție de închidere a ductului arterial permiabil prin metodă chirurgicală.
Intervențiile au fost efectuate de către medicii Liviu Maniuc și Nichifor Șciuca.
Potrivit medicului Liviu Maniuc, au mai fost cazuri când au fost operați doi copii gemeni cu același diagnostic, însă tripleți operați la cord, având același diagnostic, este pentru prima dată.
Părinții, fiind și ei medici, au insistat la efectuarea intervențiilor chirurgicale.
Mama fetițelor a povestit că „nu a dorit să supună viața copiilor săi în pericol și împreună cu soțul au luat decizia ca fetelor să li se efectueze o corecție chirurgicală”. „Acum după intervenție fetele mele sunt mult mai unite, se cuprind și sărută foarte des, observ o schimbare frumoasă în relația dintre ele. Le sunt recunoscătoare medicilor care ne-au susținut în momentul triplu de grijă pe care l-am trăit”, a spus ea.
Potrivit medicilor, deși se știa despre necesitatea intervenției de la naștere, s-a intervenit abia acum, deoarece era necesar ca pacientele, fiind născute la 32 de săptămâni, să adauge în greutate pentru a putea suporta intervenția.
În prezent, cele trei paciente se află în Secția Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale, postoperator având o evoluție bună, cu dinamică pozitivă.
După intervenția suportată, pacientele vor avea o perioadă de reabilitate de până la trei luni, ulterior, vor reveni la medic pentru o consultație repetată, iar după trei ani pacientele nu vor mai necesita supraveghere și evidență.
Astfel de copii, postoperator, nu au grad de invaliditate, nu au careva restricții, pot practica sportul, sunt copii complet sănătoși.
