Incident grav la o pensiune: Un urs i-a smuls mâna unei femei și a mâncat-o

O femeie se află în stare gravă la spital după ce un urs i-a smuls mâna și a mâncat-o în timpul unei petreceri de Crăciun de la o pensiune din orașul Achinsk, în Rusia.

Ursul a tras de mâna femeii până când a reușit să i-o smulgă din corp, după ce aceasta s-a apropiat prea mult de cușca în care se afla animalul.

Femeia rănită are vârsta de 53 de ani și a fost dusă în stare gravă la spital.

Animalul sălbatic era ținut în cușcă pentru divertisment de proprietarii pensiunii. El nu poate hiberna și nici nu se poate plimba liber, conform cotidianului britanic Daily Mail.

Victima animalului este o angajată a pensiunii, care a băut la petrecerea de Crăciun. La un moment dat, ea a vrut să le arate invitaților cum hrănește animalul.

Proprietarii ar fi încălcat în trecut alte două dispoziții ale poliției prin care li se interzicea să dețină animale de companie sălbatice.

Ei ar mai fi fost obligați să elibereze alți doi urși ținuți captivi, dar nu au făcut-o.

„Uneori urșii își deschid gura la fel ca hipopotamii și puteți arunca un măr. Urșii sunt foarte inteligenți, ei își întind labele printre gratii în așteptarea hranei”, a povestit unul dintre oaspeții pensiunii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.