PE SCURT
Ministerul Justiţiei a anunţat despre iniţierea procesului de elaborare a proiectului Legii cu privire la reformarea Curții Supreme de Justiție (CSJ).
Elaborarea proiectului de lege are drept obiective îmbunătățirea calității actului de justiție, consolidarea independenței și responsabilității individuale ale judecătorilor, precum și asigurarea unei practici unitare de către CSJ.
PE LUNG
Proiectul actului normativ va avea la bază Conceptul privind reformarea Curții Supreme de Justiție din Republica Moldova.
Acesta prevede între altele, reducerea numărului de judecători la CSJ, dar și evaluarea actualilor judecători ai CSJ. În acest sens, va fi instituită o Comisie de evaluare independentă și reprezentativă, creată ad-hoc pentru acest scop. Comisia va fi constituită din membri desemnați de către Parlament, Guvern, CSM, reprezentanți ai societății civile, precum și experți străini desemnați de partenerii de dezvoltare ai RM.
De asemenea, conceptul prevede ca judecătorii CSJ care nu vor întruni criteriile pentru a-și continua activitatea în cadrul CSJ, vor avea dreptul să opteze pentru a fi transferați de către CSM în cadrul instanțelor ierarhic inferioare cu menținerea tuturor garanțiilor salariale actuale.
De asemenea, se propune revizuirea competențelor CSJ cu focusarea în cea mai mare parte a acestora pe remedierea discrepanțelor din practica judecătorească, crearea practicii noi și revizuirea
practicii învechite.
În același timp, CSJ urmează să intervină și în cazul remedierii unor situații excepționale, și anume în cazul unor hotărîri vădit arbitrare pronunțate de instanțele ierarhic inferioare.
Ministerul Justiției solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor în acest sens.