PE SCURT
Sub pretextul că este un simplu vânzător de Biblii, fotograful documentar Lewis Hine a intrat în mine de cărbune, fabrici de textile sau industriale. Planul lui, însă, era de a face fotografii cu acei copii copii care lucrau acolo, pentru a arăta lumii întregi ce se întâmplă și în ce condiții lucrează aceștia.
Asta se întâmpla la începutul anilor 1900, în Statele Unite ale Americii. Fotograful a surprins băieței care coborau în mine periculoase, copii de 7 ani desculț care vindeau ziare pe străzi și alții de doar patru ani trudind pe câmpurile de tutun. Deși, în SUA deja funcționau sindicatele pentru a proteja muncitorii și Ziua Muncii era deja o zi națională de sărbătoare, angajarea copiilor la muncă încă mai era o practică larg răspândită și acceptată. Biroul de Statistică a Muncii estimează că, la sfârșitul secolului, cel puțin 18 la sută dintre copiii între 10 și 15 ani erau angajați. Fotografiile realizate de Hine a schimbat percepția societății asupra exploatării copiilor și a motivat promulgarea legii care interzicea acest lucru.
PE LUNG
Astăzi, Biblioteca Congresului SUA dispune de o colecție de peste 5000 de fotografii ale lui Hine, inclusiv miile pe care le-a realizat pentru Comitetul Național pentru Munca Copilului, cunoscut sub numele de NCLC.
„Lewis Hine s-a asigurat ca milioanele de copii de astăzi nu lucrează”, a declarat Jeffrey Newman, fost președinte al comitetului din New York.
Enlarge
Enlarge
Scopul lui Hine nu a fost să arate publicului că acei copii erau folosiți pentru câștig financiar – acesta era deja un fapt binecunoscut. La acea vreme, mulți credeau că practica avea beneficii substanțiale – copii ar putea învăța valoarea muncii grele; întreprinderile și-ar putea crește productivitatea și scădea plata pe oră; părinții ar putea conta pe copiii lor pentru a sprijini familia, ceea ce înseamnă că adulții ar putea lucra mai puțin sau deloc.
Enlarge
Practica angajării minorilor era atât de comună, încât o mamă, în 1907, declara pentru presă că: „M-am săturat să văd atâția copii mari (de zece ani) jucându-se pe străzi”. Astfel, fotografiile lui Hine au arătat costul acestei practici: condiții de muncă nesigure, mașini periculoase și proprietari de afaceri care au refuzat să-și educe copiii sau să-și limiteze programul de lucru.
Enlarge
Deși au existat investigații care au încercat să expună aceste circumstanțe în trecut, companiile au respins pur și simplu aceste acuzații, numindu-le „fake news”. „Când Hine a completat investigațiile cu imagini, a creat un set de dovezi care nu mai puteau fi negate.
Enlarge
Munca lui Hine a atras atenția Comitetul Național pentru Munca Copilului (NCLC), care a fost fondată în 1904, cu misiunea de a pune capăt exploatării copiilor. Astăzi, utilizarea fotografiei ca instrument de expunere a infracțiunilor nu mai este revoluționară. Dar pe vremea lui Hine, când ziarele abia începeau să încorporeze fotografii în produsul lor zilnic, metoda era aproape necunoscută.
Enlarge
NCLC a publicat fotografiile lui Hine în materialele sale de publicitate, încercând să influențeze parlamentarii și alți jucători cu influență pentru a înceta această nedreptate. Expoziții, ziare și mass-media progresiste au preluat subiectul și s-au asigurat că este discutat și văzut de întreaga țară. Dar la începutul anilor 1900 nu exista niciun subiect viral. Răspândirea fotografiilor lui Hine și reforma pe care au inspirat-o au fost extrem de lente.
Enlarge
Legea privind standardele de muncă echitabile, legea federală care ar interzice angajarea minorilor a fost adoptată abia în 1938. Hine a murit doi ani mai târziu – cu mult înainte ca activitatea sa să fie recunoscută pentru impactul pe care l-a avut.
Enlarge
Acum, fotografiile lui Hine sunt expuse în muzee și vândute la licitații cu o valoare mai mare de 5.000 USD pe bucată și sunt apreciate ca influență majoră pentru noile generații de fotografi documentari.
