PE SCURT
Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele locuitorilor care lucrau în Republica Moldova în perioada pandemiei. După câteva ore de blocare a podului pe Nistru care leagă Râbnița și Rezina, la protest a venit pretinsul ministru de interne, Ruslan Mova.
Acesta a anunțat că organizatorii protestului vor fi trași la răspundere administrativă și le-a zis oamenilor să aleagă: cei din regiunea transnistreană fie să se mute pe malul drept al Nistrului până se termină pandemia, fie se întorc și vor sta în autoizolare timp de 14 zile.
UPDATE: În ziua următoare protestului, pe 3 iulie, a fost arestat Ghenadie Ciorba, președintele mișcării „Transnistria – casa noastră comună”, dar și activist al opoziției. Newsmaker scrie că așa-zisele autorități transnistrene l-au arestat pentru zece zile și nu se știe unde se află acum Ghenadie. Acesta ar fi fost arestat, pentru că el ar fi organizat mitingul împotriva anulării permiselor locuitorilor regiunii transnistrene de a circula în Republica Moldova în perioada stării de urgență.
PE LUNG
Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană au emis o decizie pe 29 iunie în care se anunță că locuitorii regiunii transnistrene au voie să intre și să părăsească regiunea fără a sta în carantină la întoarcere, dacă merg în Republica Moldova timp de 12 ore. Decizia a intrat în vigoare ieri, 2 iulie.
Mai mult, unii cetățeni aveau permise speciale, eliberate în luna mai, pentru a merge pe malul drept, să se trateze sau la înmormântare.
Enlarge

Totuși, un grup de locuitori din Râbnița care s-au pornit spre Rezina a fost împiedicat să treacă podul care face legătura dintre cele două orașe, iar permisele lor au fost anulate. Oamenii au protestat decizia, blocând traficul de pe pod.
Peste 70 de oameni au cerut accesul liber spre teritoriul de pe malul drept al Nistrului și să li se respecte dreptul la libera circulație. De asemenea, ei au solicitat anularea obligativității de a sta în carantină pentru 14 zile după revenire.
Enlarge

Peste câteva ore, la solicitarea protestatarilor a sosit așa-zisul ministru de interne, Ruslan Mova. Acesta a încercat să-i convingă pe oameni să renunțe la plecarea în Republica Moldova și a explicat că granița a fost închisă, din cauza numărului mare de infecții în Republica Moldova. În așa mod, ei argumentează că ar evita al doilea val de infectări în rândul locuitorilor regiunii transnistrene.
Pe deasupra, așa-zisul ministru de interne a declarat că organizatorii protestului vor fi trași la răspundere administrativă. „Voi aveți dreptul la alegere: puteți să mergeți în Moldova, să lucrați acolo și să rămâneți acolo pe perioada pandemiei sau să plecați în Moldova pentru un timp și când vă întoarceți, să stați în autoizolare timp de 14 zile. Alegeți, noi nu vă limităm în totalitate”, a declarat Mova pentru protestatari.
Unul dintre cei mai activi protestatari a fost Ghenadii Ciorba. Acesta a scris astăzi pe pagina personală de Facebook că este urmărit de o mașină „cu niște băieți zdraveni”. Ulterior, acesta a lăsat numărul de contact al soției lui și apoi a anunțat că-și șterge contul de Facebook.
Ciorba a fost șeful serviciului de comunicații de stat când Evghenii Șevciuc a fost lider al regiunii transnistrene.
Pe site-ul agenției PMR Novosti a fost publicată o știre cu titlul „Blocaj în Râbnița. De ce pe podul de pe Nistru s-a format ambuteiaj”. „Oamenii care lucrează pe teritoriul statului vecin aveau permise. Când au început să verifice documentele, s-a dovedit că trecerile lor au fost anulate. Drept urmare, s-a format coadă, din cauza căreia s-a format și ambuteiaj”, a declarat așa-zisul șef al poliției din Râbnița.
„Atât timp cât situația epidemiologică nu se normalizează în statele vecine, restricțiile privind normele de trecere a frontierei transnistrene ar trebui să rămână neschimbate”, a declarat liderul transnistrean, Vadim Krasnoselskii.
Tot ieri, Krasnoselskii a declarat că locuitorii regiunii separatiste pot pleca la odihnă „peste hotare” fără a avea permisiunea așa-ziselor autorități. La revenire, ei vor sta în autoizolare timp de 5 zile și ulterior vor trebui să facă un test la COVID-19.
„Se vede că Krasnoselskii se pregătește pentru întâlnirea cu Dodon”
Expertul în securitate, Rosian Vasiloi, a declarat că „ceea ce face regimul separatist la Râbnița și pe restul teritoriului aflat sub ocupație se încadrează în fapte penale. Se vede că Krasnoselskii se pregătește pentru întâlnirea cu Dodon.
Vrem să vedem intervenția OSCE în Moldova și a oficiului OSCE din Tiraspol. Drepturile omului sunt o prioritate”. Fostul șef al Poliției de Frontieră a solicitat reacția imediată a Procuraturii Generale și a Biroului politici de reintegrare și delegației Moldovei la Comisia Unificată de Control să fie la fața locului pentru a documenta toate ilegalitățile comise de regimul separatist.
La ședința Comisiei Unificate de Control din 2 iulie, delegația Republicii Moldova a semnalat încălcarea gravă a dreptului la libera circulație care s-a înregistrat în această zi concomitent la toate posturile ilegale „grănicerești” instalate de Tiraspol în Zona de Securitate. „Acțiunile abuzive ale structurilor transnistrene se califică drept sfidare a actelor de bază ale operațiunii de pacificare și un dispreț total față de deciziile aprobate la nivel de Comisie”, se arată în comunicat.
Astăzi, 3 iulie, sunt înregistrate 1231 cazuri de COVID-19 în regiunea transnistreană. 997 persoane s-au tratat, iar 46 au decedat.