Angajații penitenciarului și tinerii care-și ispășesc pedeapsa acolo au improvizat o scenă pe care s-a desfășurat evenimentul. Nu a lipsit nici covorul tradițional moldovenesc cu trandafiri pe care au lipit „1 septembrie" și flori, decupate din hârtie colorată. Manualele stau pregătite în teancuri pe aceeași scenă. Băieții și-au îmbrăcat cele mai frumoase haine și s-au parfumat. Pentru ei nu e doar prima zi de școală, ci și ziua în care vor fi vizitați de părinți.

Poarta se deschide și intră o femeie tânără cu o fetiță de mână. Încet, se îndreaptă spre cei prezenți. Câteva zeci de perechi de ochi sunt țintiți spre ele și le urmăresc atent fiecare pas. Băieții încearcă să ghicească a cui mamă este. Același scenariu se repetă de fiecare dată când intră cineva care nu este îmbrăcat în uniformă de gardian.

„Și-i cu cămașa asta boțită?”, îl întreabă părinții pe unul dintre băieți. Alte două femei intră în ogradă în timp ce se intonează imnul de stat. Eugen, unul dintre deținuți, a pătruns printre rândurile de oameni și le-a pupat apăsat. Entuziasmat, a luat florile și ciocolatele aduse de mama și bunica lui și le-a dus în celulă.

Băiatul de 16 ani e cam uscățiv, dar sprinten, iar sarcina de „a da primul clopoțel" a îndeplinit-o cu viteză. Are un început de barbă, însă firele crescute au fost rase cu atenție și obrazul tânărului arată îngrijit. Este îmbrăcat într-o cămașă albă, călcată, în blugi și adidași. Pe palma stângă are o mâzgălitură. „Este semnătura mea. I-am arătat-o unui băiat de aici. Prima literă este „E" și merg niște linii", spune Eugen, surprins că l-am întrebat despre ce are în palmă.

Eugen a ajuns în penitenciarul pentru minori în toamna anului trecut. Spune că s-a legat cu băieți răi, a furat și avea mereu probleme cu poliția până a ajuns… la penitenciar. A făcut asta când avea 14 ani. Evită să vorbească despre părinți și recunoaște că vina este în totalitate a lui.

De fapt, Eugen era atunci în grija bunicii din partea tatălui, într-un sat din raionul Telenești.
După divorțul părinților, adolescentul a rămas sub supravegherea bătrânilor, întrucât ar fi fost influențat de tatăl lui să nu mai trăiască cu mama. Lucrul acesta îl spune atât mama și bunica lui Eugen, cât și directoarea penitenciarului, Liubovi Jignea-Suveică. Mai mult, în acea perioadă, tatăl lui Eugen se afla în penitenciar.

Odată ajuns la închisoarea pentru minori, Eugen a înțeles că după eliberarea lui, va merge acasă la mama, la Chișinău. De când a ajuns la Goian, tatăl lui niciodată nu l-a vizitat.

A mai înțeles că aici trebuie „să se corecteze și să nu mai fie agresiv în societate".
În prezența colegilor vorbește repede și le zâmbește deseori. Cu străinii, își alege cuvintele, se gândește mult înainte de a-și spune părerea și încearcă să vorbească frumos așa cum aude de la profesori. Folosește cuvinte precum „condamnat", „eliberare", „agresiv pentru societate".

13 aprilie 2020 este ultima lui zi în penitenciar. „Voi aștepta să ies cât mai repede, în partea ceea, după zid". Până atunci, Eugen planifică să tencuiască în continuare biserica din ograda penitenciarului, pentru că are certificat de tencuitor, să mai urmeze niște cursuri de frizer și să învețe bine. După eliberare, vrea să absolve un gimnaziu din Chișinău.

„Am tencuit această suprafață", spune Eugen arătând cu mâna spre biserica din curte. „Am măsurat-o, am amorsat-o. Apoi am făcut mortar și cu mistria am aplicat pe suprafață. Apoi, cu drișca mică am îndreptat suprafața și a ieșit ce vedeți", spune mândru despre ceea ce a făcut tânărul.

În multe cazuri, părinții s-ar face vinovați de faptul că minorii ajung în detenție. Exemplu este Eugen, un băiat cu rezultate bune la învățătură și în comportament, potrivit directoarei penitenciarului. „Copilul ajunge în detenție din neatenția, din puținul control și supravegherea maturilor. Aici nu sunt responsabili doar părinții. Mă refer la educatorul din grădiniță, dirigintele din liceu, asistentul social din localitate, la autoritățile publice. Chiar și vecinii pot fi vinovați. Îi vedem cum se comportă, dar suntem indiferenți atât cât nu ne afectează pe noi toți. Noi nu le facem observație, pentru că nu este copilul nostru. Atunci toți purtăm vina când copilul ajunge în detenție", explică specialista.

Majoritatea copiilor vin din familii vulnerabile, cu părinți neangajați în câmpul muncii, consumatori de alcool și droguri, părinți și membri ai familiilor cu trecut în detenție. Mai nou, copii ajung aici, fiind membri ai unor grupuri. Atenția și importanța care le-o acordă alți membri ai grupului îi determină pe minori să se manifeste din punct de vedere negativ, fapt ce duce la săvârșirea de către copii a unor infracțiuni.
- directoarea Penitenciarului nr. 10 pentru minori din Goian, Liubovi Jignea-Suveică

Un alt factor care îi defocusează pe adulți de la atenția și afecțiunea necesară unui copil este necesitatea constantă și acută de asigurare a unui venit pentru familie, spune directoarea penitenciarului. „În 2015, numărul minorilor aflați în detenție, în cea mai rea perioadă, era de până la 30. Acum avem aproape de 40. Asta este legat de distorsiunile în societate, în special de migrație. Acesta este unul dintre rezultatele plecării părinților plecați peste hotare și lăsarea copiilor în grija bunicilor, a fraților mai mari, a rudelor. Adică, pierderea controlului asupra educației”.

Organizația internațională „Human Rights Watch" care investighează și raportează abuzurile asupra drepturilor omului menționează că majoritatea țărilor nu au o statistică exactă despre copiii închiși în penitenciare. Potrivit specialiștilor, numărul exact al copiilor aflați în penitenciare nu poate fi știut, întrucât unele guverne dețin copiii în mai multe tipuri de facilități, cum ar fi închisori pentru adulți sau centre de detenție pentru minori.