pe vremurile sovietice
Totuși, Partidul Comunist al URSS atât de mult își dorea să formeze noul om sovietic încât a încercat să introducă propaganda chiar și-n studierea fizicii, matematicii. Au manipulat cu cifrele privind rata analfabetismului ca să-și asume ulterior merite, au trecut școlile generale sub administrația colhozurilor și sovhozurilor, apoi au orientat învățământul spre cel tehnic.
În acești ani, profesorul a fost martor al tuturor schimbărilor făcute în educație, atât în perioada sovietică, cât și după independență. Își amintește cum, la începuturi, sistemul de învățământ era de 7 clase, apoi de 8, apoi de 10. A trecut aproape prin toate reformele, astfel încât, a fost nevoit ca mulți profesori din sistemul de învățământ să se perfecționeze. Nu i s-a dat ușor, însă a mers înainte, la fel cum a mers seară de seară să-și caute elevii care se ascund de școală și să-i întoarcă la ore.
Potrivit profesorului, obligativitatea studiilor, în general, era un lucru bun. „Aveam un elev mare de vreo 14 ani și el era în clasa a IV-a. Și nicidecum nu putea să termine. Ba fugea de la școală și eu eram nevoit să ne ducem acasă, să-l prindem și să-l aducem la școală. Într-o zi îl prindem pe copil. Ion. Și începem noi să-i spunem ba una, ba alta. „Măi, o să termini școala, măi, o să fii cutare". Băiatul ne-a ascultat, dar… ne-a înjurat. Atunci președintele colhozului i-a ars două picioare la fund", a menționat profesorul. În URSS, unii părinții le permiteau profesorilor să le bată copiilor, dacă nu erau ascultători. După ce Ion a primit „corectarea", nu a mai fost văzut în sat. A fugit în altă localitate, pentru că știa bine că profesorii îl vor căuta mereu să-i dea „știință de carte", să poată număra, calcula, să poată citi și scrie.
Asta se întâmpla din mai multe motive. În 1940 și în 1944 în România, odată cu apropierea Armatei Roșii, au avut loc exodurile masive ale intelectualilor basarabeni. Apoi, către sfârșitul anilor '40, instituţiile implicate în campania de alfabetizare au subestimat coeficientul real al analfabetismului, pentru că voiau să-și pună în valoare meritele și să exagereze proporția analfabetismului sub fosta administrație românească. La rata mare a analfabetismului a contribuit și faptul că, în vara anului 1945, a avut loc oficializarea definitivă a alfabetului chirilic pentru limba „moldovenească". [1]
Autorităţile sovietice considerau că după anul 1959, în RSSM a fost lichidat analfabetismul. Totuși, această problemă a continuat să figureze pe ordinea zilei a Secţiei de agitaţie și propagandă a CC al PCM până la mijlocul anilor 1960. O dovadă a calităţii joase a învăţământului sovietic era numărul mare de repetenţi. Asta pentru că, în special în mediul rural, colhoznicii erau constrânși să realizeze un anumit număr de „trudozile", deseori apelând la ajutorul copiilor. [1]
Oricum, autoritățile sovietice erau nemulțumite și au decis să orienteze sistemul educațional spre un învățământ politehnic. Din 1956, școlile medii au fost trecute sub tutela colhozurilor și sovhozurilor, fabricilor și uzinelor.

Fragment din manualul „În ajutorul învățământului de partid. M. I. Kalinin despre educarea și instruirea tinerelor generații". Editura de partid a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, Chișinău, 1966.
Ei și-au dobândit o suficientă autonomie ca să facă știință și nu propagandă. La un moment dat, era o inflație de ingineri calificați. Noi astăzi avem o lipsă totală de specialiști, de ingineri, fizicieni, nu vorbesc despre tehnicieni care să pună becurile.
Toate luate împreună aveau ca scop formarea și afirmarea „poporului sovietic". De exemplu, un manual de citire pentru clasa a III-a prevedea teme precum: „Lenin cu noi în rând"; „Revoluţia din Octombrie"; „Pionerii"; „Comunismul" și altele. [1]
în anul 1950 în RSSM
până în anul 1965
- Fără termen de prescripție. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa. Volum coordonat de Sergiu Musteață și Igor Cașu
3. Întărirea legăturii dintre școală și viață și dezvoltarea continuă a sistemului învățământului norodnic în țară. Tezele Comitetului Central al PCUS și Sovietului Miniștrilor al URSS. Editura de partid a Comitetului Central al PC din Moldova, Chișinău 1958