Povestea Marianei Covali, o studentă de 23 de ani la medicină și asistentă medicală în una dintre cele mai periculoase zone, vine să arate din interior cum se luptă cu cea mai mare problemă globală a momentului: coronavirusul, cel care a luat viața a 50 de lucrători medicali din Moldova, dar și cum se învață la medicină în această perioadă.
Totuși, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale raporta un deficit de peste cinci mii de asistenți medicali. Așa că ministerul a făcut apel la studenții de la medicină și le-a propus să facă voluntariat în mai multe instituții medicale din țară.
Mariana Covali are un an de când a îmbrăcat halatul alb în secția de reanimare la Institutul de Medicină Urgentă. Dar pandemia de coronavirus a schimbat modul cum lucra și cum învăța. Tot pandemia a făcut-o să bea foarte multe cafele. Așa încerca să facă față greutăților zilnice, programului încărcat, dar să se mențină cât mai trează în timpul muncii.
Nimeni nu știa ce urma să se întâmple. Nimeni nu avea răspunsuri pentru Mariana: nici colegii de lucru, nici șefii de spitale, nici profesorii de la universitate, nici ministerul, nici guvernarea… Iar frica a pus stăpânire pe Mariana și colegii ei de muncă. A văzut atunci lacrimile asistentelor medicale, infirmierelor și a simțit frica cea mai mare: să nu își infecteze familiile. Nu puteau să se întoarcă acasă după turele lucrate cu pacienții infectați și nu știau unde ar putea să doarmă nopțile. Nu înțelegeau și nu știau cum se vor proteja de virus, își făceau griji de cum vor îmbrăca și dezbrăca costumul menit să îi protejeze 100%, se întrebau dacă nu o să se sufoce cu măștile.
La începutul pandemiei, Secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă au fost unite și pregătite să primească cei mai gravi pacienți cu COVID-19. Paturile erau gata, aparatele conectate la fiecare dintre ele. „Cel mai greu a fost timpul de așteptare a primului pacient. A fost foarte stresant", spune Mariana. Era conștientă că asta trebuia să fie prima ei interacțiune cu virusul nou de care se știa și încă să știe atât de puțin și care deja luase viața a mii de oameni până în acel moment.
Dar primul pacient, de fapt, i-a luat de pe umeri stresul incertitudinii. Emoțiile au dispărut imediat cum acesta a fost internat, pentru că a înțeles ce are de făcut și era clar cum trebuia să lucreze cu restul pacienților cu coronavirus. Apoi au urmat gărzile de câte șase ore. A văzut cum creștea numărul de cazuri grave și cum se înrăutățea pandemia în țară. Totuși, greul abia începea.
Din echipa de 36 specialiști care au rămas să lucreze în Chișinău, 12 au refuzat să se cazeze în căminele propuse de minister, din cauza condițiilor de cazare. Armata Română le-a achitat cazarea și alimentația într-un hotel din Capitală.

După mai multe acuzații că medicii nu au fost protejați suficient și s-au infectat, pe 10 aprilie, ministra Dumbrăveanu a menționat că „infectările în rândul angajaților medicali a fost condiționată, în mare parte, de ignorarea unor aspecte ce țin de protecția individuală, care urma a fi respectată de personalul medical, indiferent dacă sunt sau nu cu profil COVID”. În ziua următoare, tânărul Eugen Cebotari care muncește în cadrul Asistenței Medicale de Urgență, a publicat pe Facebook un video în care arăta ce fel de protecție aveau specialiștii de pe ambulanță. Acesta a spus că sunt dotați cu măști de protecție din bumbac și sunt nevoiți să poarte câte două. Ochelarii de protecție care trebuiau aruncați după fiecare utilizare, erau, de fapt, reutilizați după dezinfectare.
întâmplă în viața ta"
Apoi, când am fost la locul ei de muncă, în secția roșie, o puteam distinge de alți lucrători medicali doar văzându-i ochii: mari, profunzi, accentuați cu rimel. Se mișca rapid dintr-un salon în altul, pregătea medicamentele pentru pacienți. Avea vorba moale și grijulie în timp ce-i măsura tensiunea unei paciente în stare gravă cu COVID-19, dar conștientă. Mai schimba câte o vorbă cu ceilalți lucrători medicali și revenea la pacienții ei. Nu am văzut-o așezată niciodată. Oftează doar atunci când n-o văd pacienții, pentru că „nu contează ce se întâmplă în viața ta".
Îi este dor de zilele de dinaintea pandemiei. Acum, la fel ca și colegii ei, lucrează după un regim special. Ziua ei de muncă nu durează opt ore ca la restul oamenilor, ci 24 de ore. În tura de 24 de ore, patru ore muncește în zona roșie, patru ore se odihnește, apoi iarăși patru ore cu pacienții COVID și apoi alte patru ore se odihnește și tot așa. Uneori se întâmplă că începe munca de dimineață, la ora opt. Așa că, la 7:30 deja este la ușa „zonei", așa cum o numesc cei care lucrează acolo. Îi ia cel puțin zece minute să îmbrace costumul de protecție. Până la ora 12, Mariana are grijă de pacienți.
E exact perioada când e cel mai mult de lucru, pentru că de dimineață se scriu indicațiile, are de administrat medicamentele, de măsurat temperatura și tensiunea pacienților. În timpul prânzului ajută pacienții să mănânce și îi monitorizează. Așa petrece 10-15 minute cu fiecare pacient.
În tot acest timp, se aude un telefon pe hol. Are loc o lecție online și cineva dintre colegi ascultă cu o ureche ce vorbește profesorul din telefonul pus într-un pachet din plastic tare. Și Mariana face la fel, în situații excepționale. Își lasă telefonul undeva în hol când urmează în aceeași zi să aibă o testare importantă și ascultă profesorul în timp ce se ocupă nemijlocit de pacienții ei.
Deja este obișnuită cu acest regim de muncă. Dar la început a și plâns, pentru că nu mai putea rezista. „Un stres psiho-emoțional continuu, mult de lucru, totul complicat" enumeră, pe scurt, cauzele căderilor nervoase în perioada de lockdown. „Timpul trece prea repede, câteodată parcă nu realizezi unde te afli, ești într-o încurcătură spațială", adaugă tânăra studentă. „Pur și simplu, cedezi. Mai verși o lacrimă, o ștergi și mergi mai departe".
„Dar mi-a crescut rezistența", concluzionează Mariana. „Pandemia asta m-a făcut să acumulez foarte multă experiență. Și am învățat multe chestii pe care nu credeam că o să le învăț în așa perioadă scurtă de timp".
La începutul pandemiei, Valeria intenționa să facă voluntariat în cadrul serviciului informațional, dar locurile s-au împărțit ca pâinea caldă și a ratat oportunitatea. Avea posibilitatea să se implice direct în lupta cu COVID-19 și să stea la patul pacienților, dar starea de sănătate nu i-a permis. Așa că, timpul ei l-a dedicat în totalitate studiilor. „Am avut mai mult timp la dispoziție să învăț". Recunoaște că ar fi fost mai bine să învețe offline, dar nu a pierdut foarte multe, pentru că a învățat în anii trecuți maladiile pacienților văzându-i cu ochii ei.
Tânăra povestește că din cauza pandemiei, nu a reușit să ajungă într-un spital să vadă cum funcționează ginecologia, una dintre opțiunile ei de specializare. Dar are și planuri de rezervă: să se angajeze, înainte de a face rezidențiatul, în cadrul unui spital și să înțeleagă în ce vrea să se specializeze. Acum, Valeria face stagiul de practică și este alături de un medic de familie în cadrul unui Centru al Medicilor de Familie din Chișinău.
„Cel mai complicat în învățământul de acasă este să-ți dai interesul de a învăța. E mai comod să asculți o prelegere din pat sau să mai chiulești de la o lecție, să o lași conectată și să te duci, dar asta afectează foarte mult procesul tău de învățământ", explică Alexandru. Pandemia de coronavirus nu l-a speriat și nu l-a determinat să lase medicina. Zice că asta a fost, din contra, un stimul pentru el, pentru că își dădea seama că „în jurul tău totul este greu și depui mai mult efort ca să faci lumea asta mai bună, pentru că îți dai seama că înveți la USMF și în câțiva ani o să ajungi, cum ar fi pe front. Că acum suntem într-o situație similară... De asta e un stimul mult mai mare, pentru studenții să-și dea mai mult interesul ca să poată trata. Nu m-am gândit că în sec. XXI putem trece printr-o așa catastrofă", menționează viitorul chirurg.
Cât despre colegii de facultate care voiau să devină reanimatologi, Alexandru povestește că unii dintre ei s-au speriat, întrucât reanimatologii „au căzut cel mai tare sub lovitură".
Și nu doar Furtună a căzut sub furia societății. La mijlocul lunii iulie, a fost înaintată o moțiune de cenzură simplă împotriva ministrei Viorica Dumbrăveanu pentru „gestionarea proastă a pandemiei, fapt care ar fi condus la agravarea crizei". Moțiunea a fost respinsă de majoritatea parlamentară, iar ministra a rămas în funcție.
Primul lucru pe care-l face când intră în casă este să-și spele mâinile. Își lasă hainele pe salteaua din living și se așează direct la masa de lucru. „Dacă sunteți în Găgăuzia, în ce limbă vorbiți cu pacientul?" se aude din telefonul Marianei.
După ce încheie orele, va face un duș fierbinte și se va întinde în pat la un film: cea mai bună relaxare din ultimul timp. Peste 48 de ore revine la muncă.
Editare de Anastasia Condruc
Fotografii de Tatiana Beghiu
Imagini video și montaj de Oana Rusu