Mica Elveție de pe Nistru

Bărbatul are vorba caldă și zâmbește într-una. Rotește volanul bărcii, privește în depărtare și nu se mai satură să admire frumusețea din jur. Aici e locul lui preferat – Nistrul se unește cu râul Iagorlîc și pare că se transformă într-o mare. Culorile tomnatice se reflectă în oglinda apei, iar vântul le vibrează ușor până la dizolvare.
Înainte zona arăta cu totul diferit. Satele Goian și Iagorlîc, aflate pe un singur deal, s-au schimbat odată cu construcția hidrocentralei electrice de la Dubăsari la mijlocul anilor `50 ai secolului trecut. Din cauza ei, fluxul râului Nistru s-a mărit și a inundat malurile, iar casele din Iagorlîc, aflate mai la poalele dealului, au dispărut sub apă. Astăzi, satul Iagorlîc numără vreo cinci case.

Localitatea e atât de micuță încât poți să vezi apa Nistrului de pe oricare deal nu te-ai urca. „Noi ne lăudăm cu satul nostru. De parcă suntem în Elveția”, adaugă Eleonora, mândră de satul în care locuiește. Știe totul despre localitate și despre oamenii de aici. De exemplu, a pomenit de Elveția din cauza unui elvețian mutat în Goian. Femeia povestește că acesta a venit în sat prin '92 și a construit aici o casă. Apoi a atras alți patru prieteni, care și-au construit și ei casă aici, pentru că le-a plăcut foarte mult. Dacă prietenii veneau în fiecare an să se odihnească în Goian, atunci primul elvețian s-a stabilit cu traiul aici.
Leonora își amintește că bărbatului de peste 70 de ani îi plăcea foarte mult vinul „Buchetul Moldovei” și cașcavalul. Elvețianul a decedat acum cinci-șase ani în urma unui atac de cord. Însă ceea face deosebită această istorie este că el solicitase în testament ca corpul lui și al câinelui lui să fie incinerate, iar praful să fie împrăștiat pe apa Nistrului.
Leonora Poiata îl înlocuiește acum pe soțul ei la magazin. L-au deschis recent pentru a avea o sursă financiară adițională. Își așteaptă cumpărătorii afară, cât e cald. Intră repejor când mai vine vreun sătean să tragă o dușcă. Femeia cu părul scurt ca al fetiței din desenul animat „Dora descoperă lumea” împinge periodic ochelarii mai sus pe nas și continuă să povestească despre viața satului. Ea spune că în trecut a lucrat în administrația satului și știe că din 400 de case existente în localitate, 200 sunt de vânzare.
Leonora pare a fi și ea o adevărată „Dora descoperă lumea” – ea explorează natura, urcă și cei trei mii de pași până la punctul de observație pe vârful dealului din Rezervația Naturală Iagorlîc fără să obosească, chiar și la ai săi 60 de ani; îi place să se aventureze – femeia și-a zis că atunci când nu va mai putea sări gardul de o înălțime de cinci cotileți plus temelie, atunci va ști că a îmbătrânit. Pur și simplu nu-i place să înconjoare până ajunge la poartă.




Satul era așezat la poalele dealului Platon, acoperit cu vii și livezi, care de departe se asemăna cu o cușma țuguiată și flocoasă. Nu întâmplător îi ziceau dealului ăsta Platon. Bătrânii povesteau la cei tineri, crescând povesteau copiilor săi o istorie de pe vremea războiului ruso-turc din anul 1811. În vremea războiului soldații ruși, conduși de atamanul de prin părțile Donului cu numele Platon, au ajuns prin lupte până la râușorul Mocrîi-Iagorlîc, care curgea pe sub coastele Goianului și au asediat satul ocupat atunci de turci. De atunci goienenii îi zic dealului - dealul Platon”.
