Era ora 10 seara, 7 martie 2022, când o prietenă a telefonat-o pe *Irina - „Hai la centru, că este nevoie urgent de ajutorul nostru.”

Irina face voluntariat de câțiva ani și înțelege cât de importantă este ajutorarea persoanelor refugiate din Ucraina. A acceptat instant. S-a îmbrăcat bine. Era o noapte friguroasă, iar termometrul indica –6 grade. Și-a pus laptopul în geantă și a plecat.

La centru urma să vină un autocar cu peste o sută de refugiați. S-a așezat în fața calculatorului. Era pregătită să primească nou-veniții. Sarcina ei era clară - să ajute la înregistrarea și cazarea oamenilor.

În vremuri liniștite, centrul pentru refugiați în care Irina făcea voluntariat este o sală de sport cu tribune, ferestre mari, pod înalt și temperaturi joase. Ca să nu înghețe, Irina purta două hanorace, o geacă groasă și o pătură care-i acoperea spatele și capul. „Era foarte frig, veneau cu copii acolo... Maturii plângeau, dar de copii ce să mai spui...”, povestește cu tristețe în voce adolescenta. În câteva zile, Irina a ascultat foarte multe istorii dureroase ale refugiaților.

Era obosită, a doua zi trebuia să meargă la școală, dar nu a ezitat nicio clipă să facă voluntariat la acel centru. „Dacă nu o să ajut eu, nu o să ajute altul... ce o să facem?”, se întreabă tânăra.

În acea noapte, responsabil de cazarea refugiaților pe timpul nopții era *domnul H., un angajat al Preturii Sectorului Botanica. În afară de Irina și prietena ei, au venit să ajute și alți doi voluntari. Cu toții așteptau autocarul, care tot nu mai venea. În centru intrau doar câte doi-trei refugiați, care erau cazați rapid și lăsați să se odihnească.

Era trecut de miezul nopții. Irina a ieșit afară cu voluntarii și câțiva refugiați. De grup s-a apropiat și domnul H. El a întrebat-o cu ce se ocupă, câți ani are și alte detalii. Părea o discuție obișnuită, așa cum se întâmplă când lucrează cu persoane necunoscute. Totuși, discuția s-a transformat brusc în ceea ce Irina nu va putea să uite în curând - a simțit cum domnul H. îi pune mâna pe o coapsă, apoi o apucă de fese. Adolescenta i-a reproșat să-și țină mâinile acasă și s-a întors grăbită în încăpere. „Eram într-un cerc, afară. Domnul H. s-a pus lângă ea, a atins-o și, după, și-a aprins o țigară. Erau vreo trei refugiați și noi, voluntarii”, confirmă Bogdan Ivlev, unul dintre voluntarii prezenți în acea seară.

Irina se simțea pierdută, nu-i venea să creadă ce i s-a întâmplat. I s-a făcut silă. A rugat-o pe prietenă să stea alături de ea, să se simtă în siguranță. Încerca cu greu să se concentreze pe lucrul cu refugiații. O treceau fiorii.

Când voluntarii s-au dus să aranjeze lenjeria de pat, iar prietena era la toaletă, domnul H. s-a așezat lângă ea și a îmbrățișat-o pe la spate, coborându-și mâna spre posteriorul ei, povestește minora. Erau doar ei doi, iar Irina a înțepenit. „Nu țin minte cum am ajuns în următoarea situație... De la atâția nervi, eu pur și simplu nu mi-am dat seama cum a fost. El a băgat mâna pe sub hanoracele mele și sub scurtă. Mi-a băgat mâna în sutien... A atins pielea, sânul, l-a pipăit de vreo câteva ori...”, povestește tânăra.

Irina a vrut să strige, dar nu a putut. În scurt timp, au răsunat vocile voluntarilor care se apropiau, iar domnul H. s-a grăbit să plece. „M-am abținut să plâng. Eram în isterie... Am spus că mă duc acasă. M-am simțit... Nu pot să redau...”

Și totuși, Irina a rămas, a decis să pună mai presus responsabilitatea pe care și-a asumat-o, decât faptul că tocmai devenise victimă a hărțuirii. Chiar și așa, acea noapte nu mai era despre refugiați, ci despre umilință și despre atingerile pe care nu și le dorea. Bogdan Ivlev, singurul voluntar care ne-a vorbit despre cele întâmplate în seara dintre 7 și 8 martie la centru, confirmă spusele Irinei. Pe parcursul nopții, el a observat că angajatul preturii a avut mai multe tentative de a interacționa cu Irina și nu într-un mod obișnuit. „Cu pretext sexual. A început să o cuprindă, a încercat să-i pună mâna la fund chiar și în prezența mea”, își amintește Bogdan.

Irina i-a recunoscut băiatului că-i era frică și l-a rugat, la fel ca pe prietena sa, să-i stea alături. Avea nevoie ca cineva să fie alături și să o apere în caz că domnul H. revine. „O luam mai aproape de mine, cumva să o scap de atenția lui”, povestește Bogdan.

Pentru că autobuzul cu refugiați nu mai venea, voluntarii s-au culcat pe saltelele de la supra etaj. Erau înghețați și obosiți. Au ațipit instant. Nu și Bogdan. Stătea cu nasul în telefon. Într-un moment, l-a văzut pe domnul H. că se întinde lângă Irina care dormea dusă. Se ținea într-o mână, iar cu cealaltă se juca cu părul ei. Bogdan a dat din cap și i-a spus în șoaptă „Nu se poate. Scoală-te.” Acesta s-a ridicat și ar fi comentat că doar glumește. „Voi sunteți încă mici”, ar fi spus domnul H. înainte să plece.

Bogdan a ațipit în scurt timp. Irina dormea și ea când a simțit o mână rece pe abdomen. Inițial, s-a gândit că mama o trezește să meargă la școală. Însă, acea mână cobora în pantaloni. L-a îmbrâncit cu putere pe domnul H. și a sărit de pe saltea. Și-a luat geanta și a fugit din centru. A chemat un taxi și a plecat acasă. În acele clipe nu s-a gândit să o telefoneze pe mama sau la 112. „Dacă se ajungea la viol...”, spune tânăra. Uneori nu-și termină gândurile. Îi este frică de ce s-ar fi putut întâmpla.

A venit acasă și a căzut pe pat. Speriată, sleită de puteri, istovită emoțional a adormit strâns. Când s-a trezit, primul gând a fost să se asigure că este acasă. A stat în duș mai mult timp decât în zilele obișnuite. Sub șuvoiul fierbinte de apă, Irina a recreat noaptea precedentă. A vrut să se asigure că nu a pățit nimic în acea noapte, că nu a fost violată.

S-a gândit că nu mai revine la centru și s-a întins în pat. Era seara. În chatul cu voluntari, un coordonator întreabă dacă este cineva disponibil să se ducă la centru. Trecuseră câteva minute - toți tăceau. Nimeni nu voia să lucreze acolo unde era frig de-ți înghețau oasele.

Irina întreabă cine o să vină de la pretură. Află că domnul H. nu va fi, urma să-l înlocuiască un alt angajat al Preturii Sectorului Botanica.

- Bine, nu-i cel din noaptea trecută, merg eu, i-a scris Irina.
- Tu precis vrei să te duci încolo?, au întrebat-o voluntarii cărora le-a povestit ce i se întâmplase cu o noapte înainte.

Oricum trebuia să-și ia laptopul pe care-l uitase la centru în seara când a fugit. Mai mult, era convinsă că nimic rău nu are să i se mai întâmple, mai ales că avea să fie însoțită de prietenii în care avea încredere.

Voluntarul *Ion a așteptat-o în fața centrului, unde mama a adus-o cu mașina și a luat laptopul pe care Irina-l uitase anterior. Apoi, s-a alăturat celorlalți voluntari. Trei fete și trei băieți au venit să ajute la cazarea și înregistrarea refugiaților. Toți voluntarii aveau vârste cuprinse între 16 și 20 de ani.

Au lucrat până după miezul nopții, apoi au ridicat trei saltele la supra etaj, să se odihnească. „Am deschis o șampanie de 8 martie. Nu ne-am dus să dormim. Ne era așa de frig, ne-am lipit unul de altul sub pleduri, să ne încălzim”, își amintește Irina. Știau că vor fi anunțați înainte de venirea altor refugiați, direcționați de la MoldExpo.

În scurt timp, a venit și domnul H. Voluntarii spun că acesta se afla în stare de ebrietate. A adus cu el cognac și l-a chemat să bea cu el și pe colegul său de la pretură, care gestiona centrul în acea noapte, povestește Irina și încă un voluntar martor la această scenă.

Când l-a văzut, Irina a tresărit. „Eu mă duc acasă, nu vreau să-l văd... Eu mă duc acasă, țineți-l, ascundeți-l undeva și eu ies”, le-a spus ea grăbită prietenilor. Însă ei au convins-o să rămână. Nu era singură și nimeni nu va îndrăzni să se apropie de ea, au asigurat-o voluntarii. S-a lipit și mai mult de Ion și asta a ajutat-o să se liniștească.

Ion o însoțea pe Irina aproape peste tot – la recepție, la supra etaj, în camera tehnică transformată în fumoar sau pe arena unde erau cazați refugiații. În una dintre dățile când au mers la fumat, acolo se afla și domnul H. cu colegul său. La scurt timp, telefonul lui Ion a sunat și băiatul a ieșit din cameră. În clipa următoare, angajatul preturii, care o hărțuise noaptea precedentă, a tras-o în poală, povestește minora. A încercat să se elibereze, dar el a strâns-o de șolduri și a tras înapoi. În cele din urmă, a reușit să se îndepărteze.

„Făcea glume de prost gust: că are 17 ani, că dacă era mai mare - era altceva, dar așa - nimic... Că fetele în ziua de azi, acestea minore, fac mai multe decât acestea mai mari...”, a auzit Ion din partea domnului H., mai târziu.

Tinerii și-au terminat țigările și au ieșit din încăpere. Ulterior, de ei, la „registratură” s-a apropiat *Denisa, o altă voluntară, care tocmai revenise din camera pentru fumători. „El deamu la mine se bagă”, i-a spus tânăra lui Ion.

Denisa stătea la masa de înregistrare a refugiaților alături de un coleg. Lângă ea se așează și domnul H., despre care știa deja că ar fi hărțuit-o pe Irina. Bărbatul și-a dus mâna la spatele fetei, a îmbrățișat-o de mijloc și apoi a coborât mâna mai jos. „«Fără atingeri, vă rog frumos. Eu nu mă simt confortabil», i-am spus atunci. «Eu nu te ating. Eu am găsit unde să-mi încălzesc mâinile», mi-a spus el”, povestește tânăra. L-a amenințat că ea „o să-și încălzească mâinile” când o să-l sune pe polițist, numărul căruia era scris pe o foaie lipită pe perete.

„Noi l-am pus la punct și s-a dus”, povestește *Daniel, voluntarul care stătea în stânga Denisei. Totuși, în următoarele ore, bărbatul ar fi continuat „să nu dea pace la fete” - „se apropia, le apuca de fund, încerca să le cuprindă, se băga în suflet”.

La una dintre următoarele sesiuni de fumat, Denisa i-a spus furioasă bărbatului: „Băi, dă-ți seama ce faci. Dacă tot afirmi că ai femeie și copii acasă, apoi te duci la femeie și copii acasă, dar nu atingi copiii altora, sunt minori. Nu răspunzi tu de psihica lor mai departe”, i-ar fi reproșat tânăra. Replica lui a fost încă o dovadă pentru voluntari că bărbatul era în stare de ebrietate - „Ce-i cu tine? Ești cu picioarele pe pământ?!”.

În timpul nopții, domnul H. a comandat pizza și cinci litri de bere, pe care le-a împărțit și cu voluntarii, care s-au plâns că le e foame. Până să vină mâncarea, cei din centru erau disperați. Domnul H. și colegul de la pretură stăteau de vorbă, când voluntara *Diana a trecut pe alături. „Așa aș mai fute-o”, l-au auzit spunând pe domnul H. atât Irina, cât și Daniel.

Peste câteva zeci de minute, Diana a intrat cu cutiile de pizza în brațe, pe care le-a lăsat în grabă la supra etaj. Când a ajuns și Denisa sus, Diana s-a ascuns în spatele ei. „Diana, ce-i cu tine, ce s-a întâmplat?”, a întrebat-o. „Când am luat comanda, m-a atins la fund”, i-a răspuns Diana. Colegii ei au văzut că fata era „într-o stare proastă, era stresată și speriată”. Diana a plecat în scurt timp acasă.

Spre dimineață, voluntarii s-au întins pe saltele. Irina și-a așezat capul pe pieptul lui Ion. După câteva minute, cei doi au simțit că cineva s-a trântit pe saltea în spatele fetei. Ion a apucat-o imediat pe fată și a tras-o pe partea lui opusă, își amintesc tinerii. Domnul H., fiind „amețit”, l-a mângâiat pe Ion pe mână. Băiatul s-a înfuriat - „Hai să ne dăm seama că o să fie rău”, i-a spus. După mai multe scene în care l-a văzut băgând mâna în părul fetelor, având o tentă sexuală, apucându-le de gât sau de fund, s-a răstit la acesta și i-a indicat repetat să-i lase în pace.

Irina era îngrozită. „El mergea la pasul acesta, eu sunt sigură că el mergea la pasul acesta, dacă acolo nu mai era nimeni. Chiar dacă acolo erau refugiați și chiar dacă el a venit la lucru... Eu așa m-am simțit în a doua seară. Aveam frica asta...”, mărturisește Irina.

Dimineața, somnoroasă, Irina și-a pus lucrurile în geantă, a luat laptopul și a plecat acasă. S-a culcat imediat. În acea zi, nu s-a dus la școală. Era istovită și fizic, și moral.

În dimineața următoare, voluntarul *Igor preia tura mai devreme decât în alte zile. Tot Igor i-a văzut pe cei doi angajați ai preturii în stare de ebrietate. „Se vedea pe dânșii. Mirosea a alcool de la ei. Am văzut sticle de cognac și alte băuturi", spune Igor. În scurt timp, voluntarul i-a raportat asta coordonatorului Roman Andriiv. „Cum poate să se întâmple așa o situație când stăteau refugiații aici?", l-a întrebat Igor pe Roman.

Roman a urcat sus și a văzut cele trei saltele, o sticlă de șampanie, una de cognac și două sticle mari de bere. A telefonat-o pe Diana. Aceasta i-a confirmat la telefon că domnul H. ar fi atins-o la fund și că au fost pipăite și celelalte fete. Tânărul mai descoperă că un laptop al preturii lipsește.

Roman Andriiv își continuă „investigația”. Se duce la Vadim Smîntînă, șeful Secției cultură, tineret și sport, în cadrul Preturii Sectorului Botanica. Acesta a fost desemnat responsabil pe centrul respectiv pe parcursul zilei. Roman povestește că, la invitația lui Smîntînă, cei doi angajați ar fi venit în scurt timp la centru.

Andriiv își amintește că domnul H., acuzat de hârțuirea fetelor, ar fi spus că preferă să fie concediat pentru consum de alcool la locul de muncă și că el nu a atins deloc nici pe una. În aceeași discuție, angajatul ar fi spus că are familie și dacă asta apare undeva, aceasta va fi afectată. „După felul în care reacționau”, cei doi angajați ai preturii erau „vizibil în stare de ebrietate – de la ei mirosea a alcool”, confirmă Andriiv.

Roman nu s-a oprit aici. A discutat cu toți voluntarii prezenți noaptea la centru. Denisa, Ion, Daniel, Diana și Irina i-au descris aceleași scene – cum domnul H. a atins-o pe Denisa, cum colegul de la pretură a fost un martor pasiv, glumițele cu tentă sexuală spuse în adresa voluntarelor etc. În cadrul acestor discuții, Roman a aflat că Irina ar fi luat laptopul din greșeală. Tânăra a revenit la centru în câteva ore ca să returneze bunul preturii și să povestească mai detaliat cele întâmplate în ultimele două nopți.

În plus, la solicitarea lui Smîntînă, coordonatorul voluntarilor a invitat tinerii vizați, la ora 17:00, la o adunare. „Voia ca toți să fie convocați de față cu cei doi angajați ai preturii din noapte, să facem combatere de păreri despre ce s-a întâmplat”, explică Roman.

Dar nimeni nu s-a mai dus la acea întâlnire. Denisa povestește că fata care a adus pizza refuza categoric să vină, nu voia să-l vadă și să vorbească cu cel care a pus mâna pe ea. „Avea un dezgust față de omul acela”, povestește Denisa.

La solicitarea „celor mai mari”, fata a revenit la centru să povestească despre ce s-a întâmplat. Au întrebat-o: „E adevărat?”. Mintea fetei a schițat niște gânduri și frici. Întâi s-a gândit că dacă spune adevărul, s-ar putea să aibă de suferit. Dacă spune că nu e adevărat, demnitatea ei „se duce în jos”. „Dacă spuneam adevărul, era s-o pățesc, pentru că îmi era frică de domnul H. Dar dacă nu spuneam adevărul... îl acopeream. Eu am fost hărțuită două nopți la rând de el, și, pur și simplu, să mă întorc și să-l acopăr. Pentru ce? Am decis să spun așa cum a fost”, povestește Irina. I-a spus totul lui Vadim Smîntînă, șeful Secției cultură, tineret și sport în cadrul Preturii Botanica.

De asemenea, voia să scrie a doua zi plângere la poliție, dar a renunțat când celelalte două voluntare hărțuite au refuzat să facă publice acuzațiile. Una - de frica să nu afle părinții și să-i interzică să facă voluntariat sau alte activități importante din viața ei. A doua – pur și simplu i-a urmat exemplul.

Domnul H., angajatul din cadrul Preturii Botanica acuzat de voluntare de hărțuire sexuală, neagă totul. „Eu vă spun că ele erau cu băieți. Toată seara s-au ținut de mâini, au râs, au glumit acolo, nu am treabă. Nu înțeleg de unde vin toate chestiile acestea... Cred că sunt niște aiureli. Eu am auzit de discuția dată, dar nu înțeleg ce fel de hărțuire și ce fel de...”, a declarat bărbatul.

Funcționarul neagă și acuzația că ar fi venit în stare de ebrietate. „Nici la serviciu, nici în acea seară când am fost responsabil, nu am fost în stare de ebrietate.”

Potrivit unei specialiste în resurse umane din cadrul Primăriei Chișinău, în momentul în care un angajat este acuzat că ar fi hărțuit sau ar fi consumat alcool, se formează o comisie de constatare care face o anchetă internă pentru investigarea situației. Pentru a afla dacă Pretura Sectorului Botanica a urmat această procedură, am stabilit un interviu cu pretora sectorului Botanica, Diana Guba. Urma să discutăm „despre centrul de pe strada ____”.

În cadrul discuției cu pretora, am aflat că o anchetă internă nu a fost inițiată. Guba și Smîntînă au comentat acuzațiile voluntarelor și le-au calificat ca „bârfe” și „aberații”.

*Guba a refuzat să fie înregistrată.

Diana Guba — Asta-i bârfă. Lasă să scrie la poliție, dacă le-o hărțuit. De ce o jurnalistă trebuie să se ocupe de întrebarea aceasta? Au trecut două luni de zile. Hop! Și eu pot să zic că în octombrie cineva m-a apucat de-o bucă. Și? Dvs. sunteți jurnalistă, vă dați seama ce aberații! Aceasta este o învinuire la un om care e căsătorit și are copii.

Vadim Smîntînă — [...] Are o reputație ireproșabilă la pretură. Recent, a fost premiat de către primarul general cu o diplomă de onoare.

D.G. — Ca să înțelegeți, la centru erau de etnie azeră. Eu, de exemplu, eram împotrivă, în genere, o fată să fie. Acolo trebuiau să fie bărbați. În primul rând, centrul cela e o sală de handbal. Acolo nici nu ai unde hărțui! Iaca e așa un stadion mare și toți stăteau împreună. Unde, spuneți-mi, vă rog, trebuia să iasă: la fumat, la băut afară, ca să hărțuiască un copil? Acolo erau 50 de persoane refugiate. Iaca spuneți-mi, vă rog, când au avut ei [timp] să facă asta?

V.S. — Nu ați venit să scrieți un articol despre cum s-a lucrat acolo. În ce condiții eu lucram acolo și toți colegii mei, că afară era -9 și -11, în sală era zero grade. Noi eram în picioare toată ziua. Iaca nu ați scris asta. De câte ori eu luam masa, de câte ori mergeam la baie, nu m-ați întrebat asta. Cu ce mă duceam și cu ce veneam de acolo?

Cei doi au admis că Irina, cea care ar fi fost hărțuită de către angajatul preturii, ar fi intenționat, de fapt, să fure laptopul instituției. „Băieții mei au vrut să scrie sesizare la poliție că s-a furat laptopul. Au făcut niște gafe copiii, hai să zicem așa. Copiii speriindu-se, știți cum e la noi, ca să astupe o gaură, înflorește altă gaură”, comentează pretora Diana Guba.

Într-o discuție ulterioară, Vadim Smîntînă a declarat că, pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile, a discutat cu angajatul acuzat de hărțuire, una dintre victime, dar și cu un voluntar care ar fi spus că nu a văzut nimic.

L-am contactat pe voluntarul despre care vorbește Smîntînă. „Nu spun că nu a existat hărțuire. Eu zic că nu am văzut. Puteau să le hărțuiască când eu eram la supra etaj, dar în fața mea așa ceva nu a fost”, a declarat tânărul. Totuși, acesta menționează că a auzit-o pe Denisa spunând că domnul H. i-ar fi atins mâna, dar din cauza barierei lingvistice, fiind vorbitor de limbă rusă, nu a înțeles clar acel moment.

După ce a vorbit cu presupusul hărțuitor, cu victima și cu unul dintre martori, conducerea Preturii a considerat că subiectul a fost încheiat. „Numai instanța de judecată poate să demonstreze dacă a fost sau nu a fost ceva. Sunt niște presupuneri, atâta timp cât este prezumția de nevinovăție, oricine dintre noi este scutit de astfel de aberații. Atâta timp cât asta nu e demonstrat...”, ne-a spus Vadim Smîntînă.

Mai mult, întrebat cine poartă responsabilitate pentru faptul că voluntarii, dintre care doi erau minori, au consumat alcool în incinta centrului, Vadim Smîntînă pune responsabilitatea pe umerii tinerilor. „Persoana responsabilă, care era doar una, se afla doar jos (n. red: nu la supra etaj, unde erau puse saltelele de către voluntari și o masă la care ei mâncau). Pentru că el era responsabil să asigure procesul în sală, acolo unde erau refugiații.” La fel, Vadim Smîntînă este sigur că, în noaptea dintre 8 și 9 martie, niciunul dintre coordonatori „nici până atunci, nici după asta, nu a consumat alcool”.

Colegul domnului H., prezent în seara în care s-a consumat alcool și ar fi fost hărțuite voluntarele, a refuzat să ne ofere o declarație. „Eu o să dau declarații dacă o să fie pornită o anchetă contravențională ori penală, desfășurată în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Când o să fie o anchetă de organele competente... Dvs. nu aveți abilitățile necesare pentru a-mi pune întrebări și eu pentru a răspunde concludent pe marginea respectivului caz.”

Datele statistice arată că, actualmente, fiecare a cincea femeie angajată din Republica Moldova este supusă unor forme de hărțuire sexuală la locul de muncă (priviri nepotrivite, îmbrățișări fără permisiune, glume/ limbaj cu conotație sexuală), se arată în recomandările de politici elaborate de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor: „Cum prevenim și reducem hărțuirea sexuală la locul de muncă și studii”, citând din singurul studiu deocamdată existent despre fenomenul hărțuirii sexuale în Republica Moldova.

În pofida numărul mare a cazurilor de hărțuire sexuală, doar 15% dintre acestea au fost raportate poliției. Fenomenul se explică prin sentimentul de autoînvinuire al victimelor, gradul redus de încredere a acestora în organele de control, dar și de atitudinea populației - 60,5% consideră persoanele hărțuite a fi vinovate de aceste experiențe, se arată în document.

Am discutat cu Violeta Andriuța, avocată în cadrul Centrului de Drept al Femeilor și cea care reprezintă femeile hărțuite sexual în instanțele de judecată. Pe lângă cele menționate, Violeta a identificat, din experiență, mai multe motive pentru care victimele nu raportează cazurile la poliție și nu ajung în instanța de judecată.

Victimele nu știu că hărțuirea sexuală reprezintă, de fapt, o încălcare a dreptului omului. „În societate există interpretarea că hărțuirea sexuală este un flirt, o glumă, un mod de a acorda atenție unei persoane”, explică Violeta. Totuși, „hărțuirea sexuală” are un articol dedicat în Codul Penal al Republicii Moldova.

Articolul 173 din Codul Penal spune:

Hărțuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acțiuni cu caracter sexual nedorite, săvârșite prin amenințare, constrângere, șantaj, se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 850 unități convenționale (de la 32.500 lei până la 42.500 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

„Hărțuirea sexuală nu are legătură cu faptul că persoana este îmbrăcată într-un fel sau are comportament nu știu de care. Când vorbim despre hărțuire sexuală sau violență sexuală este responsabilitatea celui care hărțuiește”, spune avocata.

În 2018 chiar a fost făcută o expoziție document care s-a numit „Nu dați vina pe haine”. Expoziția a arătat hainele femeilor și adolescentelor abuzate sau hărțuite sexual și a ținut să evidențieze principala idee: nu modul în care e îmbrăcată victima determină comportamentul hărțuitorului.

Republica Moldova nu are un cadru legislativ național care ar reglementa clar un mecanism de protecție pentru victimele hărțuirii sexuale.

Hărțuirea sexuală nu lasă urme fizice, comparativ cu alte tipuri de violență sexuală. „Atunci când vorbim despre un dosar penal, este important să fie colectate probe suficiente care ar confirma vinovăția acestui comportament și învinuirea pe faptul hărțuirii”, explică avocata.

Dar, pe lângă existența martorilor, victima poate face un raport de evaluare psihologică unde pot fi stabilite efectele psihologice ale hărțuirii. Violeta Andriuța spune că un asemenea raport poate fi o probă bună în cadrul dosarului penal, însă poate fi insuficient pentru ca anumiți judecători să emită o sentință. Respectiv, victima trebuie să caute singură martori și probe prin care să dovedească că a fost hărțuită. „Dar hărțuirea sexuală sau aspecte ce țin de relații sexuale se întâmplă într-un mediu restrâns, intim. Nu urcăm pe scenă, să luăm microfonul și să ne audă toată lumea... În acest caz este foarte greu să colectezi probe”, spune Violeta.

Violeta Andriuța a avut un caz de hărțuire sexuală în care s-a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție, care l-a achitat pe hărțuitor. Și Curtea de Apel a zis că e nevinovat. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a trimis la rejudecare și a făcut referire la raportul psihologic și la consecințe. Curtea de Apel l-a condamnat, iar CSJ a menținut decizia. „Un rol important îl are organul de urmărire penală care colectează probele”, spune Andriuța.

De asemenea, Violeta spune că este important și ca martorii să conștientizeze faptul că hărțuirea sexuală este un comportament de care e responsabilă sau vinovată doar persoana care hărțuiește nemijlocit, iar anunțarea poliției poate fi făcută oricând și niciodată nu poate fi prea târziu.

***

În urma evenimentelor petrecute la centrul de refugiați din sectorul Botanica în nopțile 7, 8, 9 martie, singurele acțiuni întreprinse de coordonatorii centrului și Pretură a fost să nu mai implice voluntarii prezenți atunci la gestionarea fluxului de refugiați în centrul vizat și să sisteze turele de noapte.

Spre sfârșitul lunii martie, activitatea centrului a fost sistată.

*Numele marcate cu steluță indică faptul că au fost modificate pentru protejarea victimelor și a martorilor.

Text de Georgeta Carasiucenco
Editare de Ana Gherciu
Ilustrații de Ecaterina Buruiană