Acum e perioada în care păsările cuibăresc, își învață puii să zboare și îi pregătesc pentru lumea mare. Totuși, se întâmplă că puișorii să cadă din cuib. Ornitologa Silvia Ursul de la Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii vine cu niște sfaturi despre ce să facem în asemenea situații și ne explică de ce nu trebuie să luăm acasă puii căzuți din cuib.
Păsările își petrec în cuib o perioadă scurtă din viața lor. Ea se numește cuibărire. După ce termină să-și construiască culcușul, „cuplul” împarte sarcina incubației. După eclozare (când puii ies din ou), un părinte rămâne în cuib, iar al doilea aduce hrană. Odată ce cresc, puii devin tot mai independenți și se îndepărtează treptat de „familie”.
- Dacă puiul pare să fie sănătos și nu prezintă semne de boală sau traume, trebuie să-l ridicăm de pe sol și să-l punem înapoi în cuib.
- Dacă nu găsim cuibul, îl punem pe creanga unui copac în apropierea locului unde l-am găsit, ca să-l ferim de animale.
- Dacă pasărea este rănită sau bolnavă – nu poate flutura aripile, sângerează, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită, tremură puternic, cerem ajutorul unui medic veterinar sau a unei persoane care știe cum să salveze și să reabiliteze păsările.
- Dacă puiul este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura. Ei se află la etapa de învățare a zborului, respectiv căderea este un lucru normal pentru ei și părinții lor.
- Spălăm bine mâinile după ce am contactat cu puiul de pasăre. Altfel, există riscul transmiterii unor boli de la animal la om, precum tuberculoza aviară, salmoneloza, ornitoza sau boli parazitare.
Cu alte cuvinte, ornitologa Silvia Ursul ține să accentueze faptul că este un fenomen natural ca puii să cadă din cuib – face parte din procesul de învățare de a zbura. „Momentul poate fi ghinionist sau poate fi cu succes. Puiul poate să moară, iar părinții știu asta și își asumă riscul.”
Ce să nu faci cu puii bolnavi
Dacă se întâmplă să descoperi un pui rănit sau bolnav și decizi totuși să-l duci la veterinar, iată ce (nu) trebuie să faci:
- pune puiul într-o cutie de carton bine ventilată și acoperită, iar pe fundul cutiei aranjează șervețele de hârtie;
- cutia trebuie ținută într-un loc cald, întunecos și fără zgomote;
- nu expune pasărea la stres cum ar fi animalele domestice sau copiii care vor să o mângâie;
- dacă tremură de frig, pune în apropiere o sticlă că apă caldă, acoperită ca puiul să nu se frigă;
- nu turna apă în ciocul puiului de pasăre, pentru că se poate sufoca foarte ușor;
- nu hrăni pasărea cu grăunțe, mălai sau alte cereale pe care le consumă păsările domestice. Hrana unui animal sălbatic diferă radical;
- dacă nu există semne de traume sau boală, lasă puiul unde l-ai găsit. Altfel, acesta ar putea să se obișnuiască cu oamenii și să nu se poată integra în mediul lui natural.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii nu recomandă să-l „salvăm” ducând puiul acasă la noi, fără a ști cum să-l îngrijim ulterior și ce mâncare să-i dăm. Explicația este simplă: dacă întoarcem puiul mai târziu, s-ar putea ca nimeni să nu-l mai caute. Pentru că în acest timp părinții s-au reorientat. Silvia Ursul spune că păsările înțeleg instinctiv că vara este lungă și se apucă, din nou, de clocit alte ouă. „Viața lor e scurtă, iar dacă ajunge să trăiască până la anul viitor, e bine și trebuie urgent de mai scos niște pui”, explică ornitologa.

Ce să faci cu ouăle căzute?
Dacă ai găsit un ou întreg pe jos, ideal ar fi să le întorci în cuib. În situația în care nu reușești să o faci, se recomandă să construiești un cuibușor: poți folosi o cutiuță sau o farfurie și să o agăți în zona în care ai găsit oul/ouăle. Pe fundul cuibușorului, poți să pui șervețele din hârtie, paie, pene, puf. Țesătura trebuie exclusă, pentru că puii își încâlcesc ghearele și ar putea să le crească piciorușele strâmbe.
„Așa au făcut oamenii cel mai des în cazurile ouălor de rândunică. Rândunelele se află într-o competiție strașnică cu vrăbiile. Vrăbiilor le este lene să facă cuiburile lor și pentru că sunt sedentare în comparație cu rândunelele care migrează, primele ocupă cuiburile încă din martie. Rândunelele vin în aprilie și încep să se bată pentru cuiburi. Respectiv, putem să găsim ouă sau chiar cuiburi pe jos. În așa situații, noi recomandăm oamenilor să facă cuiburi suspendate ca părinții să-și găsească mai ușor ouăle”, explică Silvia.

În Republica Moldova există aproximativ 280 de specii de păsări.
Fotografia principală de Olesea Lomaca