Meteorologii au anunțat săptămâna aceasta cod galben de căldură. Dacă simți că te-ai arunca acum într-o apă răcoroasă și ai bea un coctail, noi am selectat câteva piscine din țară pe care poți să le vizitezi și să transformi visul în realitate.
1. VARA VARA Aquacity – Chișinău
La VARA VARA Aquacity vei găsi câteva piscine diferite, 1,5 km de tobogane, iar jumătate dintre piste sunt de mare viteză, iar un tobogan are înălțimea unei clădiri de opt etaje. Au și zona de relaxare cu 4 jakuzzi cu hidromasaj. Pe loc găsești restaurante cu specific asiatic, european, fastfood, dar și bar.
Prețuri:
- Copii – 250 lei pentru jumătate de zi și 350 lei pentru toată ziua
- Maturi – 350 lei pentru o jumătate de zi și 500 lei pentru toată ziua
2. Vinăria Asconi – Puhoi, Ialoveni 
La o distanță de 30 km de Chișinău poți vizita piscina vinăriei Asconi. Pe loc, poți să te bucuri de bucătăria vinăriei, dar și vin delicios.
Prețuri:
- Copii: L-J 100 lei/ V-D 150 lei
- Copii de la 140 cm+ / adulți: L-J 200 lei/ V-D 300 lei
3. PISCINA AQUA PARADISE – Horești, Ialoveni
Tot la 30 km de Chișinău este piscina din satul Horești. Pe lângă piscină, pensiunea „La Horești” oferă cazare. Are și restaurant unde poți să te bucuri de gustări la prețuri accesibile.
Prețuri:
- Copii până la 10 ani: 100 lei
- Adulți: L-V 200 lei/ S-D 250lei
- După ora 17:00 până la închidere (ora 20:00), beneficiezi de 50% reducere
4. Castel Mimi – Bulboaca, Anenii Noi (43km)
La cca 45 km de Chișinău se află vinăria Castel Mimi care are și o piscină frumoasă, dar și specială. Este singura piscină din Moldova cu muzică subacvatică. În preț este inclus un șezlong și un prosop.
Prețuri:
- Copii până la 7 ani: gratis
- Adulți: L-V 450 lei/ S-D 550lei
5. Casa din Luncă – Trebujeni, Orhei

La aproape 60 km de Chișinău este pensiunea Casa din Luncă care are și piscină. De piscină de poți bucura dacă te cazezi pentru o noapte. Chiar dacă prețul este înalt, vei beneficia de mai multe facilități, printre care trei mese copioase, o cameră tradițională cu pat confortabil și niște vederi frumoase.
Prețuri:
- Variază între 1800-2400 lei în funcție de camera pe care o alegi, pentru două persoane
6. Hanul Haiducilor – Vărzărești, Nisporeni
La aproape 70 km de Chișinău, în s. Vărzărești, găsești complexul Hanul Haiducilor care are o sală de banchete, piscină amenajată, terasă, bar, foișoare. Complexul îți oferă posibilitatea să pescuiești sau să rămâi, pur și simplu, peste noapte ca să te odihnești bine.
Prețurile pentru piscină:
- Copii: 5 – 12 ani – 80 lei
- Copii 12+ / adulți: 150 lei
7. Dionysus Territory – Pepeni, Sîngerei
Această piscină e mai departe de Chișinău, trebuie să parcurgi 100 km. Pe loc este o cafenea unde te poți răcori și poți savura o înghețată. Și dacă mai ai puteri, mai parcurgi 20 km până la RockScor Brewery, fabrica de bere artizanală din orașul Ghindești, Florești
Prețuri:
- Copii: 70 lei
- Adulți: 100 lei