Meșteșugari și mici producători din Moldova și Ucraina se adună pe 17 iulie la cel mai mare târg de artizanat din țară – IA MANIA. Iată ce poți cumpăra acolo:
- Ii și cămăși tradiționale lucrate manual
12 meșteri populari de la nordul și sudul țării vor aduce cu ei cămăși tradiționale brodate manual. Pe lângă asta, vă mai puteți lua brâie, catrințe, fuste și năframe lucrate cu multă grijă de către meșteșugari. Prețul iilor începe de la 1500 de lei.
- Opinci și genți din piele lucrate manual
La festival vor veni creatori de opinci. Chiar dacă modelul și cusătura lor este identică cu cea tradițională, talpa este întărită cu cauciuc pentru a putea fi ușor purtate în fiecare zi. Prețul lor începe de la 500 de lei.
- Covoare tradiționale
Tot la târg veți găsi cel mai mare sortiment de covoare tradiționale create în toate colțurile țării – de la nord, până la sud! Numaidecât să treceți și pe la tarabele meșterilor din Găgăuzia. Aceștia vor avea în vânzare țolișoare din lână de oaie urzite manual.
- Cojoace și ciupici din blană
Dumitru Zaporojan va veni tocmai de la Cahul! El va aduce bundițe, cojoace și ciupici cusuți din lână de oaie. Prețul lor începe de la 300 de lei.
- Jucării ecologice pentru copii
13 lemnari și meșteri populari vor veni cu jucării ecologice pentru copii. Prețul acestor mici creații va începe de la 60 de lei.
- Oale și produse din ceramică
Anul acesta pe lângă olarii noștri, la eveniment vor participa și ceramiști din Ucraina. Prețul lucrărilor va începe de la 250 de lei.
- Cosmetică ecologică artizanală
Ser din levănțică, cremă hidratantă, balsam cu ceară de albini… Dacă ești în căutarea produselor naturiste pentru îngrijirea pielii, atunci la IA MANIA le vei găsi pe toate. Prețul lor începe de la 30 de lei.
- Branduri DIN INIMĂ
La festival vom avea un cort doar cu haine create de designerii locali: Georgette, Ramuri, Niche, Cireșel și Lavielace.
- Revista OAMENI semnată de Moldova.org
Dacă încă nu ați răsfoit-o, atunci căutați-o la IA MANIA!
Biletele la eveniment pot fi cumpărate aici.