Volodimir Zelenski a efectuat prima sa deplasare în afara țării de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Pe 21 decembrie, liderul ucrainean a sosit la Washington într-o vizită oficială neanunțată. Zelenski a zburat la Washington cu un avion al forțelor aeriene americane din orașul polonez Rzeszow, unde a ajuns cu trenul.
Președintele ucrainean s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă și apoi a ținut un discurs de circa 20 de minute în fața Congresului american. Vizita lui Zelenski în America a fost una simbolică. Unele surse media au făcut o paralelă cu vizita premierului Winston Churchill la Washington, cu 81 de ani în urmă. Vizita de atunci a întărit alianța care avea să câștige Al Doilea Război Mondial.
Discursul în limba engleză al președintelui ucrainean, în care a declarat ferm că Ucraina este decisă să nu cedeze în fața agresiunii ruse, a stârnit emoții și admirație în întreaga lume. Moldova.org îți propune să vezi cinci mesaje puternice transmise de Volodimir Zelenski în fața Congresului american.
„Am învins Rusia în lupta pentru a cuceri conştiinţa lumii”
„În pofida tuturor obstacolelor și scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este vie și luptă. Și acest lucru îmi oferă motive întemeiate să vă împărtășesc prima noastră victorie comună – am învins rușii în bătălia pentru conștiința lumii... Nu avem nicio teamă. Și nimeni în lume nu ar trebui să o aibă.”
„Trebuie să învingem Kremlinul pe câmpul de luptă”
„Știu că și rușii vor avea o șansă de libertate numai atunci când vor învinge Kremlinul în gândurile lor. Dar lupta continuă. Și trebuie să învingem Kremlinul pe câmpul de luptă.
Această bătălie nu este doar pentru pământ, pentru o parte sau alta a Europei. Aceasta nu este o bătălie doar pentru viețile, libertatea și securitatea ucrainenilor sau a oricărui alt popor pe care Rusia încearcă să-l cucerească. Aceasta este o bătălie pentru lumea în care vor trăi copiii și nepoții noștri. Ea va determina dacă va fi democrație pentru ucraineni și pentru americani, pentru toată lumea.”
„Rusia și-a găsit un complice în această politică genocidă”
„Dacă Rusia nu ajunge în orașele noastre cu artileria, încearcă să le distrugă cu rachete. Mai mult, Rusia și-a găsit un complice în această politică genocidă. Acesta este Iranul. Dronele ucigașe iraniene care vin în Rusia cu sutele au devenit o amenințare pentru infrastructura noastră critică. Un terorist îl găsește pe altul. Și este doar o chestiune de timp până să-i lovească pe ceilalți aliați dacă nu-i oprim acum. Trebuie să o facem!”
„Banii voștri sunt o investiție în securitatea și democrația globală”
„Asistența financiară este, de asemenea, esențială. Și aș dori să vă mulțumesc atât pentru pachetele financiare pe care ni le-ați oferit deja, cât și pentru cele asupra cărora puteți decide. Banii voștri nu sunt caritate. Aceasta este o investiție în securitatea și democrația globală, pe care le tratăm cel mai responsabil”
„Lumina credinței noastre nu se va stinge”
„Noi, ucrainenii, vom trece prin războiul nostru pentru independență și libertate cu demnitate și succes. Vom sărbători Crăciunul. Și chiar dacă nu va exista electricitate, lumina credinței noastre nu se va stinge. Dacă vor fi rachete rusești, vom face tot ce putem pentru a ne apăra. Dacă vor fi drone iraniene, iar oamenii noștri vor trebui să meargă în adăposturi anti-bombe în seara dinaintea Crăciunului, ucrainenii se vor așeza la masa festivă de acolo și se vor sprijini reciproc. Și nu trebuie să cunoaștem dorința fiecăruia, pentru că știm că noi toți, milioane de ucraineni, ne străduim pentru un singur lucru – victorie. Doar victorie. Am construit deja o Ucraina puternică – cu oameni puternici, o armată puternică, instituții puternice.”
Războiul actual și Rusia lui Putin vs al II-lea Război Mondial și Germania lui Hitler
(La aceste cuvinte, congresmenii l-au aplaudat în picioare pe președintele ucrainean.)
„Au aruncat totul împotriva noastră, la fel ca o tiranie similară odată… Au aruncat tot ce au împotriva lumii libere. La fel ca bravii soldați americani care au ținut linia și au împins trupele naziste în ziua de Crăciun din 1944, curajoșii soldați ucraineni fac același lucru cu trupele lui Putin în acest Crăciun. Ucraina își menține terenul și nu se va preda niciodată.”

SUA acordă un nou pachet de ajutor militar de 1,85 miliarde USD
În timp ce președintele Volodimir Zelenski călătorea spre SUA, secretarul de stat Antony Blinken a anunțat un nou pachet de ajutor militar în valoare de 1,85 miliarde de dolari pentru Ucraina. Din această sumă, 1 miliard sunt donate printr-un decret al lui Joe Biden, iar restul 850 de milioane sunt furnizate de Pentagon. La fel, se presupune că acest nou pachet va include sistemele de apărare aeriană Patriot. „Astfel, asistența militară totală a SUA pentru Ucraina va atinge o sumă fără precedent de 21,9 miliarde de dolari de la începutul administrației Biden”, a spus Blinken.
Citește și: Trauma războiului nu e o rușine. Supraviețuitoarele își spun povestea ca să-i ajute și pe alții