Cum jurnaliștii de la Kyiv Independent au devenit vocea Ucrainei în lume
Cu aproape patru luni în urmă, Adnan Kivan, un magnat în construcții și proprietarul Kyiv Post, i-a dat pe toți afară din companie, pentru că s-au împotrivit implicării lui la nivel editorial. Peste doar patru zile, 30 dintre ei au anunțat că lansează o nouă redacție. „Nu am salvat Kyiv Post, dar putem să-i salvăm valorile.” Pe 11 noiembrie 2021 a început istoria Kyiv Independent (KI), o publicație online exclusiv în limba engleză. Au accesat un grant de urgență de la European Endowment for Democracy, cineva le-a donat un spațiu drept oficiu, altcineva – servicii web. Au reușit în scurt timp să obțină susținerea a peste 700 de oameni pe Patreon.
De patru luni, primeau, verificau și publicau informații despre trupele ruse care se adunau la granița cu Ucraina și riscurile tot mai mari despre care raportau SUA și Regatul Unit. În ianuarie, dovezi că situația e pe cât se poate de gravă au început să apară în fiecare săptămână. Ucrainenii, care se aflau în război cu Federația Rusă din 2014, au luat în serios aceste amenințări. Pe noi, cei de peste gard, 30 de ani de pace relativă ne-au cam îmblânzit, ne-au permis să luptăm cu demonii din interiorul țării și să uităm de cei din afară.
Chiar înainte de război, în Ucraina s-au lansat alte două redacții – Novaya Pravda și Ukrainska Pravda, iar Kyiv Post s-a relansat. Aveau competiție, dar erau pe calea cea bună: cifrele creșteau, lumea începea să-i cunoască și au început proiectele comerciale. Darîna vedea, în sfârșit, rezultatele trudei ei de luni de zile.
S-a culcat liniștită pe 23 februarie. Avusese o zi aproape drăguță. Nu s-a trezit nici la 5, nici la 6, nici la 7. Nu a auzit nicio explozie. I-a sunat alarma la ora 8, a luat telefonul în mână și a văzut că avea foarte multe, prea multe notificări, mesaje și apeluri pierdute. Prietenii, familia, colegii încercau să dea de ea fără succes… „Nu, nu, nu! Ce dracu' se întâmplă?” A intrat pe KI și a văzut titlul mare: „Rusia a început războiul în Ucraina.” Tot atunci a auzit o rachetă explodând nu departe.
Cu timpul, a învățat să recunoască diferite tipuri de armament după sunetul pe care-l provoacă. „Pot să-ți spun dacă e artilerie, focuri de armă sau sisteme de apărare aeriană.”
Darîna și-a împachetat „rucsacul de anxietate” – actele ei, ale câinelui, cele pe apartament, niște cash, haine și lenjerie. Și-a plimbat patrupedul. Când a revenit, a băut ce-a mai rămas din alcoolul din acasă și a luat un taxi până la casa părinților. În fața blocului lor s-a întâmplat una din scenele care au făcut înconjurul lumii la început de februarie – tancul care a călcat o mașină de civili. „Asta s-a întâmplat practic peste drum de casa părinților mei. Am făcut poze mașinii care a fost călcată și toate distrugerile provocate de tanc când au încercat să se miște prin curți, ca să evite drumurile principale. Știau că ucrainenii nu vor trage în curți, ca să nu rănească cetățenii”, își amintește Darîna.
Avea zile bune și zile rele, iar rolurile fiecăruia în redacție se schimbau constant și radical. În zilele bune făcea voluntariat, ajuta echipa editorială să actualizeze știrile. În zilele rele doar asculta sunetul exploziilor, sirenele și se ascundea în coridor sau pe unde apuca. „E o stare mentală în care nu vrei să te afli, mai ales dacă vrei să ajuți în acest război.”

Viteza cu care creșteau urmăritorii a încetinit prin luna martie, iar vizualizările pe site au început să scadă, dar asta nu i-a descurajat. Darîna și întreaga echipă de management au înțeles că „sunt vocea Ucrainei în lume”.
La lansare au reușit să adune cam 15-20 de mii de dolari americani. Nu era o sumă colosală și deloc suficientă pentru necesitățile unei redacții de 25 de angajați, cu ani de experiență în presa de limbă engleză. Pe 24 februarie Darîna urma să lanseze o nouă campanie de colectare de fonduri. De data asta, în mai puțin de o lună au adunat 1,5 milioane de dolari. „Suntem foarte recunoscători pentru susținerea primită, ne motivează și ne dă posibilitatea să investim și să ne dezvoltăm. Ne gândim să creăm o fundație sau ceva similar, ca acești bani să lucreze pentru noi pe viitor.” Și numărul abonaților pe Patreon a crescut. Astăzi sunt aproape 7 mii. Când au înțeles că au acumulat resursele necesare pentru redacție, cei de la KI nu s-au oprit. Au pornit o nouă campanie, de această dată pentru alte platforme media din Ucraina. Și acolo au trecut de 1 milion de dolari.
În primele zile de război colegii din management au înlocuit-o pe Darîna în unele responsabilități. Dar a urmat un weekend care a schimbat totul. „În Kyiv a fost stabilită stare de asediu îndelungată, de la 5 seara sâmbătă, până luni dimineața. A trebuit să scot câinele la plimbare pe ascuns. Au fost unele dintre cele mai groaznice zile. Plimbam câinele și în curtea de alături se auzeau focuri de armă și strigăte «la pământ!». De câteva ori a explodat ceva foarte aproape. Am fugit ca nebuna”, îmi povestește Darîna.

Singurul adăpost din zonă era intrarea în metro, care nu e foarte adâncă. Mama Darînei este puțin mobilă din cauza unor probleme de sănătate. De aceea au ales să stea în casă când suna alarma. Urmau „regula celor doi pereți”. Au aranjat saltele în coridor și stăteau acolo. Își sunau prietenii, rudele, colegii să afle unde sau dacă au lovit de această dată, până se calmau vuietele sirenelor.
Părinții Darînei au refuzat să plece din Kyiv, iar pentru fiica lor a venit momentul să ia cea mai grea decizie din viața ei. Trebuia să plece, atât de dragul sănătății sale mintale, cât și pentru a putea lucra. A fost pe drumuri timp de vreo patru zile. Era greu să faci rost de benzină, trebuie să stai ore întregi la coadă. „Acum (n.red. la mijlocul lunii martie) locuim într-un apartament vechi al unei rude a prietenilor mei. Încercăm să ne acomodăm, să ne creăm o viață temporară aici, ceea ce e o altă poveste tristă... Eu am o casă. Nu e un lucru pe care m-am gândit că-l voi face vreodată. Nici chiar când a început războiul nu am planificat să-mi părăsesc apartamentul. E un lucru pe care nimeni n-ar trebui să fie nevoit să-l facă”, spune Darîna.
Acum Darîna este furioasă și pregătită să facă tot ce-i stă în puteri ca Ucraina să învingă. „Nu poți opri războiul cu un nebun. Poți doar să-l câștigi.” Nu se vede vorbind vreodată cu un cetățean rus din Rusia, care nu a stat la pușcărie din cauza manifestațiilor anti-război. Dacă nu a ieșit în stradă, a participat la crearea „acestui monstru”. „Am trăit două revoluții pe parcursul vieții mele adulte și eu am doar 32 de ani. Noi am făcut toate lucrurile astea. Acum, când ne uităm la societatea civilă din Rusia, ea e inexistentă… Sunt oameni care cred că sunt de partea bună a lucrurilor și zic «opriți războiul», dar ei fug de un polițist. Dar sunteți o grămadă de oameni, fugiți de un tip cu o bâtă?” De câte ori are ocazia, repetă - „Nu e războiul lui Putin, e războiul rușilor împotriva Ucrainei”.
Înainte să se îndrepte spre casă, Toma le-a scris câtorva prieteni și rude că ar fi bine să-și pregătească bagajele, dacă încă nu au făcut-o. „M-am urcat în taxi și îl ascultam pe Antony Blinken spunând că Rusia va ataca Ucraina până la sfârșitul nopții. Public știrea din mașină, ajung acasă și înțeleg că nu mi-am făcut bagajul. La fel ca toată lumea, credeam că atacurile nu vor începe din Kyiv, ci pe undeva la graniță cu Rusia. Credeam că voi avea la dispoziție măcar o zi ca să mă pregătesc”, zice Toma. S-a apucat, totuși, să-și pună câteva lucruri în rucsac – pasta și periuța de dinți, niște haine.
La 4:45 Toma și alți colegi care nu aveau somn urmăresc un nou discurs al lui Vladimir Putin. În mai puțin de 15 minute în mai multe orașe s-au auzit explozii. A început războiul.
Toma a mai stat câteva zile în Kyiv. Dar, după două nopți la rând petrecute într-o stație subterană de metro, nu a mai rezistat în capitală. „Nu puteam mânca. Nu puteam dormi. Lucram în continuu. Îmi făceam griji pentru părinții mei, care locuiesc la 40 de kilometri de granița cu Rusia, în unul dintre primele orașe atacate.”
Anna Mîroniuk este șefa departamentului de investigații la Kyiv Independent, dar nu-i este străină atmosfera de război. A fost pe Maidan în 2014, a fost și în regiunile din estul Ucrainei, unde se duc lupte de opt ani. Pe atunci lucra la unul dintre cele mai populare posturi TV din Ucraina. „Misiunea mea era să merg pe front și să prezint poziția armatei, să relatez cum se desfășoară războiul, istoriile militarilor, dar și ale oamenilor care au avut de suferit în urma războiului”, povestește Anna. Lucra pe front bine echipată, purta cască, vestă antiglonț. Avea medicamentele de prim ajutor și știa cum să se refugieze într-un loc mai sigur, în caz că se trage. În plus, militari ucraineni care asigurau securitatea jurnaliștilor erau mereu alături.
Anna a turnat apă la flori, a pus rapid într-o geantă laptopul, periuța de dinți și alte chestii și a ieșit din apartament. Nu știa încotro s-o ia. Orașul era invadat de mașini. Era mai ușor să te deplasezi pe jos. S-a întâlnit cu iubitul său și câțiva prieteni și s-au refugiat împreună într-un adăpost antiaerian. Au stat acolo toată noaptea. „Eram confuzi. Primul mesaj al lui Zelenski nu era prea clar. Ce trebuie să facem? Să luptăm sau să fugim din calea războiului? Putin a spus că va lupta cu militarii, nu cu civilii, iar eu sunt un civil... Dar nimeni nu știa ce are să se întâmple cu adevărat”, își amintește Anna. Nu se simțea în siguranță. Și-a imaginat cum este acaparat Kyivul și cum primii pedepsiți sunt cei care au criticat politica și acțiunile Rusiei și ale lui Putin.

Când vorbisem cu Anna Mîroniuk, jurnalista tocmai lucra la un articol despre un voluntar care a fost împușcat mortal, iar mama ei se afla într-o localitate în care se trăgea continuu. Doar peste câteva zile armata ucraineană a reușit să-i evacueze.
Echipa Kyiv Independent este formată, în mare parte, din oameni stabiliți în Ucraina. Unul lucrează din Statele Unite ale Americii, altul din Canada. Cât cei de pe loc se mutau în zone mai liniștite ale Ucrainei, cei doi aveau grijă să actualizeze site-ul, mai ales în timpul nopții. Organizarea de până la 24 februarie nu mai exista. Fiecare lucra când putea. Iar cine avea o oră-două libere se conecta la Wi-Fi și întreba cum poate fi de ajutor. Cumva, într-o învălmășeală totală, împletită cu frică pentru viața lor și a celor apropiați, jurnaliștii de la KI au găsit puteri să mai și lucreze. Era mereu cineva conectat care să publice ultimele noutăți.
Anna nu se consideră optimistă, ci realistă. Fiecare ajută cum poate. Programatorii ucraineni sparg site-urile și fișierele importante ale Federației Ruse, restaurantele și-au deschis bucătăriile și împreună cu voluntarii gătesc mâncare pentru soldați și nevoiași, designerii cos veste și încălțăminte pentru soldați și plase de camuflaj. Această unitate de care au dat dovadă ucrainenii și încredere pe care o au în conducerea țării e rețeta pentru victoria Ucrainei, crede Anna.
Recent a scris pe rețelele de socializare că fostul ei iubit a murit în luptă. Și-a cerut iertare de la el că nu au mai apucat să facă pace. „Vom învinge toți dușmanii tăi, Sașa”, și-a încheiat mesajul Anna.

În mai, Toma și Anna, alături de Oleksii Sorokin și Anastasiia Lapatina, alți doi jurnaliști de la Kyiv Independent, au fost listați de Forbes în topul 30 de tineri lideri din Europa, în secțiunea Media și Marketing.
„Să fii un jurnalist de război este cu adevărat hardcore - când vezi oameni plângând, când vezi vieți, case și apartamente distruse, oamenii uciși, este foarte dificil să scrii despre asta. Este dificil să relatezi despre un conflict când, de fapt, și tu ești victimă. Ești ucraineancă, iar Rusia îți atacă țara”, spune Anna. Îmi spune că e nerăbdătoare să vadă ce va urma după ce Ucraina va învinge. Își dorește ca „Putin și amicii săi” să fie judecați și condamnați pentru crimele pe care le-au comis. „În caz contrar, această lume este un loc rău.”