E una dintre zilele acelea de vineri cu evenimente și schimbări, așa cum ne-au obișnuit politicienii moldoveni în ultimii ani. N-o să ne mirăm prea tare dacă se va mai întâmpla ceva extra-mega important chiar în timp ce publicăm noi această selecție zilnică. Până atunci, iată Esențialul.
🔎 Dorin Recean este noul candidat la funcția de prim-ministru, după demisia Nataliei Gavrilița. Gestul a fost așteptat și vehiculat de diferite surse în ultimele zile. Fosta prim-ministră nu și-a motivat clar decizia, declarând doar că „a venit timpul să-și anunțe demisia”. Gavrilița a mai spus că pleacă „cu inima împăcată”, dar că Guvernul ar fi reușit mai multe, dacă ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care a avut-o de la partenerii europeni. Dorin Recean a spus că noul guvern se va concentra pe trei dimensiuni – ordine și disciplină în instituții, o nouă viață pentru economie și pacea și stabilitatea.
🔬 În Republica Moldova a fost elaborată o hartă a adăposturilor antiaeriene, declară ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco. Harta interactivă a fost încărcată pe dse.md la începutul anului. Anul trecut, la solicitarea Moldova.org de a afla numărul de adăposturi locația acestora și câte dintre ele sunt în stare funcțională, IGSU ne-a răspuns că nu are competența de supraveghere, gestionare și evidență a adăposturilor date.
😎 Un studio din Moldova a creat efectele speciale pentru un video cu Arnold Schwarzenegger și Milla Jovovich. Gecko VFX este echipa de la noi a lucrat la spotul care anunță versiunea de iarnă a jocului World of Tanks. Vezi mai jos un making of al procesului.
😮 Și pentru că e vineri și am obosit de atâtea știri, rămânem în lumea videourilor. Regizorul Ridley Scott a creat un nou film de patru minute în întregime pe un smartphone Samsung Galaxy S23 Ultra. Vezi mai jos povestea tânărului care găsește… un cal.
UCRAINA
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei. Bombardierele strategice rusești Tu-95MS au lansat rachete de croazieră în jurul orei 8:30, ora locală. Autoritățile regionale au anunțat mai multe „valuri” de lovituri Alertă aeriană a fost declarată în toată Ucraina.
Ucraina a declarat că două rachete rusești Kalibr au trecut astăzi granițele Moldovei și României. Apoi rachetele au intrat din nou în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de intersecție a granițelor a trei state. Ministerul Apărării din Moldova a confirmat că a fost detectată o rachetă, care a traversat spațiul aerian al RM, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca. Ministrul de Externe Nicu Popescu a dispus convocarea de urgență la MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.
Ministerul Apărării de la București a negat că spațiul aerian al României ar fi fost traversat de rachete. Radarele armatei române au detectat o rachetă rusească trasă din Marea Neagră, însă aceasta nu s-a apropiat la mai puțin de 35 de kilometri Nord-Est de granița țării.
📷 imaginea zilei
Ultima fotografie în calitate de prim-ministră

🍫 la desert
Ce faci duminică? Ai chef să auzi melodiile compozitorilor și textierilor din „perioada de aur” a estradei moldovenești? Moldovan Youth Orchestra a pregătit un concert inedit „Țară Mică – Cântec Mare: Muzica Anilor ’60-80” ce va avea loc la Palatul Național.
Ne auzim luni, cu știri esențiale!