Încheiem săptămâna cu informații esențiale, din toate domeniile și zonele geografice. Vezi ce ți-am pregătit.
❓ Un bloc al Bibliotecii Naționale ar putea fi transmis gratuit în proprietatea Mitropoliei Basarabiei. Autorii proiectului de lege susțin că urmăresc „restabilirea în cea mai mică măsură a echității istorice”. Blocul a aparținut Seminarului Teologic din Chișinău în perioada interbelică. Proiectul a stârnit dezaprobare din partea activiștilor civici, care au declarat că această derogare de la lege creează un precedent juridic, pentru că retrocedarea se referă doar la persoanele fizice, nu și cele juridice. Împotriva inițiativei a apărut și o petiție online.
👤Oamenii legii au ridicat, în urma unor percheziții de astăzi, 11 000 de dolari și 400 de euro, destinați organizării dezordinilor în masă, cătușe, substanță cu miros specific de marijuana. Persoanele cercetate sunt bărbați cu vârste între 23 și 50 ani, anterior judecați pentru escrocherii și trafic de droguri. Ieri, în urma perchezițiilor, oamenii legii au reținut trei persoane și au ridicat peste 3,5 milioane de lei, în cadrul dosarului privind presupusa finanțare ilegală a Partidului Șor.
🚘Începând 𝐜𝐮 𝟐𝟑 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 în Moldova intră în vigoare reguli noi de colectare, depozitare și reciclare a anvelopelor. Importatorii și distribuitorii vor fi obligați să preia de la utilizatori, să sorteze și să depoziteze anvelopele uzate.
🛫 Air Moldova a anulat toate zborurile de azi și declară că de sâmbătă, 11 martie, își va relua treptat activitatea. Compania susține că se confruntă cu „dificultăți operaționale ” cauzate de „deficiența de flotă”. Operatorul a contractat trei aeronave de la companii europene pentru a opera o parte din cursele programate.
🚀Dronele militare promise de Germania Republicii Moldova sunt în proces de fabricație și vor fi livrate în timpul apropiat, a anunțat ministrul Apărării Anatolie Nosatîi. Dronele militare au fost promise de ministra federal a Apărării din Germania, Christine Lambrecht, în toamna anului 2022 la Chișinău.
👙Berlinul va permite femeilor să se afle topless în piscinele publice. Se întâmplă după ce o femeie a fost dată afară de la o piscină și a decis să atace autoritățile în judecată. IMunicipalitatea a constatat că aceasta a fost discriminată.
😶Lukașenka a semnat legea care introduce pedeapsa cu moartea pentru trădare de patrie. Deocamdată aceasta se referă doar la militari și politicieni. Belarus este singura țară din Europa unde mai este aplicată pedeapsa cu moartea.
UCRAINA
- Primele dintre sutele de mașini confiscate de autoritățile letone de la șoferii cu o alcoolemie mare la volan s-au îndreptat spre Ucraina. Toți foștii proprietari au fost prinși cu alcoolemie peste 0,15%. Autoritățile de la Riga s-au angajat să-i dea Ucrainei în fiecare săptămână mașini confiscate de la șoferii prinși în stare de ebrietate.

- Wagner face „pauză tactică” în Bahmut. Fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că i-au fost blocate comunicațiile și permisele de trecere către organismele de decizie rusești pentru a-l împiedica să ceară muniție pentru lupte.
- Autoritățile britanice bănuiesc că cetățenii ruși ar putea spăla veniturile din războiul din Ucraina prin intermediul companiilor lor private înregistrate în Regatul Unit.
📷imaginea zilei
În timpul lucrărilor de reparație pe strada 31 august s-au descoperit bucăți din caldarâmul, care era odinioară în centrul Chișinăului.
Sursa foto: Facebook/ Andrei Moraru
🍧la desert
De data aceasta te invit la concertul omagial „Cântă un artist”, cu legendara formație NOROC. Pe 19 martie la 18.00 pe scenă vor evolua Lidia Botezatu, Ion Suruceanu, Radu Dolgan, Alexandru Cazacu, Liviu Știrbu, Ricu Vodă, Anatol Bivol.
Ne auzim luni cu știri esențiale!