Acum câteva săptămâni, când întreaga țară era zguduită de omorul Anei-Maria, procurorii ne confirmau că asistăm la un caz „absolut ieșit din comun”. Mi-a rămas această expresie întipărită pe creier, pentru că probabil singurul lucru ieșit din comun aici este faptul că femeia a fost ucisă de un străin, nu de concubinul ei, așa cum se întâmplă de obicei.
Ieri am aflat că un bărbat care își bătea femeia cu regularitate a primit 135 de ore de muncă în folosul comunității drept pedeapsă, după ce aceasta a fost găsită moartă în casă într-o baltă de sânge.
Detaliile descrise în sentința judecătoriei Soroca sunt greu de citit. Le poți vedea aici.
Nu mă refer doar la detaliile crimei în sine – sânge pe șlapi, pe pantaloni, pe pereți, pe piciorul unui scaun. Mă refer și la toți oamenii implicați în acest caz pe lângă victimă și agresor, cei care au văzut omorul producându-se încet, încet, zi cu zi, și nu au zis nimic.
Mă refer la medicii care au văzut trupul mutilat al femeii și au decis că bătăia n-are nimic de-a face cu decesul ei.
Mă refer la familie, rude, vecini și nași audiați ca martori, care au spus că știau de mult timp că bărbatul își bate soția, dar că n-au făcut nimic în privința asta. Femeii îi fusese afectat un ochi din cauza bătăilor. Nimeni dintre cei din jur n-a făcut nimic. De ce? Pentru că femeia „nu dorea să spună s-au să-l denunțe la poliție”.
Și nu în ultimul rând trebuie să vorbim despre justițiari. Procurorul Vasile Revencu, cel care ar fi trebuit să apere interesul victimei și să caute dreptatea, dar care în schimb a cerut pedeapsa de muncă în folosul comunității și plătirea cheltuielilor judecătorești, în valoare de puțin peste 2000 de lei. Procuror care în trecut „și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu”. Și judecătoarea Elena Marandici, care a considerat toate probele, care a văzut cu ochii ei următoarele lucruri:
și a decis că pedeapsa e echitabilă.
Toți acești oameni de mai sus pun umărul, puțin câte puțin, la normalizarea și înflorirea violenței domestice în familii. Cei care închid ochii când este bătută sau abuzată o femeie sau un copil. Cei care acceptă mită și falsifică acte, ignorând gravitatea situației. Cei care nu cred victimele, cei care le blamează că nu au plecat la timp sau că și-au ales un partener abuziv. Cei care fac glume despre viol sau ochi vineți și cei cărora li se par amuzante. Cu toții, picătură cu picătură, adaugă venin la oceanul cotidian de moarte și violență în care se îneacă victimele de ani de zile și nimeni nu le face dreptate.
De ce? Poate pentru că ne-am obișnuit cu ele, le vedem drept cazuri banale, ascunse sub preș, de care uităm a doua zi. Cazuri absolut neieșite din comun. La fel ca cel în care un bărbat și-a stropit soția și fiica cu acid, sau cel anunțat azi de Procuratura Generală, în care soțul și-a omorât soția în bătaie, apoi a schimbat-o în haine curate, a ascuns urmele loviturilor cu machiaj, apoi a sunat la 112.
Mi-e rușine pentru toți acești oameni care au văzut și au tăcut. Mi-e rușine pentru noi ca societate, eșuată la capitolul lupta cu violența domestică.
