Generația Z și jocuri pe toloacă. „Copiii, vă mai jucați pe afară, ori stați numai prin telefoane?

Jocurile din copilărie, precum „Într-o călimară”, „Toate păsărelele”, incantațiile prin care chemam sau alungam ploaia, vorbeam cu buburuzele și soarele, par rămase în trecut, că pierd sau chiar au pierdut în competiția cu jocurile digitale. Și totuși, datorită școlilor de artă, ansamblurilor folclorice și conducătorilor artistici, memoria colectivă continuă și este transmisă către Generația Z.
Irina Levineț are 13 ani și tocmai a absolvit clasa a VII-a în gimnaziul din Izbiște, raionul Criuleni. Face muzică de cinci ani, timp în care a învățat să cânte la pian și chitară, a făcut ore de canto și este membra formației folclorice „Mugurașii”, condusă de Liuba Cucu, din Cruglic. Pe lângă dansurile populare, recent, copii din formație și-au amintit, iar unii au aflat cum își umpleau timpul părinții și bunicii lor atunci când încă nu aveau grijile cotidiene.
Acest material a fost realizat cu susținerea Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a Geothe-Institute Moldova. Conținutul aparține redacției Moldova.org și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.