Pe măsură ce Moldova aspiră să obțină recunoașterea Patrimoniului Mondial UNESCO pentru pivnițele sale vaste de vinuri, se pun în mișcare încercările de a imortaliza istoria acestora.
Pivnițele vaste de vinuri de la Cricova și Mileștii Mici, care se întind pe sute de kilometri și găzduiesc milioane de sticle, îi captivează pe turiștii care traversează tunelurile în vehicule mici care seamănă cu niște trenuri.
Dar există o poveste importantă pe care vizitatorii ar putea să o rateze. Aceste tuneluri ascund povestea despre cum capitala Chișinău a fost distrusă și reconstruită. Acesta este, de fapt, unul dintre motivele pentru care Moldova are astăzi o lume subterană atât de unică.
Ghizii de la Cricova și Mileștii Mici recunosc că turiștii sunt mai concentrați pe vin decât pe istoria mineritului sau pe reconstrucția Chișinăului după cel de-al II-lea Război Mondial. Dar de unde ar putea ști ce să întrebe?
O mare parte din povestea pivnițelor gigantice de vinuri din Moldova rămâne necunoscută sau pare întâmplătoare, ca un secret păstrat în pivniță departe de lumina zilei.
Istoricul și arhitectul moldovean Sergius Ciocanu spune că, până acum, istoria ambelor pivnițe s-a bazat mai mult pe legende decât pe documente factuale. „Dar asta s-ar putea schimba în curând”, adăugă el.
E timpul pentru UNESCO
Ministerul Culturii din Republica Moldova a început demersurile pentru ca două din cele mai mari pivnițe subterane de vin din lume — Cricova și Mileștii Mici — să fie incluse pe lista patrimoniului UNESCO. „Obiectivul nostru este să fim pe listă până în 2030”, explică Sergiu Prodan, Ministrul Culturii din Republica Moldova.
Mileştii Mici este deja recunoscută la nivel global ca cea mai mare colecție de vinuri. Este în Cartea Recordurilor Guinness cu 1,5 milioane de sticle. Cricova nu este departe nici ea.
Numai în pivnița de la Cricova, șapte kilometri de tuneluri sunt umplute cu jumătate de milion de sticle de vin spumant. Fiecare dintre cele șapte femei care lucrează acolo zilnic rotește 35.000 de sticle de vin spumant produse în stilul tradițional Champagne.
Până acum, în Moldova există un singur sit de patrimoniu UNESCO: Arcul Geodezic Struve de la nordul țării. Astronomul Friedrich Georg Wilhelm von Struve a fost primul care a măsurat cu precizie un segment lung de meridian, ceea ce a ajutat la determinarea dimensiunii și formei Pământului. Treizeci și patru dintre punctele UNESCO ale lui Struve sunt situate în zece țări, cu unul în Moldova.
„Trebuie să avem propriul nostru sit de patrimoniu înregistrat pe lista UNESCO. În opinia noastră, Cricova și Mileștii Mici sunt cei mai importanți și realiști candidați pentru includere,” spune Sergiu Prodan. În opinia sa, Moldova este subreprezentată pe faimoasa listă. Acest lucru sugerează că țara este încă în mare parte nedescoperită.
Pentru a realiza acest lucru, el a format un grup de lucru compus din istorici, arheologi, dezvoltatori industriali și localnici, condus de specialistul în studii de patrimoniu, profesorul Sergiu Musteață. Pivnițele subterane de vin de această scară sunt unice pentru Moldova, Europa, dar și la nivel global, declară Musteață. Procesul care vrea să arate acest lucru a început relativ recent.
Inovație dintr-un oraș bombardat
Povestea pivnițelor de vin din Moldova este profund legată de devastarea cauzată de război și ocupație, dar și de inovația rapidă care apare adesea în vremuri dificile.
Capitala Chișinău a fost puternic bombardată în timpul luptelor dintre naziști și sovietici. Când sovieticii au ieșit victorioși în 1944, orașul era în ruine.
„Până în august 1944, mai mult de două treimi din clădirile din Chișinău erau distruse,” a explicat Musteață. Nu mai rămăsese mare lucru, cu doar aproximativ 20.000 de locuitori rămânând în oraș atunci când a început ocupația sovietică. „A devenit necesar să reconstruim Chișinăul, iar pentru asta aveam nevoie de materiale,” adaugă Musteață.
Calcarul a fost principalul material de construcție în Moldova încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Când a început ocupația sovietică, extracția de calcar se făcea la o scară mult mai mare.
„Calcarul alb a fost folosit pentru a construi clădiri. Multe case au apărut după anii ’50, ’60, ’70 și ’80,” adaugă profesorul Musteață. Astfel, Chișinăul a fost numit orașul alb.
Cercetătoarea Doina-Cezara Albu notează în studiul său că Moldova a început să folosească blocuri de calcar pe scară largă în anii ’50. Sovieticii au construit grădinițe, școli și blocuri de apartamente bine cunoscute, precum stalincile și hrușciovcile, din blocuri de calcar.
În perioada sovietică, Moldova producea până la 1,25 milioane de metri cubi de calcar anual, echivalentul a aproximativ 500 de bazine olimpice. Până în anul 2000, producția a scăzut la un sfert din ce era înainte.
Semne ale unei mări antice
Deși nu are o coastă, Moldova este plină de semne ale mării, iar calcarul este unul dintre ele. Plimbându-te prin capitală, vei observa că o mare parte din oraș este construit din mici creaturi marine. Peisajul apare ondulat, de parcă valurile s-au transformat în dealuri și au încetat să se mai miște.
Cu milioane de ani în urmă, Marea Paratethys acoperea o vastă zonă care se întindea din Europa Centrală până în Asia Centrală. La dimensiunea sa maximă, se întindea pe teritoriul actual al Ucrainei, Moldovei, României, Bulgariei și Serbiei, printre altele.
Cu aproximativ cinci milioane de ani în urmă, marea s-a micșorat și a dispărut, lăsând urme ale existenței sale care pot fi văzute pe scară largă astăzi în Moldova. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care Moldova este bogată în calcar și mine de calcar.
O mină activă nu este departe de centrul orașului Chișinău. Dacă intri în tunelul din cartierul Râșcani, poți călători subteran aproximativ patru kilometri spre nord, către Cricova. O mină activă este situată acolo, lângă pivnițele de vin din Cricova.
Mina din Chișinău este încă activă, depozitând blocuri de calcar gata pentru expediere către șantierele de construcții din Moldova. Sergiu Lungu, managerul minei, se laudă cu calitatea înaltă a calcarului din țară. Studiile confirmă că blocurile de calcar moldovenesc pot rezista la cutremure puternice și catastrofale de până la 8 grade pe scara Richter.
Lungu a petrecut 30 de ani lucrând în mină. „Industria minieră s-a dezvoltat în timpul perioadei sovietice,” explică acesta, arătând cum mașinile de extracție taie blocuri din pereții de calcar.
Ne spune că odată au existat peste 100 de mine în Moldova. Conform think-tank-ului moldovean EXPERT-GRUP, în Republica Moldova există 166 de zone de exploatare a calcarului, dintre care 59 sunt folosite pentru tăierea blocurilor.
Ca multe alte pivnițe din țară, Cricova și Mileștii Mici, cele mai mari pivnițe de vin din lume, au fost odată doar zone de extracție a calcarului.
Perfect pentru vin
„Săparea pietrei, care a început în anii 1950, a devenit extensivă, după cum arată cei 200 km de tuneluri,” spune Petru Tătaru, ghid la Mileștii Mici.
Paralel cu creșterea explozivă a industriei calcarului, sovieticii căutau modalități de a crește producția de vin în Moldova – o țară bine cunoscută pentru vinul său.
„De la sfârșitul anilor ’50 au existat discuții despre producerea vinului în cantități industriale și vânzarea acestuia în Uniunea Sovietică. Era necesar să se stabilească o zonă imensă pentru producerea și păstrarea vinului,” adaugă Sergiu Musteață. Mai târziu s-a dezvoltat ideea de a experimenta cu zonele miniere goale din jurul capitalei.
„Temperatura aici este întotdeauna între 12 și 14°C,” explică Veaceslav Dogari, ghidul cramei Cricova. „Și toate acestea sunt gratuite; nu avem nevoie de bani în plus pentru a menține aceste condiții – sunt naturale.”
„Este unic cum spațiile industriale, după extracția pietrei, au fost reutilizate pentru o utilizare complet diferită,” spune Musteață, explicând de ce pivnițele uriașe de vin merită un loc pe listă.
După câțiva ani de experimente cu producția de vin, crama Cricova a fost deschisă oficial în 1952. Până la sfârșitul anilor ’50, moldovenii începuseră să păstreze și să producă vin în aceste pivnițe. Producția de vin moldovenesc a devenit imensă în Uniunea Sovietică.
Țara își redescoperă acum istoria și adună faptele ca pe un puzzle. Astfel, Moldova nu va fi cunoscută doar pentru vinul său, ci și pentru poveștile din spatele acestuia. Se pare că Moldova ascunde multe povești subterane.
