„Dragostea nu se negociază”
Dacă ești gay, familia te poate
ridica sau doborî
ridica sau doborî
Simt c-am ajuns într-un moment al evoluției umane în care ideea de familie s-a lărgit, a fost regândită și, poate, chiar reinventată. Dincolo de curente care proslăvesc „familia tradițională” sau că animalele sunt noii copii, ce face familia – familie?
Recunosc, întrebarea asta m-a frământat o bună parte din viață din motive personale. M-am întrebat și ce este familia pentru oamenii care s-au simțit dintotdeauna diferiți, pentru oamenii care iubesc altfel? Așa am ajuns să documentez acest material despre poveștile a doi bărbați gay din Moldova și familiile lor. Două istorii diametral opuse, despre cum familia te poate ridica sau doborî. Dar dincolo de asta, despre cum devii liber, într-un final, să definești cine e familia ta.
O copilărie dificilă
Marin Pavlescu e un tânăr gay care a ajuns în atenția publică în 2021, când a făcut coming out (procesul de a afirma public și voluntar orientarea sexuală sau identitatea de gen, n.red.) din armată. Pentru că hărțuirea la care era supus Marin era de nesuportat, băiatul a decis să recunoască public că este homosexual și a refuzat să se întoarcă în unitate. A povestit despre abuzurile la care era supus de către soldați și conducerea batalionului. „Nu mai suportam atâta bătaie de joc”, își amintește Marin cu un nod în gât. Mărturisirea lui Marin Pavlescu a zguduit opinia publică și conducerea Ministerului Apărării. Comunitatea LGBT+ din Moldova și Centrul GENDERDOC-M i-au oferit suportul juridic și psihologic de care avea nevoie, iar procesul de judecată intentat de Marin Pavlescu către Ministerul Apărării continuă și astăzi.
În decembrie 2023 Judecătoria Chișinău a decis că Marin Pavlescu urmează să primească un prejudiciu moral, plus cheltuieli de judecată, în valoare de 120.000 de lei din partea brigăzii unde a avut loc agresiunea, dar și din partea Ministerului Apărării. Tânărul a atacat decizia la Curtea de Apel, insistând pe suma cerută inițial de 1,5 milioane de lei.
Marin stă cu chirie de ceva timp într-un bloc nu prea înalt, construit după anii ‘90. E în relații bune cu proprietarul, care i-a dat voie de curând să-și ia o pisică. De cum intru în apartament, pisica Molly pare intrigată. Cum îi stă bine unei feline, la început nu manifestă niciun interes particular pentru mine, o intrusă în casa ei. „Are opt luni”, spune cu vizibilă adorație Marin. Ca doi părinți de pisici ce suntem, schimbăm detalii despre pieptănat, mieunat și mâncare pentru pisici. Deși interviul e despre Marin, Molly e în centrul atenției pentru câteva clipe. Dar se plictisește repede și ne lasă să revenim la discuție.
Marin locuiește de unul singur într-un
apartament cu o cameră din capitală
apartament cu o cameră din capitală
Deși a fost un act de curaj incredibil, coming out-ul public l-a costat scump. „Poate fi dificil să-mi găsesc un partener. Mulți oameni nu vor să se asocieze cu o persoană publică”, povestește Marin. A avut situații dubioase în care a fost urmărit până la scară, hărțuit online și amenințat cu răfuiala fizică. Dar cea mai însemnată pierdere a fost ruperea contactului cu familia.
Originar dintr-un sat din raionul Rezina, Marin Pavlescu a avut o copilărie grea alături de o mamă singură și doi frați mai mari. Băiatul a crescut într-un mediu auster, împovărat de munci fizice. Cu o mamă necăjită care îi bătea des, cei trei frați au schimbat 11 case nămale.
Originar dintr-un sat din raionul Rezina, Marin Pavlescu a avut o copilărie grea alături de o mamă singură și doi frați mai mari. Băiatul a crescut într-un mediu auster, împovărat de munci fizice. Cu o mamă necăjită care îi bătea des, cei trei frați au schimbat 11 case nămale.
Casă nămală (regionalism) - casă, de obicei veche, în satele sau orașele mici, în care nu stă nimeni și unde oamenii pot locui o perioadă fără a plăti bani, cu acordul autorităților locale.
„De la cinci-șase ani mergeam pe deal, la prășit. Pentru că nu puteam ține sapa, mama mă bătea și mă trimitea să smulg buruieni”, își amintește Marin. „Nu am simțit vreodată iubirea familiei”, mărturisește deschis. „Nu-mi amintesc ca mama să-mi fi spus că mă iubește, să mă fi sărutat sau îmbrățișat”. Copilăria, pentru Marin, nu e un loc în care ar vrea să se întoarcă.
Crescut în acest mediu instabil, Marin a încercat să-și cultive independența și sentimentul valorii de sine. La pubertate, după o întâlnire eșuată cu o fată, băiatul și-a dat seama că e atras de băieți. Acceptarea i s-a dat relativ ușor. „Am citit de mic că homosexualitatea nu este o boală și asta m-a ajutat mult.” Deși voia să-i împărtășească mamei descoperirea, știa că e homofobă după reacțiile la filme sau din indiciile pe care încerca să i le dea. Atunci a decis să-și păstreze orientarea în secret, mințind că are o iubită.
Cu toate abuzurile care i-au marcat copilăria, Marin era atașat de mama lui și voia să fie sincer cu ea într-o zi. Cu o zi înainte de armată i-a mărturisit mamei că este gay. Mai mult, i l-a prezentat pe iubitul cu care avea o relație atunci. Marin povestește că ea a intrat într-o stare de negare, spunându-i că e „o nebunie care va trece”. Ziua înrolării a venit, iar discuția despre homosexualitatea lui Marin a rămas suspendată.
Crescut în acest mediu instabil, Marin a încercat să-și cultive independența și sentimentul valorii de sine. La pubertate, după o întâlnire eșuată cu o fată, băiatul și-a dat seama că e atras de băieți. Acceptarea i s-a dat relativ ușor. „Am citit de mic că homosexualitatea nu este o boală și asta m-a ajutat mult.” Deși voia să-i împărtășească mamei descoperirea, știa că e homofobă după reacțiile la filme sau din indiciile pe care încerca să i le dea. Atunci a decis să-și păstreze orientarea în secret, mințind că are o iubită.
Cu toate abuzurile care i-au marcat copilăria, Marin era atașat de mama lui și voia să fie sincer cu ea într-o zi. Cu o zi înainte de armată i-a mărturisit mamei că este gay. Mai mult, i l-a prezentat pe iubitul cu care avea o relație atunci. Marin povestește că ea a intrat într-o stare de negare, spunându-i că e „o nebunie care va trece”. Ziua înrolării a venit, iar discuția despre homosexualitatea lui Marin a rămas suspendată.
„Mai bine mureai”
Frații lui au aflat că e gay odată cu toată lumea, în noiembrie 2021, când Marin a făcut coming out din armată. „Mama a fost cea care l-a instigat atunci pe fratele cel mai mare să mă sune, să mă insulte și amenințe”. L-a durut în mod special această reacție din partea fratelui de care fusese cel mai apropiat. Marin nu s-a pierdut cu firea și i-a declarat că amenințările și răfuiala fizică se pedepsesc, familie sau nu. „M-a blocat peste tot în acea zi și de atunci nu mai vorbim”, povestește Marin. Celălalt frate l-a numit „debil de cap”, cerându-i detalii picante despre viața lui intimă. Curiozitatea dubioasă a fratelui mijlociu l-a făcut pe Marin să rupă legătura și cu el.
După coming out-ul public, mama, care ignorase până atunci mărturisirea, l-a sunat la telefon. Marin tocmai fugise din unitate din cauza hărțuirii și venise la avocata oferită de Centrul GDM. Mama lui, care-i spunea că e amenințată de reprezentanții Armatei cu un dosar penal, și-a revărsat toată supărarea pe Marin. „Mi-a spus că mai bine muream decât făceam această «prostie», că mai bine mă arunca de mic și scăpa de mine”, povestește cu tristețe băiatul. „Mi-a spus că nu mai sunt copilul ei și nu mai am ce căuta acasă”. Această reacție a fost o dezamăgire profundă pentru Marin, care îl apasă și astăzi.
A încercat, la câteva luni de la declarația publică, să reia legătura cu ea. „Am mers în sat cu o orhidee pentru mama. I-am spus că vreau să mă împac cu ea și că ea contează pentru mine.” Aruncând floarea cât colo, femeia i-a repetat cuvintele dureroase spuse la început: mai bine murea decât s-o facă de rușine în tot satul.
Rănit de această respingere, Marin s-a întrebat de ce alți părinți își acceptă copiii gay, iar ai lui – nu. După coming out-ul public și respingerea suferită, Marin a intrat în depresie. Ședințele de psihoterapie și tratamentul l-au ajutat să găsească resursele pentru a depăși, măcar parțial, neacceptarea. „Mi-am dat seama că nu pot cere acceptare de la un om care nu are de unde să mi-o ofere, care nu a primit-o niciodată”, conchide Marin.
După coming out-ul public, mama, care ignorase până atunci mărturisirea, l-a sunat la telefon. Marin tocmai fugise din unitate din cauza hărțuirii și venise la avocata oferită de Centrul GDM. Mama lui, care-i spunea că e amenințată de reprezentanții Armatei cu un dosar penal, și-a revărsat toată supărarea pe Marin. „Mi-a spus că mai bine muream decât făceam această «prostie», că mai bine mă arunca de mic și scăpa de mine”, povestește cu tristețe băiatul. „Mi-a spus că nu mai sunt copilul ei și nu mai am ce căuta acasă”. Această reacție a fost o dezamăgire profundă pentru Marin, care îl apasă și astăzi.
A încercat, la câteva luni de la declarația publică, să reia legătura cu ea. „Am mers în sat cu o orhidee pentru mama. I-am spus că vreau să mă împac cu ea și că ea contează pentru mine.” Aruncând floarea cât colo, femeia i-a repetat cuvintele dureroase spuse la început: mai bine murea decât s-o facă de rușine în tot satul.
Rănit de această respingere, Marin s-a întrebat de ce alți părinți își acceptă copiii gay, iar ai lui – nu. După coming out-ul public și respingerea suferită, Marin a intrat în depresie. Ședințele de psihoterapie și tratamentul l-au ajutat să găsească resursele pentru a depăși, măcar parțial, neacceptarea. „Mi-am dat seama că nu pot cere acceptare de la un om care nu are de unde să mi-o ofere, care nu a primit-o niciodată”, conchide Marin.
„În comunitatea LGBT+ cu siguranță poți găsi oameni potriviți, care să-ți ofere căldura de care ai nevoie.”
De doi ani își vede de viața lui, e activ în comunitatea LGBT+ din Moldova, muncește la un call-centru și are grijă de Molly. Are două procese de judecată în așteptare și se simte mândru că, datorită coming out-ului său, a sporit vizibilitatea persoanelor gay.
„Sunt prieten bun cu un cuplu gay mai în vârstă care m-a «adoptat», într-un fel”, povestește Marin. „Mă invită de Revelion sau alte sărbători și glumesc că sunt copilul lor.”. Crede că pentru a-și reconstrui relația cu membrii familiei biologice, efortul și acceptarea ar trebui să vină de la ei de data asta.
Marin recunoaște că e indecis când vine vorba de crearea unei familii. „E complicat pentru persoanele gay să creeze o familie sau să adopte un copil. Avem nevoie de legi care recunosc căsătoriile gay sau adopția de către cuplurile gay”. Încă nu știe dacă și-i dorește. Marin recunoaște sincer că pisica e acum familia lui. „Îi spun «vină la tata» și ea vine la mine”, râde Marin.
„Sunt prieten bun cu un cuplu gay mai în vârstă care m-a «adoptat», într-un fel”, povestește Marin. „Mă invită de Revelion sau alte sărbători și glumesc că sunt copilul lor.”. Crede că pentru a-și reconstrui relația cu membrii familiei biologice, efortul și acceptarea ar trebui să vină de la ei de data asta.
Marin recunoaște că e indecis când vine vorba de crearea unei familii. „E complicat pentru persoanele gay să creeze o familie sau să adopte un copil. Avem nevoie de legi care recunosc căsătoriile gay sau adopția de către cuplurile gay”. Încă nu știe dacă și-i dorește. Marin recunoaște sincer că pisica e acum familia lui. „Îi spun «vină la tata» și ea vine la mine”, râde Marin.
În URSS nu exista sex... și homosexualitate
Cu Elena și Vladimir Anmeghichean ne dăm întâlnire la Centrul GDM, unde cuplul vine în weekenduri. De 20 de ani cei doi soți, astăzi la pensie, fac parte din grupul de părinți ai copiilor LGBT+ din Moldova.
Era sfârșitul anilor ‘90 când Maxim, fiul lor de 19 ani, le-a mărturisit că este gay. Organizația care apără drepturile persoanelor queer de la noi avea doar câțiva ani de la fondare, iar a fi gay într-o țară abia ieșită din comunism era de neconceput pentru multă lume. „Simțeam că lumea mea s-a prăbușit”, recunoaște Elena, care a aflat prima despre orientarea fiului ei. Simțise că-i ascunde ceva. La scurt timp a aflat și Vladimir, soțul ei. Au avut mereu o relație apropiată cu Maxim, copilul model: calm, inteligent și ascultător. Faptul că e atras de bărbați era de neconceput.
Maxim se aștepta la o respingere. „Credeam că le va fi rușine de mine și va trebui să mă mut”. Primul pas în ziua mărturisirii a fost să-și adune lucrurile. Mama, însă, l-a oprit. „E casa ta și nu trebuie să pleci nicăieri”, i-a spus fără ezitări. Deși vestea i-a lovit ca un trăsnet, iar homosexualitatea fusese mult timp asociată de oamenii crescuți în URSS cu ilegalitatea, cei doi soți nu și-au respins fiul. „Realitatea a fost mult mai bună decât așteptările mele”, recunoaște Maxim Anmeghichean.
Era sfârșitul anilor ‘90 când Maxim, fiul lor de 19 ani, le-a mărturisit că este gay. Organizația care apără drepturile persoanelor queer de la noi avea doar câțiva ani de la fondare, iar a fi gay într-o țară abia ieșită din comunism era de neconceput pentru multă lume. „Simțeam că lumea mea s-a prăbușit”, recunoaște Elena, care a aflat prima despre orientarea fiului ei. Simțise că-i ascunde ceva. La scurt timp a aflat și Vladimir, soțul ei. Au avut mereu o relație apropiată cu Maxim, copilul model: calm, inteligent și ascultător. Faptul că e atras de bărbați era de neconceput.
Maxim se aștepta la o respingere. „Credeam că le va fi rușine de mine și va trebui să mă mut”. Primul pas în ziua mărturisirii a fost să-și adune lucrurile. Mama, însă, l-a oprit. „E casa ta și nu trebuie să pleci nicăieri”, i-a spus fără ezitări. Deși vestea i-a lovit ca un trăsnet, iar homosexualitatea fusese mult timp asociată de oamenii crescuți în URSS cu ilegalitatea, cei doi soți nu și-au respins fiul. „Realitatea a fost mult mai bună decât așteptările mele”, recunoaște Maxim Anmeghichean.
Acceptarea care a durat un deceniu
Vladimir și Elena au procesat diferit mărturisirea copilului lor. „Tata avea un sentiment mai puternic de negare, dar nu mi l-a arătat”, crede Maxim, care pare unul din acei oameni care au atins un imperturbabil echilibru interior. „Dar ca timp, tata a acceptat mai repede și mai direct. La un moment dat s-a produs o schimbare bruscă, de parcă a îmbrățișat orientarea mea.” Tatăl spune că a pus cap la cap chestiile care i-au dat de gândit de-a lungul anilor și lucrurile au devenit clare în privința feciorului. Mama, însă, a avut nevoie de timp. Ea se temea pentru fiul ei, care mai era și activist. „Mă gândeam ce-ar putea să i se întâmple, că poate fi bătut, violat, respins de societate”. Nici sentimentul de vină n-o lăsa în pace. Atunci Maxim le-a propus să vină la Centrul GDM, pentru a cunoaște alți părinți cu copii gay.
Elena și Vladimir la sediul Centrul GDM, unde vin
regulat la grupul de suport al părinților cu copii LGBTQ
regulat la grupul de suport al părinților cu copii LGBTQ
În 2003 au mers ambii la adunarea părinților de copii LGBT+. Au mers la o tabără împreună și au simțit că durerea lor nu e unică. Împreună, au încercat să-și înțeleagă emoțiile și să accepte că orientarea fiului nu e un defect sau o greșeală de educație. Tot Vladimir a fost cel care s-a încumetat să meargă la primul marș Pride din Moldova în 2002, iar în al treilea an a mers și Elena. Cei doi continuă să vină la întâlniri și astăzi, oferind suport generațiilor noi de părinți.
„Pot spune cu mâna pe inimă că prin 2014 am acceptat definitiv orientarea lui Maxim”, recunoaște Elena. Atunci a simțit că gândul n-o mai doare, că nu mai simte nevoia să se justifice sau să ruleze sentimentul de vinovăție și neîmplinire. Vladimir are acum preocupări de părinte tipic: ca Maxim și partenerul lui să fie fericiți. Împreună de aproape 50 de ani, părinții speră că cei doi le vor urma exemplul de căsnicie trainică.
„Pot spune cu mâna pe inimă că prin 2014 am acceptat definitiv orientarea lui Maxim”, recunoaște Elena. Atunci a simțit că gândul n-o mai doare, că nu mai simte nevoia să se justifice sau să ruleze sentimentul de vinovăție și neîmplinire. Vladimir are acum preocupări de părinte tipic: ca Maxim și partenerul lui să fie fericiți. Împreună de aproape 50 de ani, părinții speră că cei doi le vor urma exemplul de căsnicie trainică.
Dragostea nu se negociază
Soții recunosc că au descoperit o nouă lume în a doua jumătate a vieții lor, intrând în comunitatea LGBT+. Și-au făcut mulți prieteni și au încercat lucruri noi. De aproximativ zece ani Elena și Vladimir joacă voluntar în spectacolele Teatrului Spălătorie, cu care au fost în turneu în Germania. Vizibil entuziasmați de experiența actoricească, Elena povestește cu lux de amănunte despre spectacolul în care s-au jucat pe sine: un cuplu în vârstă cu un fiu gay. Experiența i-a ajutat să exteriorizeze emoțiile prin care treceau și a fost o treaptă adițională în procesul acceptării fiului lor.
Când scriam acest text, părinții lui Maxim se aflau în vacanță în Statele Unite la Maxim și partenerul lui. Toți patru sunt foarte apropiați și călătoresc des împreună. „Tata are o teorie întreagă despre avantajele unui copil gay”, povestește amuzat Maxim. Au colindat întreaga Europă cu mașina și n-au de gând să se oprească. „Părinții mei nu s-au așteptat la un asemenea cadou de la viață, iar tata asociază aceste experiențe cu faptul că are un fiu gay”, glumește Maxim Anmeghichean. Întrebat dacă se consideră norocos că are părinți atât de înțelegători, bărbatul spune că s-a muncit enorm pentru a ajunge aici. „Nu a fost un noroc. A fost un efort considerabil – din partea mea, a partenerului meu și a părinților”, recunoaște el.
Când scriam acest text, părinții lui Maxim se aflau în vacanță în Statele Unite la Maxim și partenerul lui. Toți patru sunt foarte apropiați și călătoresc des împreună. „Tata are o teorie întreagă despre avantajele unui copil gay”, povestește amuzat Maxim. Au colindat întreaga Europă cu mașina și n-au de gând să se oprească. „Părinții mei nu s-au așteptat la un asemenea cadou de la viață, iar tata asociază aceste experiențe cu faptul că are un fiu gay”, glumește Maxim Anmeghichean. Întrebat dacă se consideră norocos că are părinți atât de înțelegători, bărbatul spune că s-a muncit enorm pentru a ajunge aici. „Nu a fost un noroc. A fost un efort considerabil – din partea mea, a partenerului meu și a părinților”, recunoaște el.
Mai crede că coming out-ul persoanelor LGBT în fața părinților este esențial. E nevoie de pregătire din ambele părți, iar persoanele gay trebuie să aibă o rețea de susținere în comunitate în cazul unei respingeri.
Pe un ton meditativ, Maxim spune că un pas important e să accepți în sinea ta că există lucruri pe care nu le poți controla. „Reacțiile părinților nu sunt ale tale. Tu nu ești de vină pentru felul în care simți dragostea. Asta nu se negociază și nu se va schimba. Mărturisirea despre orientarea ta sexuală sau identitatea de gen vă va defini relația: indiferent de reacție, în sfârșit vei ști în ce raporturi ești cu acei oameni.”
Pe un ton meditativ, Maxim spune că un pas important e să accepți în sinea ta că există lucruri pe care nu le poți controla. „Reacțiile părinților nu sunt ale tale. Tu nu ești de vină pentru felul în care simți dragostea. Asta nu se negociază și nu se va schimba. Mărturisirea despre orientarea ta sexuală sau identitatea de gen vă va defini relația: indiferent de reacție, în sfârșit vei ști în ce raporturi ești cu acei oameni.”
„A-ți ascunde orientarea sexuală, această parte importantă din tine, înseamnă a te ascunde pe tine de oamenii pe care-i vrei în viața ta.”
Text de Patricia Mihailă
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Ecaterina Buruiană, arhiva familiei Anmeghichean
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Ecaterina Buruiană, arhiva familiei Anmeghichean
