Simbolul anilor 2000: cum a apărut euroreparația și ce găsim azi în casele moldovenilor

Ilustrație de Dana Dubălaru

La ce te gândești când auzi cuvântul „evroremont”, calchiat în română, euroreparație? La un design european cu accente boeme? Sau la tapete cu flori imense, termopane și tavane extensibile? 

Explicăm de unde vine euroreparația, ce (n-)are în comun cu Europa și dacă mai persistă în locuințele moldovenilor. 

Euroreparația, adusă din Rusia 

Euroreparația pare un element emblematic al începutului anilor 2000. Contrar prefixului „euro-”, acest tip de lucrări n-au prea multe în comun cu Europa. 

Specialist imobiliar la o agenție din Chișinău, Victor Cernomorcenco spune că fenomenul a ajuns în Moldova prin anii 2000-2005, odată cu muncitorii din construcții care plecau în Rusia. Revenind acasă, ei au adus noile tendințe de design interior, inspirându-se de la clienții bogați.  

Totodată, continuă acesta, în acei ani în Chișinău a existat un „boom” de blocuri noi, cu alt fel de apartamente decât cele construite în perioada sovietică. Proprietarii voiau un design după ultima modă venită de peste hotare: euroreparația. Stilul s-a înrădăcinat, iar curând și proprietarii de apartamente sovietice sau case la țară și-au dorit ceva similar. 

Cât de multă Europa e în euroreparație?  

Spre sfârșitul anilor nouăzeci, când criza economică din fostele republici sovietice se domolea, oamenii au început să fie tot mai preocupați de casele în care locuiesc. Designul sovietic omogen și lipsa diversității în mobilier și materiale de construcție au fost înlocuite treptat cu materiale noi: uși, geamuri, vopsele, tapete, etc. La început, acestea erau aduse din țările europene, de aici și termenul „euroreparație”. 

Mai târziu, acestea se produceau local, în țările CSI, iar calitatea lor a scăzut. Termenul, însă, a rămas, scrie portalul ucrainean news.obozrevatel.com. Pentru că la acea vreme cultura reparației și designului interior era puțin dezvoltată, reparația era făcută de proprietari sau de muncitori necalificați. Din nevoia de a compensa banalitatea designului sovietic, mulți oameni s-au aruncat în cealaltă extremă, notează portalul. Așa au apărut tavanele supraetajate, arcele în bucătărie, nișele și alte găselnițe asemănătoare.  

Fototapete, tavane extensibile, arcă: elementele euroreparației 

Deși ideea inițială era ca fiecare gospodar să aibă un design interior unic, în timp acestea au ajuns să arate destul de similar, cu elemente care se repetă.  

Valeriu Zaporojan e directorul unei mici companii de construcții, design interior și proiectare și unul din oamenii care au muncit în construcții în perioada când euroreparația era în vogă. El consideră că apogeul euroreparației a fost atins prin 2010. Iată elementele care definesc euroreparația: 

  • Pereți foarte drepți, ca trasați cu rigla. „Era o obsesie pentru asta în acea perioadă”, povestește specialistul; 
  • Ca materiale de construcție se foloseau des lambriurile din PVC (așa-numita vagoncă) și rigipsul (gispocarton); 
  • Întrerupătoare și prize coborâte; 
  • Geamurile de plastic albe (termopanele); 
  • Uși noi cu mânere sofisticate; 
  • Tavanele supraetajate cu ajutorul rigipsului, decorate cu luminițe, și tavanele extensibile; 
  • Parchet laminat pe podea și gresie pe toată suprafața băii;  
  • Arca în bucătărie și living. Uneori un perete putea fi dărâmat cu totul pentru a mări bucătăria sau a crea apartamente-studio; 
  • Acoperirea balcoanelor deschise. 

Dar ceea ce consacră euroreparația este alegerea unui stil diferit pentru fiecare cameră. În dormitoare se lipeau așa-numitele „fototapete” și tapete cu un design opulent în culori stridente. În living se construiau nișe în zid, se făceau pereți decorativi care imită piatra, bucătăriile fuseseră încorporate și erau în culori aprinse sau perlate. Și alte elemente de decor inspirau abundența: draperii grele în două straturi, mobilier masiv și covoare groase, după modelul celor persane, tablouri colorate pe pereți. „Fiecare client era propriul său designer”, conchide Valeriu Zaporojan.  

Gresia în culori tari este una dintre caracteristicile euroreparației

„Am făcut ca pentru mine” 

Astăzi, multe din aceste elemente pot părea excesive. Specialistul imobiliar crede că un design interior abundent, în culori stridente, poate fi copleșitor pentru cei care locuiesc acolo timp îndelungat.  

Valeriu Zaporojan consideră că termenul de euroreparație a ajuns unul depreciativ. Asta și din cauza lipsei funcționalității sale. Materialele de construcție erau de multe ori de proastă calitate și nu permit pereților să respire, explică acesta. Unele dintre ele, cum sunt tavanele extensibile sau PVC-ul, pot fi inflamabile și elimina compuși nocivi în aer.  

„Peste tot se pune termopan, chiar dacă geamurile inițiale erau din lemn. Există alternative mai bune pentru aspectul clădirii, dar și ca locuința să respire și să nu se formeze mucegai”, spune Zaporojan. 

Pentru a mări spațiul apartamentului, mulți proprietari alegeau să recondiționeze balcoanele sovietice deschise, acoperindu-le cu termopane și lambriuri din PVC

Totodată, euroreparația era făcută adesea chiar de proprietari sau de oameni fără cunoștințe temeinice în construcție și design. „Dacă proprietarul spune «Am făcut ca pentru mine», nu e un semn bun”, adaugă Victor Cernomorcenco. Acesta subliniază că nici cumpărătorii nu se înghesuie să procure astfel de apartamente. Pe de altă parte, proprietarii consideră că au investit substanțial într-o astfel de reparație și nu sunt foarte dispuși să scadă din preț.  

Moștenirea euroreparației  

Victor Cernomorcenco spune că euroreparația încă există ca fenomen. „Împreună cu colegii [din agenția imobiliară] am încercat să găsim un termen mai potrivit. Dar omul când caută un apartament pune în filtru euroreparația ca criteriu de căutare”, completează acesta. În domeniu se mai folosește și termenul de „varianta albă” pentru apartamentele nemobilate cu reparație modernă. 

Varianta gri presupune că locuința este semifinisată. De regulă, are termoizolație, hidroizolație, finisaje pereți interiori și exteriori, instalație electrică realizată (în afară de întrerupătoare, prize, lămpi). Viitorul proprietar își poate alege finisajele, spre deosebire de varianta albă. În alte cazuri, unele din aceste elemente lipsesc.

Varianta albă presupune, în general, finisarea completă și amenajarea interioară a apartamentului. Ceea ce lipsește la această etapă sunt mobila, electrocasnicele și elementele care țin de designul interior al locuinței.

Noile tendințe  

Azi mulți renunță la euroreparație, fie că au făcut-o cu mâna lor cu ani în urmă sau tocmai au cumpărat apartamentul. „Să vezi cu ce plăcere meșterii desfac aceste coloane, arce”, glumește Valeriu Zaporojan.  

Alții, adaugă Victor Cernomorcenco, s-au obișnuit până la urmă cu euroreparația făcută cu 10-15 ani în urmă, o investiție importantă pentru ei la acea vreme. 

Specialiștii spun că noile tendințe în construcție și design optează pentru un interior mai minimalist. Culorile au devenit mai neutre, albul și nuanțele pastelate pot fi văzute tot mai des în casele moldovenilor. Oamenii călătoresc mai mult în țări europene și se inspiră din locuințele de acolo, dar și din ce văd pe internet.  

Se pune tot mai mult accent pe luminozitate, culori pastelate și nuanțe calde. Sursa imaginii: lovedeco.ro.

Astăzi oamenii apelează tot mai des la companii profesioniste când vor să facă reparație. Din cei care se adresează la compania lui, circa 90% angajează un designer de interior, spune Valeriu Zaporojan. În același timp, tinerii nu mai sunt dispuși să-și cheltuiască banii agonisiți o viață pe reparație, așa cum făceau generațiile anterioare. „Se schimbă percepția față de casa unde locuiești”, crede acesta.  

Cariera mea a început în 2015 cu traduceri și copywriting. De atunci am cochetat sporadic cu presa, am învățat cu ce se mănâncă marketingul și am făcut comunicare pentru organizații non-guvernamentale din domeniul cultural. În 2023 am ajuns în echipa și comunitatea Moldova.org, unde fac ce-mi place cel mai mult: jurnalism constructiv cu normă întreagă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.