Oază de liniște la doar câțiva km de Chișinău: Inima Nistrului te așteaptă

Viața la oraș este grăbită, gălăgioasă și obositoare. Cât e de bine totuși că noi știm cum putem să rezolvăm această problemă. Un weekend în sânul naturii vă va ajuta să scăpați de grijile cotidiene, transpunându-vă într-o simbioză perfectă cu natura și liniștea din Inima Nistrului. Regiunea turistică se remarcă prin amplasarea sa pe ambele maluri ale râului Nistru, cu localitățile Coșnița, Pohrebea, Pîrîta și Doroțcaia pe malul stâng, și Criuleni pe malul drept. Aici veți putea găsi farmecul rural autentic.

La doar 36 km de Chișinău, această zonă devine refugiul ideal pentru o evadare rapidă din tumultul orașului. O călătorie de 40 de minute vă introduce într-o adevărată aventură.

În cazul în care vă e foame pe drum, faceți o oprire la restaurantul Fisherman and Sheep din satul Pohrebea. Aici veți găsi bucate delicioase pentru toate gusturile: de la carne și pește la grătar, până la supe și salate. După o masă copioasă, medicii ne recomandă să facem mișcare, așa că vă sugerăm să vizitați orașul caprelor – Kozy, aflat tot în Pohrebea. Aici veți avea ocazia să interacționați cu animale prietenoase, să le mângâiați, să le hrăniți și să faceți poze cu ele.

Dacă mișcarea nu a fost destulă, nu vă faceți griji, mai avem o recomandare pentru voi. „Încălecați” bicicletele pentru a porni într-o plimbare de-a lungul malurilor râului Nistru, admirând peisajele și bucurându-vă de aerul proaspăt de țară.

Continuați-vă aventura explorând pădurile de stejar din satul Pîrîta. Plimbați-vă pe jos sau cu bicicleta prin zona deluroasă a satelor Pohrebea și Doroțcaia. Și, dacă mai sunteți plini de energie și entuziasm, nu ratați ocazia de a descoperi Peștera Surprizelor din Criuleni.

După o zi în care ați descoperit frumusețile regiunii, vă recomandăm să optați pentru cazare într-una dintre casele rurale din zonă. Gazdele vă vor întâmpina cu ospitalitate, mâncare tradițională delicioasă și un pahar cu vin local. Dimineața următoare veți savura un mic dejun autentic moldovenesc, care vă va pregăti pentru întoarcerea în oraș.

Inima Nistrului vă așteaptă cu brațele deschise pentru a vă oferi o escapadă de neuitat, plină de aventură, relaxare și descoperiri. Planificați-vă vizita acum și lăsați-vă cucerit de frumusețea și farmecul acestei regiuni deosebite. Fie că sunteți un iubitor de natură, un pasionat de istorie sau pur și simplu în căutarea unui refugiu liniștit, Inima Nistrului este destinația perfectă pentru voi, familia și prietenii voștri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.