Moldovenii sunt cei mai ospitalieri oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Acum este timpul să întorc această bunătate către ei. Acolo se naște adevărata frumusețe – în grija față de tine însuți. Aceasta e cea mai importantă lecție pe care am învățat-o timp de un an ca jurnalistă străină în această țară.
În mai 2019 am ajuns pentru prima dată în Moldova cu soțul meu și fiul meu de 5 luni. Eram simpli turiști din Estonia, în căutarea zilelor însorite, care aici se găsesc din belșug în luna mai. Am și o colegă din Estonia, Marian, care locuia de ceva vreme în Moldova.
Așadar, Moldova a devenit destinația perfectă pentru noi, părinți care călătoreau pentru prima dată cu un copil – avea soare și prieteni gata să ne găzduiască. Am făcut ceea ce face fiecare turist în Moldova: am mâncat multă mâncare locală, am făcut drumeții în Orheiul Vechi, am vizitat o cramă și am dormit într-un butoi de vin, ne-am plimbat prin parcurile Chișinăului și ne-am bucurat de o noapte în oraș.
Reveniți acasă, am aflat că vizita noastră a coincis cu un punct de cotitură pentru Moldova – în iunie 2019 a căzut guvernul. La doar câteva săptămâni după vizita noastră, marile ziare ale lumii relatau că Moldova a făcut un pas către o societate liberă, democratică.
Astăzi, Moldova mai are de lucru. Cu toate acestea, simt că multe fantome și idei învechite trag țara înapoi. Știrile despre corupție, sărăcie și lupte pentru putere au devenit obstacole, ascunzând ceea ce se află dincolo de această cortină formată. Mai rău, cred că aceste idei au diminuat din mândria națiunii, care este crucială pentru ca oamenii să se poată uni în fața marilor schimbări. De exemplu, ideea că Moldova este „țara cel mai puțin vizitată” este adesea perpetuată chiar de localnici. Din experiența mea, localnicii sunt cei care îi întreabă pe turiști: „De ce ești în Moldova și ce ai de văzut?” – niciodată turiștii. Turiștii știu exact ce caută: cultură, istorie, aromele și modul unic de viață. În acest sens, Moldova nu este diferită de orice altă destinație turistică.
Am simțit că aceste idei învechite fac o mare nedreptate pentru această mică națiune din Europa.
Creând schimbarea
În urmă cu un an, două jurnaliste estoniene – eu și Marian Männi – am avut ideea că această țară ar trebui să fie prezentată lumii mai obiectiv. Venind noi înșine dintr-o națiune mică, înțelegem ce înseamnă lupta pentru a ne face vocile auzite și înțelese. Știrile negative vând bine, așa că nu ne uimește că țări precum Moldova au mai multe șanse să intre în conversații din cauza lucrurilor negative. Și noi, de multe ori, trebuie să explicăm că nu ne-am „schimbat tabăra” de la est la vest; ci că eram sub ocupație în Estonia. Așa este soarta națiunilor mici: trebuie să fim vocali și să explicăm lumii cine suntem, altfel o vor face alții pentru noi.
Crezi că restul lumii știe deja destule despre Moldova? Nici vorbă! De fapt, s-ar putea să nu înțeleagă nici măcar lucrurile simple, cum ar fi că Moldova este un mare producător vinicol și aproape fiecare gospodărie își face propriul vin.
A fi cunoscut și înțeles este o garanție a libertății. Când oamenii știu despre ce este cu adevărat Moldova, este mai greu pentru țările mari precum Rusia să treacă cu vederea sau să domine națiuni mai mici, mai puțin cunoscute. Așadar, am simțit că munca mea în Moldova ar putea contribui și la libertatea și siguranța Estoniei într-un fel.
După ani de zile în care am pus Estonia pe hartă ca jurnalistă, mi-am dat seama că era timpul să-mi folosesc abilitățile pentru a pune și Moldova pe harta lumii. Am simțit că Moldova are nevoie de mai multă atenție în mass-media străină, cu o acoperire care să depășească ideile vechi, obosite și facile. Trebuie să săpăm mai adânc și asta fac jurnaliștii. Așadar, am început să acoperim subiecte moldovenești prin jurnalism bazat pe fapte în engleză – fără sloganuri, fără marketing, doar viața reală. Făcând acest lucru, le-am dat moldovenilor șansa de a-și spune propriile povești, de a fi auziți și de a avea o voce.
Am făcut asta timp de un an. Moldovenii au vorbit – iar noi pur și simplu le-am oferit o platformă.
Accentul nostru s-a concentrat pe o singură țară și am promovat-o ascultându-i oamenii, așa cum facem adesea ca jurnaliste în Estonia. Asta nu însemna că nu putem fi critice sau obiective. Am rămas fidele principiilor noastre jurnalistice și a fost ușor să facem acest lucru.
Avem despre ce vorbi!
A fost surprinzător de ușor să găsim povești în Moldova, deoarece atât de multe rămân neexplorate în mass-media străină – cu excepția faptului că țara e aproape de zona de război, desigur.
Chiar și poveștile majore, cum ar fi cele mai mari crame din lume care doresc recunoașterea de către UNESCO, sunt trecute cu vederea. Încercați să găsiți un articol în limba engleză care să explice de ce există galeriile subterane de vin sau cum Chișinăul a fost reconstruit din calcar după ce a fost bombardat puternic în al Doilea Război Mondial. Chiar și mulți moldoveni nu cunosc aceste povești.
„Oamenii care lucrează în domeniu în Moldova trebuie să înțeleagă că temelia turismului sunt istoria și patrimoniul”, spune istoricul Sergiu Musteață. Pentru un reportaj, ne-a dus la Orheiul Vechi, un punct cheie al cercetărilor sale încă din 1996. Ne-a ajutat să descoperim o altă mănăstire rupestră veche, una pe care nu am fi găsit-o niciodată de sine stătător, din cauza lipsei de semnalizare adecvată. Nu-i vorba că oamenilor nu le pasă – prea puțini știu despre aceste locuri.
Am făcut drumeții și pe valea râului Nistru, lângă Vadul Râșcov, dar a trebuit să găsim un ghid, întrucât Moldova încă nu a dezvoltat o rețea de trasee de drumeții. „Sunt o mulțime de locuri frumoase, dar nimic nu este marcat”, spune ghidul nostru, Yevgeni Karuzo. „Folosesc Google Maps pentru a găsi locuri interesante în funcție de teren, le vizitez eu și apoi aduc grupuri”, explică el.
Se pare că moldovenii trebuie să-și redescopere mai întâi propria țară, iar turiștii le vor urma exemplul. În Estonia, ne-am construit singuri traseele de drumeții prin mlaștini și zone umede și, la scurt timp, au venit turiștii. Același lucru se va aplica și pentru istoria și cultura bogată a Moldovei – arhitectura, arta și poveștile din viața reală, atât cele tragice, cât și cele care ne inspiră.
Una dintre cele mai populare istorii ale noastre a fost despre arhitectura Chișinăului, dezvăluind istoria din spatele clădirilor adesea abandonate sau în degradare. De exemplu, am bătut la ușa unei case de la Veronica Micle 10. Locuitorii nu aveau idee că a aparținut cândva familiei proeminente Sinadino. La sfârșitul secolului al XIX-lea, frații Ivan și Victor Sinadino au construit Biserica Sfântul Mare Mucenic Panteleimon drept omagiu adus părinților lor.
Am explorat și Vila Herza, una dintre cele mai frumoase clădiri din Chișinău, situată vizavi de palatul prezidențial al Republicii Moldova. Deși uimitor din exterior, conacul baroc vienez se prăbușește în interior. Construită în 1905 de Vladimir Herza, avocat și politician, clădirea e o mărturie a moștenirii uitate a orașului.
„În acest moment, redescoperim Chișinăul”, ne-a spus Anetta Dabija, forța din spatele ONG-ului Salvați Chișinău, care se concentrează pe păstrarea istoriei și arhitecturii orașului. „Lipsesc atât de multe din istoria Chișinăului. Trăim aici, dar știm atât de puțin despre oraș.”
Am aflat chiar că mitul despre cum a apărut numele Chișinăului este… doar un mit. Mulți cred că provine de la cuvântul arhaic „chișla nouă”, care înseamnă „izvor nou”, referindu-se la un izvor care se presupune că curgea lângă primele case ale orașului. Dar, potrivit arhitectului și istoricului Sergius Ciocanu, „este un mit din secolul al XIX-lea, când oamenii au încercat să înțeleagă etimologia orașului”.
Pentru jurnaliști, Moldova este un ținut plin de povești nespuse – chiar și în locurile sale cele mai vizitate și cunoscute.
Viitorul țării e în tehnologie?
Când o societate se deschide, urmează schimbări mari, iar Moldova nu este o excepție. Am scris numeroase povești, de la femeile care își încep propriile afaceri, până la primul summit de start-up-uri din Moldova de anul trecut la Chișinău. Acest lucru face ca Moldova să găzduiască una dintre cele mai tinere scene de start-up-uri din Europa, fiind plină de posibilități.
Moldova nu mai este doar o țară agrară, ci și tehnologia este în plină expansiune. Are o bază pentru asta, fiind cândva al treilea furnizor de echipamente electronice dintre republicile socialiste. Am săpat în inovațiile Moldovei și am descoperit că moldovenii fac troleibuzele din San Francisco mai sigure și produc unele dintre cele mai bune nano-fire din lume pentru operații pe creier.
Desigur, situația este grea acum cu războiul pe scară largă pornit de Rusia în Ucraina. Cu toții trebuie să facem tot posibilul pentru a-l opri. În timp ce Moldova se confruntă cu provocări economice, și schimbările au fost semnificative, de la reducerea dependenței de gazul rusesc, la redirecționarea exporturilor de fructe către piețele europene. Moldova este acum mai vizibilă în țara mea natală și am aflat că este un mare producător de fructe, deja cel mai mare producător de prune din regiune.
Povestea noastră despre recolta de cereale din Moldova, prinsă în blocajul alimentar global, a ajuns la Euronews.
În condițiile în care Ucraina exportă acum cereale pe uscat din cauza bombardamentelor rusești, a fost creat unul dintre cele mai mari blocaje comerciale din regiunea Mării Negre. Iar povestea preoților din Moldova care se îndepărtează de controlul Moscovei a fost publicată în Politico.
Toate aceste subiecte au creat o imagine mai complexă a Moldovei, și în același timp a contracarat-o pe cea modelată de politicienii corupți. Sunt multe lucruri care se ascund în profunzime.
Proiectul nostru care a durat un an, susținut de Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, s-a încheiat acum, dar sperăm să continuăm. Există o nevoie constantă de a vorbi despre Moldova. Desigur, partea negativă va fi întotdeauna mai vizibilă. Chiar săptămâna trecută am citit într-un ziar estonian că „Biserica Ortodoxă a Moldovei este o marionetă rusească, cu preoți care călătoresc la Moscova pentru bani”. Aceste lucruri m-ar fi afectat mai mult dacă nu aș fi scris deja o poveste pentru Politico despre câți preoți moldoveni sunt de fapt împotriva războiului și trec de la biserica rusă la cea română. Sunt departe de a fi marionete.
Viața nu este niciodată în alb-negru, așa cum ar părea uneori. Să dăm Moldovei culoarea pe care o merită prin poveștile ei din viața reală.
Autoare: Tiina Kaukvere, jurnalistă din Estonia
