Fiecare copil are dreptul la educație, indiferent din ce etnie provine.
Povestea Dorianei și a lui Marius Duminică
În clasa pentru arte plastice copiii intră cu repeziciune, privesc în dreapta și în stânga și își găsesc locul în bănci. Aranjați ca la carte, fetele cu fundițe, iar băieții cu pantaloni la dungă, încep ora de desen. Așa am prins Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” în primele zile din septembrie. Am venit aici cu activistul pentru drepturile romilor Ion Duminică, ca să discutăm despre incluziune cu el și cei doi copii ai lui – Doriana și Marius.
Doriana stă în prima bancă, ascultă atent, ai impresia că a uitat să clipească. Încearcă să repete întocmai ceea ce îi explică profesoara. Ia creionul și schițează pe foaie o linie curbă. Nu e mulțumită de rezultate, șterge și mai încearcă o dată, în timp ce colega ei de bancă se uită în foaia ei ca la un reper.
Ca să nu deranjăm lecția, mergem să stăm de vorbă cu Doriana în grădina școlii. Fetița este îngrijorată că și-a lăsat fundița în clasă și mă întreabă de ce nu-i chem și pe restul colegilor la interviu. Atunci intervine blând tatăl ei: „Doriana, de ce etnie ești?”. Ea îl privește mirată și răspunde: „Ce e asta etnie?” Tatăl o privește cu blândețe - din fericire în această instituție etnia Dorianei e o chestiune obișnuită și naturală, care nu a fost niciodată supusă scrutinului, la fel ca zâmbetul ei sau culoarea ochilor.
Ion Duminică este tată a trei copii și membru al secretariatului Coaliției „Vocea Romilor”. Povestește că nu au trecut prin mari provocări când Doriana și Marius s-au dus la școală, dar e conștient că nu toți copiii de etnie romă au avut acest noroc. Pentru ei a fost simplu și pentru că cei mici au mers mai întâi la grădiniță. „Atunci când copilul vine la școală după grădiniță, e altceva. Integrarea a fost mai puțin complicată”, spune activistul, dar atrage atenția că discriminarea etnică încă este prezentă în sistemul educațional. „Coaliția Vocea Romilor colectează cazurile de discriminare care au loc inclusiv în clasele, în școlile din țară, care cel mai des sunt bazate pe aspect.”
Ca să nu deranjăm lecția, mergem să stăm de vorbă cu Doriana în grădina școlii. Fetița este îngrijorată că și-a lăsat fundița în clasă și mă întreabă de ce nu-i chem și pe restul colegilor la interviu. Atunci intervine blând tatăl ei: „Doriana, de ce etnie ești?”. Ea îl privește mirată și răspunde: „Ce e asta etnie?” Tatăl o privește cu blândețe - din fericire în această instituție etnia Dorianei e o chestiune obișnuită și naturală, care nu a fost niciodată supusă scrutinului, la fel ca zâmbetul ei sau culoarea ochilor.
Ion Duminică este tată a trei copii și membru al secretariatului Coaliției „Vocea Romilor”. Povestește că nu au trecut prin mari provocări când Doriana și Marius s-au dus la școală, dar e conștient că nu toți copiii de etnie romă au avut acest noroc. Pentru ei a fost simplu și pentru că cei mici au mers mai întâi la grădiniță. „Atunci când copilul vine la școală după grădiniță, e altceva. Integrarea a fost mai puțin complicată”, spune activistul, dar atrage atenția că discriminarea etnică încă este prezentă în sistemul educațional. „Coaliția Vocea Romilor colectează cazurile de discriminare care au loc inclusiv în clasele, în școlile din țară, care cel mai des sunt bazate pe aspect.”
La școală, ca peștele în apă
Doriana merge în clasa a patra, îi place desenul și limba engleză. Preferă să picteze animale sau elemente din natură.
La pauză este înconjurată de colegi și discută intens despre cum și-au petrecut vacanța de vară. Le arată colegilor fundița nouă, pregătită special pentru sezonul școlar. Împreună cu fetele din clasă râd molipsitor privind ceva în telefon, până învățătoarea nu le spune să scoată din geantă rechizitele necesare pentru următoarea lecție.
La pauză este înconjurată de colegi și discută intens despre cum și-au petrecut vacanța de vară. Le arată colegilor fundița nouă, pregătită special pentru sezonul școlar. Împreună cu fetele din clasă râd molipsitor privind ceva în telefon, până învățătoarea nu le spune să scoată din geantă rechizitele necesare pentru următoarea lecție.
În clasa Dorianei ne așteaptă și Marius, fratele ei mai mare. E curios care e tema interviului. Tatăl îi răspunde zâmbind: „Doamna vrea să vorbească cu cel mai bun elev de etnie romă din sectorul Ciocana”, iar băiatul prinde gluma și zâmbește sfios.
Cât mergem spre un loc liniștit, Marius își salută colegii mai mari, profesorii și picii din clasa Dorianei. El este elev în clasa a opta, îi place desenul și încă nu știe ce să aleagă: colegiul de arte sau pe cel de informatică. Vrea nu doar să învețe, dar și să practice meseria. La școală se simte ca peștele în apă, se înțelege bine cu toți colegii și profesorii. „În vacanța de vară mi-a fost dor mai mult de socializare decât de școală”, explică el gesticulând ferm.
Dar a întâlnit și greutăți. Spune că în clasele primare a fost discriminat de colegii de clasă, care i-au inventat porecle. Toate astea s-au întâmplat după ce au mers împreună la un curs, la invitația tatălui lui Marius. „Totul a mers bine, dar a doua zi la școală, nu știu de ce, un coleg a început să spună că «Marius e rom, că nu a fost interesant deloc cu el»”, își amintește băiatul. „Eu personal nu iau așa tare la inimă”, spune el, în timp ce-și freacă insistent palmele și privește în pământ.
Astăzi Marius este unul dintre cei mai activi elevi din clasă, iar profesorii au doar cuvinte de laudă pentru băiat. De asta se grăbește să meargă la lecții - are o prezentare.
Cât mergem spre un loc liniștit, Marius își salută colegii mai mari, profesorii și picii din clasa Dorianei. El este elev în clasa a opta, îi place desenul și încă nu știe ce să aleagă: colegiul de arte sau pe cel de informatică. Vrea nu doar să învețe, dar și să practice meseria. La școală se simte ca peștele în apă, se înțelege bine cu toți colegii și profesorii. „În vacanța de vară mi-a fost dor mai mult de socializare decât de școală”, explică el gesticulând ferm.
Dar a întâlnit și greutăți. Spune că în clasele primare a fost discriminat de colegii de clasă, care i-au inventat porecle. Toate astea s-au întâmplat după ce au mers împreună la un curs, la invitația tatălui lui Marius. „Totul a mers bine, dar a doua zi la școală, nu știu de ce, un coleg a început să spună că «Marius e rom, că nu a fost interesant deloc cu el»”, își amintește băiatul. „Eu personal nu iau așa tare la inimă”, spune el, în timp ce-și freacă insistent palmele și privește în pământ.
Astăzi Marius este unul dintre cei mai activi elevi din clasă, iar profesorii au doar cuvinte de laudă pentru băiat. De asta se grăbește să meargă la lecții - are o prezentare.
Umăr la umăr
Tatiana Cazacu este învățătoare în clasa Dorianei și diriginta lui Marius. Ea își amintește despre cazul de discriminare de care pomenește Marius. „Am încercat să discutăm lucrurile, explicând că suntem toți la fel, indiferent de etnie, și de atunci nu am mai avut așa cazuri”, spune ea.
Și-ar dori ca școlile din țară să ajungă la nivelul de incluziune european. „Spre exemplu, în Franța nepoțelele mele îmi zic că au colegi de diferite etnii și încearcă cumva să conlucreze, să colaboreze. Și eu tot lucrul acesta încerc să-l educ între ei”, afirmă Tatiana Cazacu.
„Doar umăr la umăr, împreună cu profesorul, inclusiv profesorul de sprijin, și toți copiii din clasă și școală, asigurăm că fiecare copil, indiferent de etnie sau limbă vorbită, este inclus pe deplin în școală.”
Și-ar dori ca școlile din țară să ajungă la nivelul de incluziune european. „Spre exemplu, în Franța nepoțelele mele îmi zic că au colegi de diferite etnii și încearcă cumva să conlucreze, să colaboreze. Și eu tot lucrul acesta încerc să-l educ între ei”, afirmă Tatiana Cazacu.
„Doar umăr la umăr, împreună cu profesorul, inclusiv profesorul de sprijin, și toți copiii din clasă și școală, asigurăm că fiecare copil, indiferent de etnie sau limbă vorbită, este inclus pe deplin în școală.”
Despre Doriana și Marius povestește zâmbind. „Eu mă mândresc că am așa elevi în clasă, sunt niște copii educați, săritori la nevoie, empatici”, spune ea ținând mâinile la inimă.
Incluziunea, din altă perspectivă
Lucrând în advocacy pentru drepturile romilor și fiind autorul raportului tematic privind respectarea dreptului la educație a copiilor de etnie romă, Ion Duminică accentuează importanța monitorizării școlarizării. „În orașul Edineț sunt peste 600 de copii de etnie romă școlarizați. Restul, 580, 590, unde sunt?”. Sursa acestor cifre este statistica medicilor de familie din localitate, iar raportul subliniază și faptul că în Republica Moldova există lacune în ceea ce privește datele exacte legate de școlarizarea copiilor romi. Totuși, documentul estimează că rata școlarizării elevilor romi s-a mărit de la 50% la 72,5%.
Expertul punctează că necesitățile familiilor social vulnerabile sunt primare. „Deci copiii romi, de exemplu, au nevoie de îmbrăcăminte, de încălțăminte, de rechizite școlare, de ore după masă, ore de meditație. Pentru că dacă vin acasă, ei nu au condiții să facă temele”, explică activistul. În astfel de cazuri în Republica Moldova pot interveni mediatorii comunitari, instituțiile de învățământ sau primăriile. Familiile social-vulnerabile pot accesa ajutorul din partea statului prin aplicarea la ajutorul social, la direcțiile de asistență socială din localitate.
Beneficiarii ajutorului social pot primi atât ajutor bănesc pentru rechizite și haine, mese gratuite la școală și ajutor suplimentar în instituțiile de învățământ. „Dacă nu oferim condiții de incluziune educațională, noi pierdem un specialist, noi pierdem o personalitate”, afirmă Ion Duminică.
Își sărută copiii, le spune să fie atenți la lecții, o îndeamnă pe Doriana să-și pună fundița nouă și le spune că se vor revedea seara acasă. Doriana se alătură unui grup de prietene și încep să discute despre cum sunt deja clasa a patra și, de fapt, „cei mai mari pe etaj”. Profesoara glumește că în clasa vecină au venit prichindeii de clasa întâi și că ei vor avea grijă să-i învețe toate regulile și nebuniile. Sună clopoțelul, începe o nouă lecție în care toți copiii sunt incluși și tratați egal, indiferent de etnie, limbă vorbită sau dizabilitate.
Beneficiarii ajutorului social pot primi atât ajutor bănesc pentru rechizite și haine, mese gratuite la școală și ajutor suplimentar în instituțiile de învățământ. „Dacă nu oferim condiții de incluziune educațională, noi pierdem un specialist, noi pierdem o personalitate”, afirmă Ion Duminică.
Își sărută copiii, le spune să fie atenți la lecții, o îndeamnă pe Doriana să-și pună fundița nouă și le spune că se vor revedea seara acasă. Doriana se alătură unui grup de prietene și încep să discute despre cum sunt deja clasa a patra și, de fapt, „cei mai mari pe etaj”. Profesoara glumește că în clasa vecină au venit prichindeii de clasa întâi și că ei vor avea grijă să-i învețe toate regulile și nebuniile. Sună clopoțelul, începe o nouă lecție în care toți copiii sunt incluși și tratați egal, indiferent de etnie, limbă vorbită sau dizabilitate.
Acest articol este parte a campaniei naționale de schimbare a atitudinii societății vizavi de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale și promovarea educației incluzive, cu sloganul „Învățăm împreună”, desfășurată de Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF Moldova.
Text de Renata Rățoi
Fotografii de Cristian Păsat
