Sebastian și „fluturașii” lui
Cu toate astea, bănuielile au început să se contureze mult mai devreme. „Până la vârsta de 1 an și nouă luni nu prezenta comportamente atipice. Ne recunoștea, se juca cu fratele lui mai mare. Ca într-un moment să observăm că ceva se întâmplă și nu e bine. Așa am început să căutăm răspunsurile și într-un final să le găsim”, spune Tatiana Sedun.
O provocare pentru părinți, pe lângă propriile lor frici, a fost să anunțe apropiații și rudele. „Credeam că o să fie neînțelegeri, dar spre surprinderea noastră a fost o reacție pozitivă, ceea ce pe noi ne-a surprins și ne-a făcut să respirăm ușurați. Rudele ne-au cerut sfatul, să știe cum să se comporte cu el. Tare mult contează această susținere”, vorbește cu recunoștință femeia.
Tatiana este îngrijitoarea lui Sebi, ceea ce înseamnă că nu poate avea un loc de muncă stabil. De partea financiară se ocupă tatăl copilului, Sergiu. Cheltuielile sunt mari, dar grijile și mai mari.
Până la confirmarea diagnosticului, Tatiana a hotărât să nu piardă timp prețios și să-și includă copilul în medii unde să poată socializa. Astfel, la 2 ani și două luni Sebi frecventa o grădiniță de stat din Soroca.
„S-a acomodat cam greu, pentru că nu știa absolut nimic, însă treptat, treptat am început să avem rezultate. El își dorea să meargă la grădiniță, se juca cu copiii, nu avea temeri. La 4 ani a început să vorbească și la 6 deja recita poezii în rând cu ceilalți copii. Primele progrese, primii fluturași, cum le zic eu.”

„Nu a fost marginalizat pentru că este un copil cu cerințe speciale”, spune Tatiana. Asta i-a oferit siguranță și încredere ca următoarea etapă în educație la fel să aibă loc într-o instituție de stat.
Progresele de la grădiniță și de la celelalte activități în care era implicat Sebi se vedeau în multe aspecte. Unul dintre acestea, de care își amintește Tatiana cu ochii înlăcrimați, este primul „mama”, pe care l-a auzit de la Sebi la vârsta de 5 ani.
„E același sentiment ca în ziua în care l-am născut.”
„Ea din prima zi mi-a spus îl las singur în clasă. Dumneaei a mai lucrat cu copii cu cerințe speciale și m-a sfătuit cum să fac mai bine. Datorită învățătoarei m-am liniștit, ea mă asigură că mă va ține la curent cu toate.”

„Atât timp cât noi lucrăm cu acești copii să îi putem aduce la un mod de viață cât de cât de sine stătător, 100% că trebuie incluși într-un mediu unde sunt copii tipici, ca să aibă de la cine lua exemplu. De unde altfel să învețe toate abilitățile? Dintr-un mediu doar cu familia sau un pedagog n-o să-și poată lărgi cunoștințele, abilitățile, deprinderile de regim, de școală. Eu cred că e foarte binevenit și ar fi foarte bine dacă toți ar înțelege că acești copii au nevoie de socializare cu copii de seama lor”, spune mama lui Sebi.
În pauzele dintre activități, lui Sebi îi place să se cațăre pe bara de lemn din sala de sport. O face ferm, fără frică și cu mult elan.
„I am not scared, I am not scared (trad. eng.: nu sunt speriat), repetă el în glas.

Desenul, însă, l-a îndrăgit din prima. Îi place să simtă textura acuarelei și să treacă atent cu pensula pe hârtie. La prima vedere, copilul nu pare să exprime o emoție anume, dar mama reușește să le deslușească pe toate. De fapt, toți membrii familiei Sedun au învățat să-l înțeleagă la perfecție. Alex, fratele de 12 ani a lui Sebi nu face excepție.
„Se înțeleg perfect, se joacă împreună. Alex deja știe ce înseamnă autism și la școală face observații altor copii să nu râdă de cei mai diferiți decât ei”, o spune cu mândrie în glas Tatiana.

„Four plus five plus six plus seven” (trad. eng.: patru plus cinci plus șase plus șapte), rostește el în timp ce își apropie degetul de figurinele din lemn.

Deși Sebi frecventează centrul de șase luni, despre „doamna Anastasia” știe de mai bine de un an, din perioada când avea ore individuale. „O iubește și o recunoaște”, relatează Tatiana.

Următoarea mare îngrijorare a Tatianei este perioada adolescenței, care poate fi complet imprevizibilă pentru copiii cu tulburări de spectru autist. Până atunci, însă, nu se dă bătută și îl ajută pe Sebi prin toate resursele disponibile.
„Este un drum lung, dar este un drum posibil și mult mai ușor atunci când ai pe cineva alături”, spune Tatiana Sedun.

Text de Laura Ghenea
Editare de Anastasia Condruc