Razele soarelui de toamnă se strecoară printre ramurile copacilor. Două femei cu capetele plecate pășesc atent, scanând cu privirea fiecare movilă de frunze. După o săptămână de ploi abundente, ciupercile s-au înmulțit în Codri. Este a patra zi de luni în care Veronica merge la strâns ciuperci cu vecina ei Eugenia.
Pierderea subită a soțului, în urmă cu opt ani, a făcut-o să se simtă și mai fragilă. „Dar anume astfel de greutăți te fac să apreciezi și mai mult ajutorul celor din jur”, recunoaște ea, privind spre vecina care i-a devenit și cea mai bună prietenă. La ea și-a dus plantele de cameră când a plecat pentru câteva luni la fiica stabilită în Marea Britanie. Pe ea o sună când se simte mai tristă și cu ea merge la strâns ciuperci în pădure. Apoi tot cu Eugenia gătește ciupercile, care-i amintesc de timpul petrecut cu bunica la cotlon.
Iar când ciupercile se usucă în pădure, Veronica își alintă singurătatea cu întâlnirile la cafeluța de luni cu prietenele din vecinătate, dar și cu discuțiile telefonice cu fiica și cele două nepoțele ale ei. „La bătrânețe am învățat limba engleză, să pot să vorbesc și să-mi înțeleg nepoatele, în special pe cea mai mică, care nu cunoaște aproape deloc limba română”, explică femeia, iar ochii i se umplu cu dor.
Rețeta bătutelor din ciuperci:
- Cozile ciupercilor sunt îndepărtate. Păstrăm doar pălăriile.
- Acestea sunt spălate, după care se lasă în apă rece cu sare pentru jumătate de oră, pentru a se curăța și mai bine.
- După jumătate de oră, ciupercile sunt trecute prin apă fierbinte, pentru a deveni mai moi.
- Ciupercile se storc de apă și se lasă să se usuce pe un prosop de bumbac.
- Batem ușor ciupercile. Insistăm pe centrul lor.
- Adăugăm sare și piper măcinat peste ciuperci.
- Trecem fiecare ciupercă prin ouă bătute și făină, după care le prăjim în uleiul încins.
- Punem bătutele de ciuperci pe șervețele de hârtie, să absoarbă uleiul.
- Poftă bună.
Rețeta ciupercilor marinate:
- Ciupercile mici sunt spălate bine.
- Acestea sunt puse la fiert. Apoi clătite în apă rece, după care puse iarăși la fiert. Procedura se repetă de trei ori.
- Pentru marinadă avem nevoie de un litru de apă pusă la fiert. Când apa începe să clocotească adăugăm 200 ml de oțet, o lingură de sare, o linguriță de zahăr, câteva boabe de piper negru și trei frunze de dafin.
- Răsturnăm ciupercile fierte în marinadă și lăsăm la foc mic pentru 30 de minute.
- Ulterior ciupercile sunt puse în borcan și închise bine.