Jocul cu mintea
Violența psihologică, invizibilă,
dar extrem de periculoasă
Violența psihologică este adesea invizibilă pentru ochii străini. Nu lasă vânătăi pe corp, însă transformă în zdrențe inima și încrederea în sine a persoanei. În acest material îți explicăm, cu exemple reale și cu ajutorul unei psihoterapeute, despre cum arată și cum te poți apăra de violența psihologică. Povestim istoriile femeilor care au trecut prin diferite forme ale violenței psihologice, ca să analizăm soluțiile pe care le-au găsit pentru a ieși din acest cerc vicios al abuzului și controlului emoțional.
Violența psihologică ia multe nume
Gabriela Popenco, psihologă
Cele opt femei cu care am stat de vorbă sunt din diferite regiuni ale Moldovei, au vârste și domenii de activitate diferite. Însă un lucru le leagă - toate au fost victimele abuzului psihologic acasă, la lucru sau la școală.
„Abuzul psihologic poate fi oriunde, doar că acesta poartă nume diferite. De exemplu, la școală îi spunem bullying, la lucru - gaslighting sau mobbing, iar în familie - violență psihologică. Denumirea se schimbă în funcție de context, dar mereu este același abuz, mai greu de observat”, explică Gabriela Popenco, psihologă la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale.
„Tehnicile” de abuz psihologic sunt multe și diverse. „Adesea sunt atât de subtile, încât nici nu observi cum într-un timp foarte scurt te transformă în victimă”, subliniază psihologa.
„Abuzul psihologic poate fi oriunde, doar că acesta poartă nume diferite. De exemplu, la școală îi spunem bullying, la lucru - gaslighting sau mobbing, iar în familie - violență psihologică. Denumirea se schimbă în funcție de context, dar mereu este același abuz, mai greu de observat”, explică Gabriela Popenco, psihologă la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale.
„Tehnicile” de abuz psihologic sunt multe și diverse. „Adesea sunt atât de subtile, încât nici nu observi cum într-un timp foarte scurt te transformă în victimă”, subliniază psihologa.
În Republica Moldova, violența psihologică reprezintă o formă frecventă și gravă de abuz, afectând în special femeile. Deși specialiștii susțin că e greu de monitorizat în cifre, în primele șase luni ale anului 2024 au fost înregistrate 132 de cazuri de violență psihologică, dublu față de cele raportate în 2023. Potrivit unei cercetări realizate de Asociația pentru Relații Comunitare, care a analizat violența psihologică împotriva femeilor din România și Republica Moldova, 73% dintre femeile din Moldova au fost victime ale unei forme de violență din partea partenerului intim, iar 71% dintre acestea au suferit abuzuri psihologice.
Minimizarea sentimentelor: violența psihologică din partea părinților
De multe ori abuzatorul minimalizează emoțiile și nevoile persoanei, le ignoră sau le face să pară nesemnificative.
Cătălinei nu-i place să-și amintească de copilărie. Părinții ei nu au știut că iubirea pentru copii se manifestă prin vorbe bune, îmbrățișări și grijă. „Pentru mine și fratele meu mai mic violența, în special cea psihologică, a fost la ordinea zilei”, își amintește tânăra. Zâmbește stânjenit, de parcă ar vrea ca această frază să nu-i aparțină.
Mereu a încercat să fie cea mai bună fiică, cuminte, ascultătoare, grijulie, dar parcă nu era de ajuns. Limitele impuse de părinți erau atât de strâmte, încât nu aveai cum să nu le încalci. Cătălina nu avea voie să iasă cu prietenii, să vină cu o oră mai târziu acasă, să comunice cu cine și-ar fi dorit ea. Nu avea voie nici să spună când îi este rău sau că se simte tristă. „Părinții mi-au spus de atâtea ori că sunt urâtă, proastă, că nu sunt bună de nimic și nu voi reuși să fac ceva în viață, încât am început să cred în asta… Voiau să mă țină în preajma lor, să curăț prin casă, să merg la cumpărături, să le pun alcoolul și mâncarea pe masă și să nu am nimic de spus. Îmi repetau că emoțiile mele sunt doar niște mofturi de copil și nu vor să-și piardă timpul cu asta”, povestește tânăra.
Când a împlinit 18 ani, Cătălina a decis să plece de acasă și să-și construiască viața de adult departe de părinții care nu au știut să o iubească fără violență, dar îi este extrem de greu să pună bazele sănătoase vieții sale, acolo unde părinții au eșuat.
Mereu a încercat să fie cea mai bună fiică, cuminte, ascultătoare, grijulie, dar parcă nu era de ajuns. Limitele impuse de părinți erau atât de strâmte, încât nu aveai cum să nu le încalci. Cătălina nu avea voie să iasă cu prietenii, să vină cu o oră mai târziu acasă, să comunice cu cine și-ar fi dorit ea. Nu avea voie nici să spună când îi este rău sau că se simte tristă. „Părinții mi-au spus de atâtea ori că sunt urâtă, proastă, că nu sunt bună de nimic și nu voi reuși să fac ceva în viață, încât am început să cred în asta… Voiau să mă țină în preajma lor, să curăț prin casă, să merg la cumpărături, să le pun alcoolul și mâncarea pe masă și să nu am nimic de spus. Îmi repetau că emoțiile mele sunt doar niște mofturi de copil și nu vor să-și piardă timpul cu asta”, povestește tânăra.
Când a împlinit 18 ani, Cătălina a decis să plece de acasă și să-și construiască viața de adult departe de părinții care nu au știut să o iubească fără violență, dar îi este extrem de greu să pună bazele sănătoase vieții sale, acolo unde părinții au eșuat.
„Controlul este scopul de bază al oricărei forme de abuz, iar hărțuirea psihologică ajută agresorul să-și impună puterea. Cel mai greu le este însă copiilor, dacă părinții sunt abuzatorii lor emoționali. Ieșirea din acest cerc al abuzului este destul de dificilă. Însă, este nevoie ca copiii după ce cresc să se îndepărteze de părinți și să zidească niște granițe clar stabilite, care să nu le permită părinților manipulatori să-i impacteze”, explică psihologa Gabriela Popenco.
Manipularea emoțională
De foarte multe ori, abuzatorii manipulează sentimentele persoanei, pentru a o face să se simtă vinovată sau inferioară. Aceasta poate include utilizarea sentimentelor de rușine sau vinovăție pentru a controla comportamentul victimei.
Alina are 30 de ani și trei copii. E slăbuță, are părul prins într-o coadă simplă și stă ușor gârbovită. Și-a cunoscut soțul, un băiat din satul vecin, la 19 ani, iar la 20 de ani se cununau. Peste două luni urmau să facă nunta. Primele bătăi au început chiar atunci. Dar deja era însărcinată și trebuia să aleagă: să se căsătorească cu bărbatul care o abuza sau să anuleze nunta pentru care deja plătise, iar rudele au fost invitate?
În noaptea nunții, Alina a fost bătută. Violența a continuat timp de șapte ani, în care a reușit să nască trei copii și să primească de nenumărate ori lovituri puternice în cap. Au existat momente în care își pierdea cunoștința, iar când își revenea, soțul îi spunea că din vina ei ar fi așa, că ea e cea care-l indispune. Se simțea neputincioasă și confuză. De multe ori își asuma responsabilitatea și vina pentru ce i se întâmplă.
„Mă simțeam neputincioasă, vinovată pentru fiecare cuvânt, dar și lovitură pe care o primeam… Iar frazele lui repetate: «Nu ești bună de nimic. Cine va avea nevoie de una ca tine și cu încă trei plozi în urmă?» Mă făceau să amorțesc. Nu știam ce pot să fac. Parcă mă rătăcisem într-un labirint și nu mai făceam nimic ca să ies de acolo”, recunoaște ea. Când a înțeles că lucrurile urâte care i se întâmplă nu sunt cauzate de ea, a decis să divorțeze. A apelat la un ONG din regiune, care oferea suport juridic și adăpost pentru victimele violenței domestice. Acolo s-a ascuns cu cei trei copii timp de câteva luni. Iar după un divorț complicat, cu multe amenințări și tentative de a o găsi, Alina a învățat să creadă în propriile abilități. S-a înscris la universitate, iar după ore făcea curat la un oficiu. Treptat, viața Alinei s-a schimbat și a simțit cum i se șterg din inimă nuanțele sumbre ale abuzului.
În noaptea nunții, Alina a fost bătută. Violența a continuat timp de șapte ani, în care a reușit să nască trei copii și să primească de nenumărate ori lovituri puternice în cap. Au existat momente în care își pierdea cunoștința, iar când își revenea, soțul îi spunea că din vina ei ar fi așa, că ea e cea care-l indispune. Se simțea neputincioasă și confuză. De multe ori își asuma responsabilitatea și vina pentru ce i se întâmplă.
„Mă simțeam neputincioasă, vinovată pentru fiecare cuvânt, dar și lovitură pe care o primeam… Iar frazele lui repetate: «Nu ești bună de nimic. Cine va avea nevoie de una ca tine și cu încă trei plozi în urmă?» Mă făceau să amorțesc. Nu știam ce pot să fac. Parcă mă rătăcisem într-un labirint și nu mai făceam nimic ca să ies de acolo”, recunoaște ea. Când a înțeles că lucrurile urâte care i se întâmplă nu sunt cauzate de ea, a decis să divorțeze. A apelat la un ONG din regiune, care oferea suport juridic și adăpost pentru victimele violenței domestice. Acolo s-a ascuns cu cei trei copii timp de câteva luni. Iar după un divorț complicat, cu multe amenințări și tentative de a o găsi, Alina a învățat să creadă în propriile abilități. S-a înscris la universitate, iar după ore făcea curat la un oficiu. Treptat, viața Alinei s-a schimbat și a simțit cum i se șterg din inimă nuanțele sumbre ale abuzului.
Gabriela Popenco, de-a lungul activității sale de psihologă la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale, a discutat cu mai multe femei hărțuite psihologic. Majoritatea dintre ele povesteau că la un moment își dădeau seama că acționează, iau decizii, dar și vorbesc în felul în care nu le caracterizează. „Se simțeau amorțite emoțional. Trăirile și deciziile deja nu le mai aparțineau, pentru că abuzatorul ajungea să controleze emoțiile victimei și să o manipuleze după propriul plac și interes, dirijând cu sentimentul de rușine, vină, dar poate și de frică”, subliniază psihologa.
De multe ori, spune specialista, stările acestea de amorțeală emoțională le fac pe femei să se simtă mereu obosite, anxioase, retrase, fără poftă de a acționa. Stări care de multe ori sunt puse pe seama oboselii sau a dereglărilor hormonale, „care pot fi în cazul în care se petrec o dată în lună, dar nu luni sau ani în șir. Iar atunci, femeile trebuie să ceară ajutor”, subliniază psihologa.
De multe ori, spune specialista, stările acestea de amorțeală emoțională le fac pe femei să se simtă mereu obosite, anxioase, retrase, fără poftă de a acționa. Stări care de multe ori sunt puse pe seama oboselii sau a dereglărilor hormonale, „care pot fi în cazul în care se petrec o dată în lună, dar nu luni sau ani în șir. Iar atunci, femeile trebuie să ceară ajutor”, subliniază psihologa.
Izolarea socială
De multe ori, afirmă psihologii, abuzatorul încearcă să izoleze victima de prieteni, familie sau alte surse de sprijin, pentru a o face mai dependentă de el.
Olesea studia la facultatea de Medicină. Era anul doi când s-a îndrăgostit și căsătorit. Soțul i-a propus să lase pentru o perioadă studiile. „Doar pentru un an-doi”, spunea el. Apoi s-a născut primul copil, iar ea a rămas să îl îngrijească.
Sarcinile casnice au devenit tot mai numeroase, la fel creșteau și nemulțumirile soțului. Așa au trecut zece ani, timp în care soțul îi interzicea să revină la studii, nu-i permitea să meargă la bunici și nici să iasă pentru câteva ore cu prietenii. Casa, copilul și soțul deveniseră singurele elemente din lumea Olesei. „«Vezi că nu ești bună de nimic. Nu te descurci nici măcar cu îngrijirea copilului și nici nu-mi gătești mâncarea prea bine, dar tu vrei să cheltui banii pe tine, să înveți?»”, erau frazele pe care i le repeta soțul. „Devenisem total dependentă de omul căruia mă dăruisem total… Mă simțeam fără valoare”, recunoaște ea.
Peste zece ani, Olesea a decis să iasă din această relație toxică. Era singură pe lume, cu un copil și fără surse de venit. Starea de disperare se agrava și mai mult în zilele când vedea că nu avea bani nici măcar pentru pâine. „Dar copilul era propulsorul meu. Știam că nu am dreptul să cedez și după câțiva ani am reușit”, conchide ea.
Sarcinile casnice au devenit tot mai numeroase, la fel creșteau și nemulțumirile soțului. Așa au trecut zece ani, timp în care soțul îi interzicea să revină la studii, nu-i permitea să meargă la bunici și nici să iasă pentru câteva ore cu prietenii. Casa, copilul și soțul deveniseră singurele elemente din lumea Olesei. „«Vezi că nu ești bună de nimic. Nu te descurci nici măcar cu îngrijirea copilului și nici nu-mi gătești mâncarea prea bine, dar tu vrei să cheltui banii pe tine, să înveți?»”, erau frazele pe care i le repeta soțul. „Devenisem total dependentă de omul căruia mă dăruisem total… Mă simțeam fără valoare”, recunoaște ea.
Peste zece ani, Olesea a decis să iasă din această relație toxică. Era singură pe lume, cu un copil și fără surse de venit. Starea de disperare se agrava și mai mult în zilele când vedea că nu avea bani nici măcar pentru pâine. „Dar copilul era propulsorul meu. Știam că nu am dreptul să cedez și după câțiva ani am reușit”, conchide ea.
Psihologa Gabriela Popenco afirmă că este destul de greu să îți dai seama că ești victima abuzului psihologic. „Pentru că atât literatura de specialitate, cât și în tot felul de podcasturi se vorbește că eu sunt responsabil de ceea ce simt, dar nu este mereu așa, mai ales dacă vorbim despre abuz psihologic. Un semnal de alarmă este și atunci când doar o singură parte își asumă responsabilitate pentru relația care nu funcționează, iar cealaltă parte nu. Atunci deja e clar că aici este dinamică de victimă-agresor. Unde în timp ce victima încearcă să vadă care este problema în ea, agresorul continuă să mânuiască tehnicile de manipulare și intimidare după propriul plac și să o izoleze și mai mult de viața socială”, subliniază specialista. Potrivit ei, în cazul în care înțelegem că suntem abuzate psihologic este important să apelăm la o persoană neutră sau la un specialist, care să ne ajute să vedem situația din alt unghi. Apoi, după ce ne facem un plan de siguranță (unde ne ducem, ce facem, cum ne asigurăm financiar) să ne rupem complet de această relație și să nu mai contactăm cu abuzatorul emoțional.
Controlul comportamental
Persoana care abuzează controlează aspecte ale vieții victimei, cum ar fi unde merge, ce face, ce poartă sau cu cine interacționează.
Ana-Maria are 44 de ani, șase copii și două căsnicii în care a trăit în violență. În urmă cu un an, femeia și-a luat viața de la capăt, reușind să plece de la soțul său care o teroriza atât pe ea, cât și pe copii.
„Cu al doilea soț m-am căsătorit la 34 de ani. Aveam trei copii, amintirea unui soț care a murit în urma unui atac de cord. Speram că al doilea soț nu va fi agresiv. Însă și a doua căsnicie a fost extrem de dificilă. Cei zece ani de căsătorie s-au simțit ca o sută”, spune femeia. Bărbatul era violent cu ea și copiii. Pentru că nu avea unde se duce, femeia a îndurat ani la rând violența psihologică la care era supusă ea și bătăile pe care le sufereau copiii. „Număra până și fructele din pomi. Nu aveam voie să mâncăm mai mult decât ne permitea el. Dacă un copil lua o notă nu prea bună, în ziua aceea nu avea voie să mănânce nimic. Dacă îi ieșeam din cuvânt, lovea cu tot ce nimerea”, afirmă Ana-Maria.
Chiar dacă a investit ani de muncă în casa bărbatului, nu a cerut nimic când a plecat de acolo. „Tot ce îmi doream era să trăiesc în liniște cu copiii mei”. Femeia spune că a mai avut o tentativă să plece, dar a fost nevoită să revină acasă pentru că nu avea unde se duce. Dar după un acces violent de furie, ea a apelat la un ONG local, fiindu-i frică pentru viața sa și a copiilor. Acolo fost ajutată să se mute într-o locuință socială, a fost consiliată de un avocat, dar și de un psiholog. Iar acum, ea simte că în sfârșit poate să respire.
„Cu al doilea soț m-am căsătorit la 34 de ani. Aveam trei copii, amintirea unui soț care a murit în urma unui atac de cord. Speram că al doilea soț nu va fi agresiv. Însă și a doua căsnicie a fost extrem de dificilă. Cei zece ani de căsătorie s-au simțit ca o sută”, spune femeia. Bărbatul era violent cu ea și copiii. Pentru că nu avea unde se duce, femeia a îndurat ani la rând violența psihologică la care era supusă ea și bătăile pe care le sufereau copiii. „Număra până și fructele din pomi. Nu aveam voie să mâncăm mai mult decât ne permitea el. Dacă un copil lua o notă nu prea bună, în ziua aceea nu avea voie să mănânce nimic. Dacă îi ieșeam din cuvânt, lovea cu tot ce nimerea”, afirmă Ana-Maria.
Chiar dacă a investit ani de muncă în casa bărbatului, nu a cerut nimic când a plecat de acolo. „Tot ce îmi doream era să trăiesc în liniște cu copiii mei”. Femeia spune că a mai avut o tentativă să plece, dar a fost nevoită să revină acasă pentru că nu avea unde se duce. Dar după un acces violent de furie, ea a apelat la un ONG local, fiindu-i frică pentru viața sa și a copiilor. Acolo fost ajutată să se mute într-o locuință socială, a fost consiliată de un avocat, dar și de un psiholog. Iar acum, ea simte că în sfârșit poate să respire.
Criticarea constantă
Persoana care abuzează psihologic pe cineva face observații negative și disprețuitoare, subminând încrederea în sine a victimei și făcând-o să se simtă neputincioasă sau inferioară.
Rodica s-a angajat la o organizație internațională, în cadrul unui proiect de susținere a refugiaților. Voia să ajute oamenii și să se simtă utilă prin folosirea abilităților ei. Însă, la scurt timp a observat că managera proiectului manifesta „o atitudine necorespunzătoare față de colegii mai tineri. Nu eram nici eu scutită de mustrările acelei femei. Dar tăceam. Era în vârstă, cu mai multă experiență și mă gândeam că vede mai bine lucrurile. Dar femeia îmi arunca tot mai des fraze sarcastice. Mă acuza pentru fiecare greșeală, chiar dacă nu o făcusem eu. Mereu nu era bine ce fac. Mereu nu era suficient ce fac…”, povestește Rodica. Se simțea vinovată, de aceea lucra tot mai mult, peste program, fără zile libere și sărbători. Se izolase de prieteni. Iar fiecare zi era o luptă în care încerca să demonstreze că este o bună profesionistă. „Dar nici asta nu era suficient. Eram mereu acuzată că nu sunt prea bună, că lucrez acolo doar datorită bunăvoinței acelei persoane și că dacă ceva o mai supără, am să plec de acolo”, recunoaște ea.
Peste un an Rodica a decis să plece. „Nu mai suportam să mă simt continuu vinovată pentru greșelile pe care nu eu le făceam. Abia acum înțeleg că trebuia să plec din prima zi, când am văzut că managera își permitea să strige la angajați, să-i umilească, să le râdă în față. Dar mă gândeam că poate eu port o vină, așa că am răbdat și asta mi-a rănit foarte mult încrederea în sine”, constată tânăra.
Peste un an Rodica a decis să plece. „Nu mai suportam să mă simt continuu vinovată pentru greșelile pe care nu eu le făceam. Abia acum înțeleg că trebuia să plec din prima zi, când am văzut că managera își permitea să strige la angajați, să-i umilească, să le râdă în față. Dar mă gândeam că poate eu port o vină, așa că am răbdat și asta mi-a rănit foarte mult încrederea în sine”, constată tânăra.
Atunci când vorbim despre abuzul psihologic, ne ducem cu gândul la relațiile de familie, dar „ne scapă abuzul psihologic la locul de muncă, deși acesta este extrem de frecvent. Nici măcar faptul că suntem bine informați nu neapărat ne scutește de această formă de abuz. Iar singura soluție este să fim atenți la ceea ce simțim”, explică Gabriela Popenco. De asemenea, spune specialista că în cazul abuzului psihologic la locul de muncă, este necesar ca victima să ceară ajutor și să comunice acest fapt administratorului organizației care, la rândul lui, trebuie să facă o investigație pentru a clarifica această situație. „Mai mult, persoana trebuie să seteze unele limite clare în relația cu persoana dificilă și să dezvolte un stil de comunicare mai rece. Iar în cazul în care persoana se simte copleșită, să prioritizeze sănătatea mintală, să se adreseze unui specialist în sănătate mintală, iar dacă este cazul să renunțe la locul de muncă”, subliniază psihologa.
Culpabilizarea
Agresorul pune vina pe victimă pentru problemele sau dificultățile din relație, făcând-o să se simtă responsabilă pentru tot ce merge prost.
Tatiana a fost căsătorită de două ori și tot de atâtea ori a divorțat. „Într-un caz a fost vorba despre violență fizică, iar în al doilea de violență psihologică. Cea psihologică e cea mai gravă, că-ți învinețește creierul. N-o vezi, dar te doare cumplit”, recunoaște femeia. La patru ani după divorțul de primul soț violent s-a căsătorit a doua oară. „M-a luat parcă pe sus. Era insistent. Drăguț, dar tare insistent”, adaugă ea. Peste câteva luni s-a născut primul copil, apoi și al doilea. La scurt timp după căsătorie, au început primele replici mai dure și reproșuri. „Greșelile și neînțelegerile mi le atribuia… La foarte scurt timp a început să-mi spele creierul, să strige, să se supere și să stea așa zile la rând… Îmi dădeam seama că e o tactică, să-mi distragă atenția de la ieșirile lui, ca să aflu mai târziu că avea amante și juca în cărți pe bani, pe care-i pierdea într-o veselie”, spune ea. Când a decis să divorțeze și de această dată, mărturisește Tatiana, s-a gândit că doar ea este de vină. Era tristă și speriată. Nu mai pleca singură, ci cu doi copii mici. A făcut terapie psihologică mai multe luni în care a înțeles cât de mult contează să îți recapeți stima de sine și încrederea.
Astăzi e o femeie plină de viață, inspirație și putere, dar recunoaște că îi este frică să înceapă o nouă relație. „Nu mai vreau să am în preajma mea o altă persoană toxică. Am copii și nu mai vreau să greșesc în fața lor”, recunoaște ea.
Astăzi e o femeie plină de viață, inspirație și putere, dar recunoaște că îi este frică să înceapă o nouă relație. „Nu mai vreau să am în preajma mea o altă persoană toxică. Am copii și nu mai vreau să greșesc în fața lor”, recunoaște ea.
Amenințări
Abuzul psihologic poate include și amenințări directe de violență fizică sau de a distruge viața victimei.
La 36 de ani, Angela și-a spus „Nu mai pot așa” și a depus documentele la divorț. A plecat de acasă cu cele două fiice mici, dar simțindu-se mult mai puternică fiind separată de bărbatul care după ușa închisă se transforma într-un „balaur din poveste”.
La început, bărbatul cu care a ales să întemeieze o familie părea perfect, blând, atent, dar lucrurile s-au schimbat. Scandalurile veneau tot mai des în casă. „A început să ridice mâna, să mă numească urât față de copii. Copiii creșteau, iar toate greutățile erau pe spatele meu. Cu toate acestea, îmi spunea că aș fi un nimeni fără el”, își amintește Angela. S-a gândit să plece, dar unde? A lucrat o perioadă peste hotare, să adune bani cu care să-și cumpere un apartament pentru ea și fiicele sale. „Aveam nevoie de un loc sigur pentru noi trei”, explică ea.
Despărțirea a fost anevoioasă. Soțul nu voia să plece. „Stătea prin preajma blocului și bătea în ușă când vedea că aprindeam luminile. O dată ne-a pândit cu un cuțit ascuns în geacă. Ne-am speriat atât de tare, încât câteva zile nici nu am ieșit din casă și țineam luminile stinse. Am chemat și poliția și după ce a primit mai multe amenzi, am reușit să rup acest capitol din viață, care s-a întins pe 17 ani”, povestește Angela.
La început, bărbatul cu care a ales să întemeieze o familie părea perfect, blând, atent, dar lucrurile s-au schimbat. Scandalurile veneau tot mai des în casă. „A început să ridice mâna, să mă numească urât față de copii. Copiii creșteau, iar toate greutățile erau pe spatele meu. Cu toate acestea, îmi spunea că aș fi un nimeni fără el”, își amintește Angela. S-a gândit să plece, dar unde? A lucrat o perioadă peste hotare, să adune bani cu care să-și cumpere un apartament pentru ea și fiicele sale. „Aveam nevoie de un loc sigur pentru noi trei”, explică ea.
Despărțirea a fost anevoioasă. Soțul nu voia să plece. „Stătea prin preajma blocului și bătea în ușă când vedea că aprindeam luminile. O dată ne-a pândit cu un cuțit ascuns în geacă. Ne-am speriat atât de tare, încât câteva zile nici nu am ieșit din casă și țineam luminile stinse. Am chemat și poliția și după ce a primit mai multe amenzi, am reușit să rup acest capitol din viață, care s-a întins pe 17 ani”, povestește Angela.
Pentru a înțelege mai ușor dacă suntem victimă a abuzului psihologic este nevoie să ne evaluăm periodic trăirile. Fără să ne atribuim vreo vină, să urmărim cum funcționează relația noastră de familie. De asemenea, spune psihologa Gabriela Popenco, este necesar să ne adresăm la o persoană neutră, mai cu seamă la un specialist care să ne ajute să vedem lucrurile dintr-o parte. De asemenea, specialista spune că după ce suntem conștiente că suntem victime ale abuzului psihologic este bine să ne facem un plan de siguranță: unde pot să meargă? Cine este persoana de încredere? Cum își pot asigura traiul, dar și cum își pot reveni după ce s-au încolăcit în acest cerc vicios al abuzului.
Reglementări legale
Articolul 201 din Codul Penal al Republicii Moldova se referă la violența în familie și include atât violența fizică, cât și cea psihologică. În cazul în care abuzul psihologic are un impact semnificativ asupra victimei și se demonstrează că a fost o formă de violență continuă, abuzatorul poate fi sancționat cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 180 de ore sau trei ani de închisoare.
Legea nr. 45 din 2007 privind prevenirea și combaterea violenței în familie stabilește că victimele pot solicita ordin de restricție sau ordin de protecție chiar și în cazul abuzului psihologic. Aceste măsuri interzic abuzatorului să se apropie de victimă sau să o contacteze, protejând victimele.
Legea nr. 45 din 2007 privind prevenirea și combaterea violenței în familie stabilește că victimele pot solicita ordin de restricție sau ordin de protecție chiar și în cazul abuzului psihologic. Aceste măsuri interzic abuzatorului să se apropie de victimă sau să o contacteze, protejând victimele.
Jurnalul personal
Notează detaliile zilnice ale abuzurilor psihologice. Poți scrie despre conversațiile, evenimentele și comportamentele abuzive, precum și despre cum te-au afectat aceste experiențe. Include detalii precum: ce s-a întâmplat, data, ora, ce cuvinte sau comportamente au fost folosite, cum te-ai simțit, și ce efecte a avut asupra ta.
Martori
Dacă alte persoane au fost martori ai comportamentelor abuzive, mărturiile lor pot fi extrem de utile. De asemenea, dacă există persoane care au văzut cum abuzatorul îți vorbește jignitor sau te manipulează emoțional, declarațiile lor pot servi ca dovezi.
Mesaje și comunicări scrise
Dacă abuzatorul îți trimite mesaje de amenințare, insulte sau manipulări, păstrează-le ca dovezi.
Înregistrări audio sau video
În unele situații, poate fi util să faci înregistrări audio sau video ale interacțiunilor cu abuzatorul, pentru a dovedi comportamentele abuzive.
Efectele fizice și emoționale
Violența psihologică poate lăsa urme asupra sănătății mintale și fizice. De exemplu, poți avea simptome de anxietate, depresie, insomnie sau stări de panică. Medicul sau terapeutul tău poate oferi un raport medical care să ateste impactul pe care violența psihologică l-a avut asupra sănătății tale.
Notează detaliile zilnice ale abuzurilor psihologice. Poți scrie despre conversațiile, evenimentele și comportamentele abuzive, precum și despre cum te-au afectat aceste experiențe. Include detalii precum: ce s-a întâmplat, data, ora, ce cuvinte sau comportamente au fost folosite, cum te-ai simțit, și ce efecte a avut asupra ta.
Martori
Dacă alte persoane au fost martori ai comportamentelor abuzive, mărturiile lor pot fi extrem de utile. De asemenea, dacă există persoane care au văzut cum abuzatorul îți vorbește jignitor sau te manipulează emoțional, declarațiile lor pot servi ca dovezi.
Mesaje și comunicări scrise
Dacă abuzatorul îți trimite mesaje de amenințare, insulte sau manipulări, păstrează-le ca dovezi.
Înregistrări audio sau video
În unele situații, poate fi util să faci înregistrări audio sau video ale interacțiunilor cu abuzatorul, pentru a dovedi comportamentele abuzive.
Efectele fizice și emoționale
Violența psihologică poate lăsa urme asupra sănătății mintale și fizice. De exemplu, poți avea simptome de anxietate, depresie, insomnie sau stări de panică. Medicul sau terapeutul tău poate oferi un raport medical care să ateste impactul pe care violența psihologică l-a avut asupra sănătății tale.
Însă, rezultatele cercetării menționate arată că în cazul abuzului psihologic majoritatea victimelor evită autoritățile și apelează la ONG-uri de suport.
În protecția victimelor, ONG-urile joacă un rol semnificativ, acoperind peste 60% din costurile legate de servicii, care oferă victimelor centre de protecție și adăposturi, servicii de asistență psihologică, dar și juridică.
Dacă ești victima violenței, apelează la ONG-urile care te ajută și-ți oferă suport. Lista organizațiilor o găsești aici.
În protecția victimelor, ONG-urile joacă un rol semnificativ, acoperind peste 60% din costurile legate de servicii, care oferă victimelor centre de protecție și adăposturi, servicii de asistență psihologică, dar și juridică.
Dacă ești victima violenței, apelează la ONG-urile care te ajută și-ți oferă suport. Lista organizațiilor o găsești aici.
Text: Tatiana Beghiu
Editare: Anastasia Condruc
Colaje: Anastasia Odobescu
Editare: Anastasia Condruc
Colaje: Anastasia Odobescu
