Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va participa la Reuniunea ONU a sefilor de state si guverne, care se va desfasura in perioada 13-16 septembrie, la New York.
Potrivit Serviciului prezidential de presa, Voronin va rosti doua discursuri – in cadrul reuniunii la nivel inalt a sesiunii a 60-a Adunarii Generale a ONU si in cadrul unei mese rotunde interactive cu participarea sefilor de state.
De asemenea, seful statului va avea intrevederi bilaterale cu Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene, Javier Solana, cu presedintiie Romaniei, Traian Basescu, Estoniei, Arnold Ruutel, si Slovaciei, Ivan Gasparovic. Vladimir Voronin se va mai intalni cu inalti demnitari ai UNICEF, PNUD, cu ministrul Afacerilor Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, si cu vicepresedintele Republicii Vietnam, Truong My Hoa.
Unul dintre cele mai importante subiecte abordate la summit-ul de 2 zile al Organizatiei Natiunilor Unite va fi combaterea terorismului.
La reuniune si-au confirmat prezenta peste 170 de sefi de stat si guvern. In cadrul reuniunii vor fi luate decizii de reforma a organizatiei, care, odata implementate, vor declansa unul dintre cele mai profunde proiecte de transformare din istoria ONU. // Reporter.MD