A fost lansată Revista „Moldova Eco-Energetică”

A fost lansată ediţia 1 a revistei dedicată eficienţei energetice şi energiei regenerabile „Moldova Eco-Energetică” care informează cititorii despre realizările în acest domeniu strategic. Este locul unde s-au adunat toate istoriile de succes înscrise în sectorul eco-energetic. Acestea fiind rezultatul unui concurs specializat. După cum menţionează Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul al Economiei „este un spectru foarte larg de actori, care reflectă şi oportunităţile oferite de competiţie – de la companii din diverse sectoare, atât producătoare, cât şi cele care excelează în prestarea serviciilor energetice, până la companii din transporturi sau construcţii, jurnalişti şi tineri, şi, nu în ultimul rând, gospodării casnice. Tot aici se regăsesc activităţile partenerilor principali ai Republicii Moldova, naţionali şi internaţionali, care ne ajută să dezvoltăm politici publice în domeniu, şi, desigur, să le implementăm”. Ca o generalizare a celor menţionate este concluzia că ”reducerea consumului de energie şi diversificarea surselor de energie ne fac mai competitivi economic şi mai protejaţi social”.

Urmează şi alte constatări, la fel de oportune în contextul dezvoltării acestui domeniu. Ex prim-ministru Vlad Filat consideră că „sursele regenerabile de energie şi eficienţă energetică înseamnă viitor atât pentru sistemul energetic, cât şi pentru economia naţională. Aceste proiecte se dezvoltă dinamic şi sper că ele să aibă drept consecinţă o infrastructură reconstruită şi cu eficienţă energetică suficientă”.

Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare este unul dintre partenerii Republicii Moldova în realizarea angajamentelor asumate în valorificarea energiei regenerabile şi sporirea eficienţei energetice. „Este semnificativ că prima ediţie a concursului „Moldova Eco Energetică s-a desfăşurat în anul declarat de ONU „Anul Energiei Durabile pentru toţi” – iniţiativă la care au aderat guvernele a 60 de state… ” – constată Cihan Sultanoglu, administrator adjunct şi director al Biroului Regional PNUD pentru Europa şi CSI.

Şi constatarea ex spikerului Parlamentului Marian Lupu se încadrează în contextul securităţii energetice a ţării, acesta menţionând că „ sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice reprezintă forţa motrice pentru progres, dezvoltare, securitate energetică şi, nu în ultimul rând, securitate economică a Republicii Moldova”.

În acest context se cer enunţate unele repere ale Strategiei Energetice actuale şi a celei până în anul 2030 – eficientizarea consumului global de energie primară cu 20%, creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul mixului energetic până la 20%, reducerea cu cel puţin 25% a emisiei de gaze cu efect de seră, comparativ cu anul 1990.

Dat fiind faptul că acest program are scopuri concrete – de a promova modalităţile de utilizare a energiei regenerabile, sunt prezentate detaliat diverse aspecte ale celor mai reuşite proiecte în sectoarele de Energie Solară. Energie Eoliană, Energie Geotermală, Biomasă, Eficienţă Energetică în sectorul public, Eficienţa Energetică în sectorul privat. De asemenea, s-au menţionat şi cele mai bune iniţiative educaţionale, de comunicare, de tineret. Sunt descrise şi comentate detaliat oportunităţile oferite de fiecare proiect în parte, avantajele implementării surselor alternative de energie, menţionându-se că „managerii întreprinderilor şi oamenii de rând sunt principalii factori care pot contribui la reducerea dependenţei energetice a ţării”, iar „fondul pentru eficienţă energetică – un instrument –cheie în politicile statului în domeniul energetic”.

În cadrul prezentării revistei „Moldova Eco Energetică” s-a anunţat despre lansarea concursului de proiecte cu tematica eficienţei energetice şi energiei regenerabile, menit să atragă cât mai mulţi beneficiari.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare