A fost prezentat studiul anual privind mediul de afaceri in Moldova

Moldova.ORG — Ministerul Economiei si Comertului (MEC) de comun cu proiectul Bancii Mondiale „Ameliorarea competitivitatii in Republica Moldova” a organizat prezentarea studiului anual ”Costul afacerii”. Studiul este efectuat de catre organizatia non-guvernamentala “Alternative internationale de dezvoltare” la solicitarea Guvernului Republicii Moldova.

Potrivit serviciului de presa al MEC, obiectivul general al studiului este evaluarea impactului politicilor si reglementarilor de stat asupra dezvoltarii cu succes a mediului de afaceri. Rezultatul studiului este utilizat ca referinta pentru monitorizarea progreselor economice realizate in Moldova, precum si pentru identificarea piedicilor majore in calea dezvoltarii afacerii si formularii unor recomandari de imbunatatire a climatului de afaceri.

Studiul mediului de afaceri din Moldova a fost efectuat in lunile martie-aprilie 2007 si prezinta situatia din ultimii trei ani. Esantionul cuprinde 628 agenti economici selectati dupa forma juridica, numarul de angajati, domeniul de activitate si amplasarea geografica.

Pentru a face o comparatie la nivel regional, raioanele au fost grupate in patru regiuni similare dupa marime, fiecare cuprinzand de la 7,2% la 7,6% din totalul inclus in sondaj. Celelalte 70% din intreprinderi intervievate au fost din Chisinau, fiind analizate ca regiune separata.

Esantionul nu include intreprinderi agricole si intreprinderile individuale. Majoritatea intreprinderilor sunt societati cu raspundere limitata (83%). Societati pe actiuni reprezinta 9,3% din total. Aproape 88% din intreprinderile intervievate au pana la 50 de angajati. Circa 42% au fost intreprinderi din comert, 33% – din servicii si 24% – industrie. Conform studiului perceptia mediului de afaceri de catre agentii economici este diferita. Aproximativ 24% afirma ca situatia s-a imbunatatit, iar 30% – ca s-a inrautatit. Diferenta intre ponderea celor ce au mentionat o oarecare imbunatatire si a celor ce au mentionat contrariul a scazut continuu, de la 14% in 2005 la 6% in 2007.

In concluziile studiului se constata ca pe parcursul ultimului an durata de inregistrare a continuat tendinta de scadere observata in ultimii 4 ani. Costul a ramas practic la nivelul anilor precedenti. Doar 2% din intreprinderi considera procedurile de inregistrare ca fiind anevoioase. Procedura de inregistrare dureaza chiar mai putin decat e prevazut prin Legislatie.

Fata de alte domenii ale reglementarii de stat, reglementarea in constructii continua sa creeze probleme serioase. Una dintre problemele mari este durata de obtinere a autorizatiilor si de dare in exploatare a constructiilor. Circa 26% din cei implicati in constructii au mentionat acest lucru. Totusi, in ultimii ani se observa o tendinta de scadere a ei. Costurile reprezinta o alta problema importanta, mentionata de catre 31% din respondenti, se mai mentioneaza in concluzia studiului nominalizat.

Costurile medii au crescut pe parcursul ultimilor doi ani, insa trebuie mentionate urmatoarele: 1) ele depind de valoarea imobilului; 2) numarul redus de respondenti ce au construit si au dat in exploatare spatii noi, obtinand de sine-statator autorizatiile necesare nu permite de a stabili o careva tendinta. O alta problema este neclaritatea procedurilor ce face procesul destul de dificil, lucru confirmat de catre 20% din intreprinderi.

Atat durata, cat si costul de obtinere a unei autorizatii s-au diminuat considerabil pe parcursul ultimului an. De asemenea, s-a redus si numar celor ce sunt nevoiti sa detina autorizatii. Chiar daca dureaza mai putin decat obtinerea unei licente, procedurile sunt considerate la fel de dificile. Circa 22% au mentionat acest lucru.

Procedurile de procurare si instalare a utilajului nu sunt reglementate prin careva documente specifice. Unele restrictii exista in cazul utilajului ce poate afecta sanatatea persoanelor. In marea majoritate a cazurilor uzina producatoare livreaza certificate de conformitate cu standardele Republicii Moldova. Chiar daca intreprinderea este nevoita sa obtina personal certificatul de conformitate, costul si durata de obtinere sunt destul de mici, ramanand constante pe parcursul ultimilor trei ani.

Durata de vamuire la import si costurile aferente procedurii nu s-au modificat pe parcursul ultimului an. Printre cele mai mari piedici raman a fi coruptia si costul inalt al procedurilor vamale. Cu toate acestea, un numar destul de mare de intreprinderi a mentionat ca s-au imbunatatit conditiile de vamuire. Certificarea produselor la import nu a fost mentionata ca o piedica importanta in calea intreprinderilor. Pe parcursul anului trecut s-a redus atat costul, cat si durata de obtinere a certificatelor.

In ultimul an nu s-au produs schimbari semnificative in cazul procedurilor de export. Durata si costurile de vamuire la export, dupa diminuarea inregistrata in anul trecut, si-au pastrat pozitia. Coruptia si dificultatea procedurilor de obtinere a TVA sunt considerate ca bariere importante.

Studiul prezinta o diminuare a duratei de certificare a produselor fabricate in serie si o crestere a duratei certificarii loturilor de produse. Circa 30% din respondenti considera durata indelingata ca o problema in dezvoltarea afacerii. Costul de obtinere a certificatului de conformitate a crescut fata de anul precedent.

In anul curent se observa o reducere a duratei si a costului de obtinere a certificatului sanitar. Procedurile sunt relativ simple – 14% au mentionat ca intampina dificultati.

Sondajul efectuat in anul curent confirma tendinta de descrestere a frecventei controalelor observata in anii precedenti. Cu toate acestea, durata sumara a controalelor a ramas neschimbata din cauza cresterii duratei medii a unei vizite. Suma amenzilor achitate anual a crescut fata de perioada precedenta. Cel mai des intreprinderile sunt vizitate de catre politie, chiar daca frecventa lor s-a diminuat putin.

Nu au fost observate schimbari importante fata de studiul precedent. Dintre toate impozitele, cele mai multe probleme le creaza calcularea si achitarea contributiilor la CNAS.

In ultimul an ponderea agentilor economici supusi reglementarii preturilor a crescut usor, insa ponderea preturilor reglementate de catre stat a ramas la acelasi nivel.

Prevederile ce reglementeaza relatiile de munca nu genereaza piedici in calea dezvoltarii afacerii, cu exceptia obligativitatii angajatorului de a obtine polita de asigurare medicala in decurs de 2 saptamani de la disponibilizare.

Dupa progresul considerabil inregistrat in domeniul dat pe parcursul anilor 2002-2006, ponderea intreprinderilor ale caror contracte au fost monitorizate a ramas la nivelul anului 2006 – 5% din total respondenti.

Promovarea intereselor personale ale angajatilor publici. Implicarea functionarilor publici in activitatea intreprinderi a fost mentionata de catre 4% din persoanele chestionate. In marea majoritate a cazurilor initiatorii implicarii au fost angajatii publici.

Ponderea agentilor economici care au avut de solutionat conflicte s-a micsorat pe parcursul anilor 2002-2007 de la 52 la 16%. Metoda preferata de solutionare a conflictelor este apelarea in instantele judecatoresti. In cazul conflictelor cu alti agenti economici apelarea la metode neoficiale a fost practicata de 30% respondenti. Problema cea mai mare cu care se confrunta intreprinderile este perioada lunga de asteptare a deciziei instantei de judecata.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare