Activist din Dubăsari, trimis forţat la psihiatrie de către separatişti (VIDEO)

 Juristul ONG-ului « Pravovoe Pole » din Dubăsari, organizaţie care se ocupă cu promovarea şi apărarea drepturilor omului la nivel local, riscă să fie internat forţat în staţionarul de psihiatrie de la Tiraspol. 

Serghei Adamciuc, cetăţean al Federaţiei Ruse şi invalid de gradul I cu deficienţe locomotorii, acordă de mai mulţi ani asistenţă juridică beneficiarilor din regiunea transnistreană în cadrul organizaţiei « Pravovoe Pole ». Acesta solicită într-o plângere depusă Procurorului General al Republicii Moldova la 19 ianuarie 2012, apărarea drepturilor sale, inclusiv să fie iniţiate cauze penale pentru tentativa reprezentanţilor « miliţiei » şi « procuraturii » de la Dubăsari de a-l interna forţat într-un staţionar psihiatric de la Tiraspol. 

La data de 18 ianuarie 2012, ora 10.00, la domiciliul său, au intrat forţat 6 reprezentanţi ai « miliţiei » din oraşul Dubăsari, care au dărâmat poarta şi uşa din propria-i locuinţă şi l-au obligat să-i urmeze la secţia de « miliţie » din Dubăsari, fără a i se explica motivele arestării sale. Împreună cu aceştia, la domiciliul său a sosit şi o ambulanţă de la spitalul de urgenţă din Dubăsari, care staţiona cu uşile deschise, iar personalul medical era pregătit să-l escorteze. Serghei Adamciuc a apelat vecinii şi colegii, astfel încât miliţienii nu l-au putut ridica forţat din cauza martorilor. Miliţienii au ridicat de la domiciliul acestuia doar paşaportul de tip sovietiv şi cel al Federaţiei Ruse. 

Ulterior, după câte ore, reprezentanţii miliţiei au solicitat ca Adamciuc să fie examinat medical, diagnostigându-l cu bronşită cronică, administrându-i cinci injecţii. Peste câteva minute, starea acestuia s-a agravat şi a fost chemată o altă ambulanţă. Miliţienii la-u îmbarcat într-o ambulanţă, care-i aştepta în ograda casei şi l-au transportat la secţia de miliţie. « Am fost ridicat din pat și plasat pe tejgheaua specială, după care, m-au urcat în ambulanță și m-au transportat la secția de miliție din or.Dubăsari. Ajunși la secția de miliție, milițienii și medicul de serviciu, m-au lăsat în ambulanță. Întins pe spate pe tejghea am stat amproximativ 4 ore, fără apă, mîncare și în frig. Din cauza frigului din ambulanță am degerat”, mărturiseşte Serghei Adamciuc.

La ora 16.00, acesta a fost transportat la Dispensarul Psihoneurologic de la Tiraspol. Din motiv că au ajuns prea târziu, medicul de la Dispensar i-a refuzat internarea, urmând să fie organizat un consiliu repetat care va decide internarea lui forţată.

 Adamciuc susţine că toate acţiunile intreprinse împotriva sa sunt legate de activitatea sa profesională, iar comportamentul reprezentanţilor « miliţiei », « procuraturii » şi « instanţei » din Dubăsari reprezintă o răzbunare. « Consider că împotriva mea se comit un şir de încărcări care conform legislaţiei penale a Republicii Moldova în vigoare, constituie infracţiuni penale », a declarat Serghei Adamciuc. 

De asemenea, acesta a trimis o plângere adresată mai multor misiuni diplomatice din Republica Moldova prin care solicită ca acestea să intervină. « Din cauza ameninţărilor reale şi a persecuţiilor, risc să fiu privat arbitrar de liberate într-o instituţie psihiatrică, solicit implicarea Domniilor Voastre în apărarea şi garantarea drepturilor mele fundamentale », se arată în adresare.

 

 

 

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.