Moldova.ORG — Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană depinde doar de eforturile republicii. Declaraţii in acest sens a făcut Preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, Katalin Szili ce se află în vizită în ţara noastră, în cadrul intrevederii cu Presedintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu.
Potrivit serviciului de presă şi imagine a Parlamentului, Katalin Szili a declarat că parlamentarii ungari "manifestă un interes sporit pentru R.Moldova, interes care reprezintă expresia simpatiei, prieteniei şi voinţei politice a autorităţilor maghiare. Credem şi sprijinim suveranitatea R. Moldova, precum şi susţinem eforturile de reîntregire teritorială a ţării Dvs."
Speakerul legislativului maghiar a accentuat în context importanţa unui consens între partidele politice din R. Moldova în problemele de interes fundamental pentru societatea moldovenească.
Potrivit spuselor ei, Europa nu are dreptul să fie închisă pentru statele, care au ales calea integrării europene.
"Vrem să fim purtătorul de cuvânt al Moldovei în Uniunea Europeană. Ne dorim să vă susţinem cu adevărat şi să vă împărtăşim practica noastră în calea spre UE", – a spus Katalin Szili.
Speakerul maghiar a mai adăugat: "Prin Declaraţia de la Berlin, la care au subscris cele 27 de state-membre ale UE, Europa a lăsat porţile sale deschise şi oferă o oportunitate, care depinde doar de Dvs. cum va fi valorificată".
În opinia Preşedintelui Legislativului Ungariei, Centrul European Comun de Eliberare a Vizelor constituie un proiect pilot de mare importanţă pentru comunitatea internaţională şi poate servi drept un prototip pentru a fi preluat ulterior şi de către alte state.
Katalin Szili i-a adresat omologului său moldovean o invitaţie oficială de a efectua o vizită la Budapesta în primăvara anului viitor.
"Resimţim caracterul strategic al suportului Ungariei pentru ţara noastră. Apreciem foarte înalt eforturile şi responsabilitatea asumată de către Ungaria în vederea deschiderii în curând la Chişinău a Centrului European Comun de Eliberare a Vizelor”, a spus Marian Lupu.