Agentia de rating si estimare Estimator-VM va calcula, in premiera pentru R.Moldova, indicele bursier zilnic

Agentia de rating si estimare Estimator-VM a anuntat ca va incepe sa calculeze, de la 3 mai, in premiera pentru Republica Moldova, indicele bursier zilnic – EVM Composite.

"Instrumentul respectiv al pietei de capital va fi calculat zilnic pentru prima data in Republica Moldova", precizeaza compania.

Similar altor indicatori de la bursele internationale (Dow Jones, S&P 500, NASDAQ, Shanghai Composite, Jakarta Composite, Seoul Composite etc.), in Republica Moldova EVM Composite va fi un indice bursier agregat, calculat zilnic, care va reflecta in ansamblu evolutia pietei bursiere din tara, devenind un factor decisiv in analiza evolutiei pietei de catre investitori.

EVM Composite va fi calculat in baza informatiei privind preturile de tranzactionare a valorilor mobiliare in cadrul sectiei interactive de vinzare-cumparare a Bursei de Valori a Moldovei (BVM). Indicele este destinat monitorizarii in ansamblu a evolutiei preturilor de pe piata bursiera din Moldova si analizei situatiei pietei de capital la un moment dat.

Valoarea indicelui EVM Composite se va masura in puncte, rotungirea valorii acestuia se va face pina la patru cifre dupa virgula. Valoarea indicelui in perioada de baza (1 ianuarie 2006) este egala cu 1000.

in prezent in Republica Moldova mai este calculat indicele bursier saptaminal CNVM-32. Acesta reprezinta o valoare procentuala ce este calculata cu incepere din anul 2000 in baza unui esantion de 32 de societati pe actiuni, selectate conform criteriilor de lichiditate si reprezentativitate a economiei nationale. Indicele CNVM-32 este calculat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

La inceputul saptaminii curente, CNVM-32 a fost estimat la nivel de 309,52 puncte, fiind constant pe parcursul ultimei saptamini. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare