Cea de-a treia probă în sesiunea de Bacalaureat 2014 nu a trecut fără fraude. La examenul susținut la limba străină, din cei 27 604 candidați, 34 au fost eliminați din cauza fraudelor și a neregulilor depistate. Despre aceasta a anunțat cu puțin timp în urmă Anatol Topală, directorul Agenţiei de Asigurare a Calităţii, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit acestuia, mostrele cu itemii rezolvați care au apărut pe mai multe rețele de socializare au fost preluate de responsabili de la minister și Agenție și vor fi remise comisiilor de evaluare. În cazul în care acestea vor apărea în testele unor candidați, lucrările respective vor fi anulate, a dat asigurări Topală.
De asemenea, Topală a ținut să laude măsurile de securizare luate în acest an de Ministerul Educației care, potrivit lui, ar fi dat roade. Printre acestea, el a enunțat faptul că în sesiunea din acest an testele nu au mai fost fotografiate integral. Astfel, afirmă el, se observă o schimbare de atitudine ce va genera schimbări în întregul proces educațional.