Alegătorii proruşi se pomenesc astăzi în faţa aceleiaşi dileme, stupide şi jenante, în care s-au pomenit alegătorii prooccidentali în alegerile parlamentare din 2005, când Voronin făcuse surprinzătorul viraj de 180 de grade spre Occident, întorcându-i spatele lui Putin: să voteze clanul PCRM de dragul „geopoliticii” sau să nu-l voteze? Să închidă ochii la comportamentul cinic, mincinos, la fărădelegile şi abuzurile clanului de dragul unui ipotetic câştig de „orientare a politicii externe”? Să-i ierte lui Voronin 8 ani de demagogie şi dictatură, de matrapazlâcuri financiare, de maşinaţii economice în interesul unui grup de oameni, pentru a face astfel pe placul lui Medvedev, care semnalizează de la un timp că PCRM este preferabil altor partide?
În 2005, avocaţi ai clanului erau „vedetele” revoluţiilor orange Iuşcenko, Băsescu şi Saakaşvili. Ultimii doi au sosit la Chişinău pentru a certifica prin propria prezenţă că „lupul” şi-a schimbat nu numai părul, dar şi năravul. Blocul Moldova Democrată, constituit nu fără contribuţia Occidentului, pentru a putea învinge PCRM, a devenit peste noapte, „prorusesc”. Ori eşti cu Voronin împotriva lui Putin, ori eşti cu Putin împotriva lui Voronin, aşa puneau problema agenţii electorali, declaraţi şi nedeclaraţi, ai comuniştilor. Politica în RM este geopolitică, declarau fariseic cei care au fost răsplătiţi ulterior cu posturi şi obiective privatizate.
De dragul adevărului trebuie să spunem că în marea ei parte intelectualitatea românolingvă nu a considerat de cuviinţă să urmeze recomandării electorale pe care le-a comunicat-o prin propria sosire la Chişinău preşedintele României Traian Băsescu. Dar asta nu a ajutat. Chiar dacă admiratorii lui Băsescu şi Saakaşvili nu şi-au dat votul pentru Voronin, acesta oricum l-a obţinut cu preţul trădării unor lideri care s-au lăsat influenţaţi de solii occidentali. În urma acestui târg ruşinos, imoral, a avut de câştigat doar clanul, care, legitimat de Occident, s-a întărit enorm, a prins la curaj şi a continuat cu mai mare energie să sugrume cuceririle democratice de până la 2001. Pentru serviciul de spălare a imaginii comuniştilor, Roşca a obţinut osul funcţiei de vicespicher şi o televiziune, devenind un fel de „lăturaş” al clanului, contribuind „în măsura posibilităţilor”, la hărţuirea opoziţiei şi reconstruirea regimului comunist de clan.
Acum a venit rândul intelectualităţii ruse să ajute clanul să se menţină la putere sau „la treucă”, după cum spune cu inflexiuni senzuale preşedintele Voronin. Făcând abstracţie de principiile lor, de sentimentele de antipatie şi dispreţ pe care îl provoacă Voronin, ei sunt îndemnaţi să sprijine clanul de dragul lui Medvedev care reprezintă Rusia. E în interesul Rusiei ca PCRM să rămână la cârma RM, li se spune, altfel alegerile vor fi câştigate de forţele care vor să ducă RM în braţele României şi ale NATO.
În 2001, comuniştii moldoveni fuseseră sprijiniţi de Putin şi Patriarhul Aleksii pentru steagurile antioccidentale, proruse, care fâlfâiau deasupra sediului PCRM în campania electorală, în 2005, PCRM a avut de partea sa Occidentul, pentru că Voronin a promis să reorienteze RM spre Vest, în 2009, PCRM este luat în braţe din nou de către Moscova, în persoana lui Medvedev şi a Patriarhului Kirill, pentru promisiunea de a păstra neutralitatea şi a nu adera la NATO, iar în 2013 va veni, probabil, din nou rândul Occidentului să ajute PCRM să treacă peste puntea electorală pentru nişte motive care încă nu au fost inventate. Dar vor fi, cu siguranţă, dacă Voronin şi clanul său vor supravieţui alegerilor din anul acesta.
„Monstruoasa alianţă” a comuniştilor cu „adversarii” lor cei mai încrâncenaţi – creştin-democraţii, a scos la iveală ceea ce se bănuia mai demult: că Voronin şi Roşca îşi coordonau în secret acţiunile. Această alianţă rezistă în pofida faptului că PCRM şi PPCD par să trateze Rusia şi NATO de pe poziţii contrare. Ceea ce confirmă o dată în plus că „geopolitica” este pentru Voronin şi Roşca o cacealma, o perdea de fum pentru a se menţine la putere. Nu numai Voronin, dar şi Roşca nu se sinchiseşte să-şi schimbe obiectivele „geopolitice”, atunci când i se pare că va avea de câştigat personal în urma unui asemenea viraj. El a renunţar la obiectivul unirii, după ce i s-a părut că astfel îşi va impulsiona cariera politică, i se vor deschide mai larg uşile în unele ţări europene. Simpatia reciprocă, ceea ce îi uneşte pe Voronin şi Roşca, se numeşte nu geopolitică, ci conjuncturism, sete de putere, în condiţia unei înrudiri de caractere. Modul lor de a face politică, stilul lor, comportamentul se aseamănă şi asta îi uneşte în pofida oricăror „orientări”. Ei ambii scuipă pe democraţie, dacă aceasta le pune în pericol aflarea la putere. Procedurile democratice sunt respectate numai dacă au garanţia câştigului. Minciuna cea mai crasă, falsul cel mai neruşinat, defăimarea, calomnia, spălarea de creieri, dar şi crima, în ultima instanţă, nu reprezintă o oprelişte, dacă e vorba să piardă accesul la „treucă”. Cu atât mai mult, nu-i opreşte „interesul naţional”. Ultima escapadă la Moscova a preşedintelui RM e o dovadă în plus în acest sens. Şi e grăitor faptul că „Flux”-ul a recurs la „acrobaţie analitică” (Ion Buraga) pentru a justifica semnarea de către Voronin a unui document inutil, ce contravine intereselor RM.
Poate e timpul, totuşi, ca alegătorii moldoveni – şi cei proeuropeni, şi cei proruşi – să nu se mai lase manipulaţi de „geopoliticieni”, ci să se bazeze pe bunul-simţ, pe elementarele reguli umane, luând aminte la comportamentul, la metodele şi modul de acţiune al politicienilor. La felul lor de a fi, la stilul lor de lucru. Statul de drept, democraţia, o societate normală sunt prioritare „geopoliticii” vorbelor goale, statului poliţienesc construit de clanul comunist cu ajutorul lui Roşca. Un ticălos este ticălos oriunde s-ar „orienta”. Nu ne vom putea orienta „corect” decât după ce vom construi un sistem democratic viabil.
