Alexandru Vakulovski: Groapa-i pregătită

“Între patru scânduri nu mai stai pe gânduri

În mormânt nu iei cu tine nici o pâine

Pentru ziua de mâine” (Planeta Moldova, Între 4 scânduri)

De un an și ceva piesa Planetei Moldova, Între 4 scânduri, mi s-a băgat serios în cap. Așa-i cu arta asta, uneori te obsedează. Așa e, dar nu-i vorba doar de artă. Și “groapa-i pregătită” îmi sună iarăși în creier.

De un an și o lună m-am mutat. Într-un loc ce-mi place, în Buiucani. Într-un loc în continuă schimbare. Lângă blocul în care stau era o căsuță. Veche, probabil că nu era locuită de oameni bogați. Acum nu mai e. În locul ei a apărut o groapă, apoi s-a ridicat ditamai blocul. Peste drum, alt bloc s-a înălțat. Dacă te mai miști zece metri, poți observa alte imobile care anul trecut nu erau. Dacă ați plecat la muncă și nu ați fost în oraș mai mult de un an, să știți: Chișinăul nu mai e același. Pe undeva e normal, pe undeva – nu, căci nu tot ce se clădește rapid ține. Exemplul mansardei prăbușite după ninsoare e foarte proaspăt.

De un an, din când în când, aproape zilnic, am fotogrofiat o gură de canal neacoperită sub un bloc. Eram curios cât va sta așa. Și a stat. Groapa a trecut prin toate anotimpurile. Am poze cu ea iarna, primăvara, vara și iarăși iarna. Blocurile din jur se ridicau, natura își schimba culorile, groapa rămânea la fel. Acum vă puteți da seama că nu doar din cauza artei îmi suna în cap “groapa-i pregătită”.

Dar, surpriză! Întorcându-mă după o săptămână de beznă în Antonești (ce fel de electricitate pe ninsoare?!), am descoperit că groapa a fost acoperită. Nu cu un capac de fier, direct cu o bucată de beton. Și zăpadă.

Acum am o dilemă. Ar trebui să mulțumesc cuiva, dar nu știu cui. În groapa, pe care a fotografiat-o un an, dar poate că e mai de mult descoperită, puteau cădea copiii din grădinița de alături, puteau cădea animale, puteau cădea mizerii și toată zona să se împută. Din fericire, aceste lucruri nu s-au întâmplat. Poate pentru că ne uităm prea des la Rambo, poate pentru că suntem obișnuiți să mergem printre gropi.

Să mulțumesc primăriei? Poate constructorilor de alături? Nu știu cum e mai bine. Cui să trimit peste 300 de fotografii cu groapa? În schimb știu ce piesă să le dedic. Între 4 scânduri, Planeta Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.