„Incredibilul devine realitate” este unul dintre laitmotivele celebrului roman L-am servit pe regele Angliei, al prozatorului ceh Bohumil Hrabal. Mai întâi acest motiv apare în poveştile argatului, tăietor de lemne în hotelul Tichota, unde personajul principal e chelner. Argatul îşi prinde nevasta cu un jandarm, o biciuieşte până o bagă în spital, iar jandarmului îi despică umărul cu toporul. Din alte poveşti ale argatului: „şi-a trimis într-o zi copilul la cârciumă şi, la întoarcere, copilul pierduse restul de la cincizeci de coroane şi, de atâta supărare, tăticul şi-a pus fetiţa cu mâinile pe butuc şi i-a retezat palmele din încheieturi… şi acesta a fost primul incredibil care a devenit realitate; iar celălalt tovarăş de celulă, care-şi prinsese şi el nevasta cu un străin, o omorâse tot cu toporul, şi după ce i-a scos organul genital, l-a silit pe străin să-l mănânce sub ameninţarea cu moartea, dar în cele din urmă, de atâta groază, străinul şi-a dat duhul şi ucigaşul s-a dus şi s-a predat poliţiei de bunăvoie, şi astfel incredibilul a devenit din nou realitate…”
Personajul principal al romanului e un tip mic (aminteşte de piticul lui Gunter Grass), chelner, care visează să aibă cândva un hotel. Totul într-o lume pe cât de nebună, pe atât normală. Adică în schimbări radicale – cu război mondial, cu schimbarea învingătorilor şi celor înfrânţi. Amestecul de umor, absurd şi tragic îl fac pe Hrabal unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX. L-am servit pe regele Angliei e scris în fraze foarte lungi, dar neplicticoase. Deşi e construit din cinci capitole, pe modelul bildungsromanului, în acest roman contează nu doar acţiunea exterioară, ci şi cea interioară. Nu ştiu ce e mai important – un război mondial sau transformările dintr-un om. Cel care voia să servească pe toată lumea, pentru care „l-am servit pe regele Angliei” era o formulă magică, un etalon, ajunge să fie mulţumit în mijlocul pădurii servind un cal, o pisică şi un câine. Şi se aşază cu o hârtie în faţă ca în faţa oglinzii, ca „incredibilul să devină realitate”.
Când am fost în Praga am trecut prin Tigrul de Aur, localul în care Hrabal petrecea mult timp, de unde îşi selecta personaje. Am văzut şi bustul lui. Am băut berea lui Hrabal. Iar chelnerul, imens, uriaş, mi-a spus: „L-am servit pe Bohumil Hrabal”.
