Interviu cu Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, oferit pentru Moldova.ORG, în contextul consemării la 17 ianuarie a Zilei Diplomatului.
În cei 22 de ani de diplomaţie moldovenească doar 12 doamne au deţinut funcţia de ambasador al Republicii Moldova în ţările lumii şi foruri internaţionale. În raport cu numărul bărbaţilor ambasadori, al doamnelor este cu mult mai mic. Pentru o asemenea funcţie sunt necesare abilităţi pe care doamnele nu le au sau sunt discriminate involuntar ?
Nu cred că femeilor le-ar lipsi anumite abilităţi. Dimpotrivă, meseria de diplomat solicită tocmai calităţi tipic feminine, cum sunt capacitatea de a comunica, de a asculta, de a găsi puncte de convergenţă. În diplomaţie sunt necesare multă disponibilitate, răbdare, precizie, spirit practic. Cine dacă nu femeia face uz zilnic de aceste calităţi chiar în propria familie pentru a asigura o atmosferă caldă şi sănătoasă? Cred că situaţia la care vă referiţi este produsul societăţii în care trăim. O societate încă patriarhală, cu anumite prejudecăţi. Dar şi înseşi femeile nu fac destul pentru a se pune în valoare. De altfel, vreau să vă zic că Republica Moldova nu este o excepţie. E o situaţie caracteristică pentru majoritatea statelor lumii. În 2012, Italia a organizat chiar şi o conferinţă internaţională cu genericul „Femeile în diplomaţie”, unde subiectul a fost dezbătut pe larg. Doar 20% din corpul diplomatic al Italiei sunt femei, iar printre ambasadori coraportul femei-bărbaţi este de 1 la 30. Evident, există şi exemple contrare, cum ar fi cazul Finlandei, unde femeile constituie 80% din diplomaţi. Acestea sunt, însă, excepţiile de la regulă.
Ce soluţii ar putea fi identificate în acest sens ? Ce-i de făcut ?
Din fericire, în ultimul timp, se observă o inversiune de tendinţă. Femeile în diplomaţie sunt tot mai multe, inclusiv în Republica Moldova. La momentul actual avem o femeie ministru de externe. Avem trei femei ambasadori.
Acum câteva zile o tânără mă întreba care este algoritmul de a ajunge în ierarhia diplomaţiei şi dacă are şansă un muritor de rând să obţineă măcar o funcţie tehnică de secretar-referent într-o misiune diplomatică. I-aş răspunde aşa: „Dragă Indiana, urmează-ţi vocaţia, perseverează, nu ezita să intri în competiţie. Şi neapărat, vei reuşi. Ţi-o spune una care şi-a început cariera de jos şi a construit-o cărămidă cu cărămidă”. E îndemnul meu şi pentru alte tinere care vor să intre în diplomaţie.
Un diplomat trebuie să aibă exemple, modele sau fiecare diplomat trebuie să-şi elaboreze propria tactică, strategie de comunicare?
Un răspuns general valabil nu am. În ceea ce mă priveşte, nu pot spune că aş avea un model anume. Admir la oameni anumite calităţi. Sunt oameni care au trecut prin viaţa mea şi de la care am învăţat multe. În rest, încerc să fac totul cum cred şi pot mai bine, mă străduiesc să fiu deschisă şi corectă cu cei din jur.
Nu de puţine ori diplomaţia a fost apreciată drept artă: „arta de a duce tratative pentru a câştiga fără conflict, a urmări să obţii maximum de avantaj naţional fără a folosi forţa şi, preferabil, fără să provoci resentimente…”. Acestea se obţin prin talent sau muncă? În cazul diplomaţiei este valabilă formula succesului ca în artă „1% de talent şi 99% de muncă”?
Diplomaţia, cu siguranţă, nu este un hobby, după cum credeau şi mai cred unii pe la noi. E o meserie grea, care se însuşeşte cu cartea în mână, în aulele universitare. Şi mă bucur că în ultimii ani s-a făcut mult pentru profesionalizarea serviciului nostru diplomatic.
Da, diplomaţia este mai mult decât o simplă meserie. E, într-adevăr, o artă. Dar şi o vocaţie. Iar pentru a fi un diplomat de succes e nevoie şi de talent, dar şi de multă, multă muncă. De aceea, cred că formula la care vă referiţi este perfect valabilă şi în cazul diplomaţiei.
Dumneavoastră unde aţi pornit şi cum aţi ajuns în diplomaţie? A fost visul de aur ?
Am intrat în diplomaţie în urma unui concurs public pe care l-am promovat în 1995, după ce absolvisem facultatea de limbi străine la Chişinău şi relaţii internaţionale la Bucureşti. Au urmat doctoratul în ştiinţe politice la Roma, apoi facultatea de drept. Am făcut toate aceste şcoli nu de dragul învăţatului, ci din convingerea că pentru a deveni un bun diplomat trebuie să ai nu doar vocaţie, dar şi o pregătire temeinică. Iar pentru a reuşi trebuie să fii competitiv.
Dar am pornit din satul Carahasani, raionul Ştefan Vodă. Şi dacă am ajuns până aici e şi datorită a tot ceea ce am învăţat în acea perioadă a vieţii mele.
Aţi activat mai mulţi ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind o etapă premergătoare funcţiei de ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană. În această perioadă de timp ce calităţi v-aţi dezvoltat?
În primul rând, am învăţat să comunic. Un diplomat trebuie să fie un bun comunicator, să fie deschis şi prietenos cu lumea din jur. Am învăţat de două ori să ascult şi o dată să zic, să văd lucrurile din punctul de vedere al celuilalt. Am mai învăţat să fiu tenace şi să pot zice nu, atunci când este cazul. Am însuşit că în viaţa unui diplomat, de altfel, ca şi în viaţa fiecărui om, cuvântul-cheie trebuie să fie echilbrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Cel puţin până azi, cred că mi-a reuşit să asigur acest echilibru.
Într-un ghid pentru diplomaţi se menţionează că ţinuta vestimentară este foarte importantă pentru un diplomat, fiind plasată printre primele 5 criterii. Greu se acomodează o doamnă ambasador acestor rigori?
Eu personal n-am întâlnit dificultăţi în acest sens. Dar, într-adevăr, ţinuta vestimentară este foarte importantă pentru un diplomat. Este un instrument de comunicare, un mod de exprimare eficient şi cu efect imediat, dacă doriţi. Am simţit-o pe propria-mi piele, cum se zice, atunci când am ales să port costumul nostru naţional la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare Preşedintelui Italiei. Sincer, nu m-am aşteptat să fie atâta apreciere şi simpatie din partea prietenilor italieni, dar, mai cu seamă, din partea conaţionalilor mei.
Ce aforisme, citate celebre despre diplomaţie sau diplomaţi le consideraţi viabile şi de care, poate, vă ghidaţi?
Este binecunoscută zicala: “Când un diplomat spune Da înseamnă Poate, când spune Poate înseamnă Nu şi când spune Nu, nu mai e diplomat”. Ei bine, nu mă regăsesc în ea absolut deloc.
Mie îmi sunt aproape spusele marelui diplomat Nicolae Titulescu care afirma că „numai sinceritatea şi cunoaşterea celorlalţi permit în diplomaţie culesul unor succese nu efemere, ci permanente”.
