Ambasadorul Turciei a fost distinsă cu medalia “Meritul Civic”

În cadrul întrevederii Preşedintelui RM Vladimir Voronin cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Turciei în RM Fatma Firat Topcuoglu cu prilejul finalizării misiunii dumneaei diplomatice în republica a fost dată o înaltă apreciere cooperării bilaterale, comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA cu referire la serviciul de presă al şefului statului.

Dna Topcuoglu a remarcat evoluţia pozitivă în procesul de dezvoltare social-economică a Moldovei în ultimii ani, precum şi progresul obţinut de RM în realizarea politicii sale externe, în special, în îmbunătăţirea imaginii ţării noastre pe arena internaţională.

Ambasadorul Turciei a specificat interesul părţii turce faţă de cooperarea în diverse domenii. Ea şi-a exprimat încrederea că reformele în Moldova vor contribui la dezvoltarea în continuare a relaţiilor economico-comerciale bilaterale.

Vladimir Voronin, la rîndul său, a specificat că dezvoltarea cooperării cu ţările riverane la Marea Neagră este prioritară pentru autorităţile moldoveneşti.

Şeful statului a mulţumit Guvernului Turciei pentru asistenţa acordată Găgăuziei, declarînd că este sigur de dezvoltarea social-economică durabilă a autonomiei.

În finalul întrevederii şeful statului i-a înmînat Ambasadorului Turciei medalia "Meritul Civic" în semn de apreciere a meritelor ei în consolidarea prieteniei şi cooperării între ţările noastre.

Traducere de S.Scoarţă // "Noutati – Moldova"

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.