De Valentin Moraru
Sloganul de campanie principal al Alianţei „Moldova Noastră” în anticipate – „Fii stăpân la tine acasă!” – scoate în evidenţă şi un atu exclusiv al formaţiunii, faptul că este cel mai larg reprezentată în administraţiile locale din toată republica. AMN declară că va investi acest capital în consolidarea viitoarei guvernări democratice, dar, în acelaşi timp, se angajează să schimbe orientarea Puterii centrale spre slujirea comunităţilor locale şi nu invers, cum e la comunişti.
Iată de ce lansarea candidaţilor AMN în parlament s-a făcut în cadrul unei întruniri cu aleşii locali ai AMN, la care au venit peste 400 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de raion, primari şi viceprimari, consilieri. După cum a menţionat Serafim Urecheanu, preşedintele partidului, în alocuţiunea sa rostită în debutul întrunirii, Alianţa „Moldova Noastră” acceptă provocarea la o CONFRUNTARE DURĂ, dar va fi superior faţă de maniera murdară în care a lansat-o Voronin.
„AMN vede scopul acestei lupte în înlăturarea de la Putere a celor care seamănă vrajbă şi ură în societate, iar rezultatul ei final – în Unitatea şi Bunăstarea oamenilor!”, a declarat liderul partidului.
Actuala campanie electorală este pentru AMN un pas logic de asigurare a continuităţii puterii, un obiectiv de bază fiind reformarea administrării statului cu punerea Puterii Centrale în slujba Comunităţilor Locale! Participanţii la întrunire au constatat, dar au şi demonstrat prin fapte şi cifre că, după alegerile locale din anul 2007, guvernarea comunistă a declanşat un adevărat război împotriva administraţiei publice locale. A intentat zeci de procese, pe dosare inventate în laboratoarele roşii, a limitat la maximum accesul localităţilor necomuniste la finanţele publice, a semănat vrajbă între oameni.
Alianţa „Moldova Noastră” pune în continuare preţ pe experienţă, pe tinereţe, pe onestitate şi pe devotament. Este echipa care nu a trădat niciodată şi care oferă destule dovezi că va rămâne fidelă opţiunii alegătorilor. „Fii stăpân la tine acasă!” – pentru campanie e un slogan, iar pentru ceea ce urmează – e o sarcină de realizat şi un principiu necesar în gestionarea trebuirilor în ţară, dar şi în viaţa fiecărui cetăţean, care trebuie să-şi ia soarta în mâini, să nu o lase la discreţia neisprăviţilor ajunşi accidental la Putere acum opt ani.
„E timpul să ne simţim stăpâni pe viaţa noastră, pe viitorul copiilor noştri. Noi trăim în casa aceasta, noi luăm orice decizie, de noi depinde pacea casei noastre. Pentru aceasta e necesar un singur lucru – să ne redobândim calitatea de stăpân în propria casă. Cum? Votând Soarele! Votând echipa Alianţei „Moldova Noastră”, a declarat la lansare, în faţa colegilor din toată republica, Serafim Urecheanu.