A fi normal pentru România inseamnă a deveni parte a Uniunii Europene, şi mai precis a adera la UE şi NATO. Faptul de a nu fi acceptată pe deplin in Bruxelles provoacă anxietate în Bucureşti, notează politologul american şi fondatorul agenţiei de analize militare Stratfor, George Friedman.
Autorul crede că acest fapt se datorează trecutului României şi nedorinţei acesteia de a deveni iarăşi izolată.
Şi Statele Unite au un rol important în ţările Europei de Est şi România, în care conceptul de eliberare este fix şi necătînd la interesul lor faţă de Uniunea Europeană, SUA rămâne salvatorul. Această regiune este probabil ultima în lume unde SUA este percepută drept nobilă şi invincibilă. În opinia lui George Friedman, relaţia dintre SUA şi România trebuie să fie cultivată, nu prin intermediul proiectelor cu impact minor, dar printr-o dezvoltare substanţială a relaţiilor economice şi militare.
În articol George Friedman accentuează că România ar trebui să-şi reducă din aşteptările sale cu privire la ceea ce ar însemna calitatea de membru al Uniunii Europene. În acelaşi context, autorul menţionează că NATO nu dispune nici de intenţia comună, nici de capacitatea militară pentru a acţiona în comun, deoarece majoritatea armatelor europene nu au capacitatea de a efectua operaţiuni militare.
Românii înţeleg slăbiciunea acestor alianţe. Credinţa într-un bloc economic European şi în Alianţa Nord-Atlantică care include SUA este un principiu fundamental în cultura politică românească. Una dintre cele mai mari preocupări ale liderilor români este dezvoltarea în Europa a unui sistem de apărarea împotriva rachetelor balistice.
SUA a permis lansarea unui program de apărare anti-rachetă cu sediul în Europa, demonstrând asftfel angajamentul său în regiune. Federaţia Rusă, la fel ca şi ţările Europei de Est consideră că programul este o primă fază de staţionare americană de-a lungul frotierelor sferelor de influenţă rusă. Nedorind o confruntare cu Rusia, Washingtonul caută modalităţi de limitare a angajamentului, notează George Friedman. În opinia lui, scutul anti-rachită nu ar trebui să fie văzut drept unica măsură a angajamentului american. România şi alte ţări est europene au nevoie de sisteme anti-aeriene şi anti-tanc pentru a face faţă ameninţărilor imediate la securitatea naţională. Sistemul de apărare anti-rachetă face faţă doar unei singuri dimensiuni a securităţii româneşti, nu şi celorlalte mai importante.
Deci, accentul strategic al României ar trebui să se axeze pe dobândirea sistemelor practice convenţionale pentru a face faţă ameninţărilor. SUA, la fel ca şi NATO, nu ar trebui să fie judecate după angajamentul lor de apărare anti-racehtă, ci după dorinţa de a contribui la întregul spectru de nevoi ale României în domeniul securităţii. De altfel, proiectele de apărare anti-rachetă costă sume imense de bani, dar nu abordează interesele reale ale României, cum ar fi securitatea internă faţă de actorii non-statali, securitatea frontierei şi gestionarea viitorului Moldovei în cazul destabilizării în ţară.
Referindu-se la securitatea naţională a României, George Friedman accentuează că aceasta poate fi asigurată pe deplin doar de către români. NATO şi SUA pot servi drept ultim refugiu, dar nicidecum prima opţiune. Bucureştiul nu ar trebui să se preocupe de instalarea unui sistem avansat conceput pentru un singur scenariu cu preţul abilităţii de a manevra multe alte scenarii. Europa, ca un tot întreg, ar avea nevoie de scutul anti-rachetă, însă România şi ţările vecine au nevoie de alte lucruri mai mult, adaugă George Friedman.
În opinia politologului, provocarea cu care se confruntă România este de a crea o dimensiune economică pe lângă relaţiile sale politice şi militare cu SUA. O relaţie multi-dimensională este inerent mai durabilă decât una pur politico-militară. Problema nu constă în lipsa de proiecte, dar birocraţia care paralizează. În cadrul relaţiilor economice, predictibilitatea, transparenţa şi eficienţa sunt esenţiale, ceea ce nu exista în România, argumentează George Friedman.
Având în consideraţie febleţea Uniunii Europene şi dezordinea în NATO, România trebuie să-şi cultive relaţiile sale bilateral cu SUA. Dacă România doreşte consolidarea relaţiilor militare cu SUA, raţionalizarea regulilor privind investiţiile este mult mai importantă decât scutul anti-rachetă, concluzionează George Friedman.
