Ancorele *Evei
SAU CUM E SĂ TRĂIEȘTI CU TATĂL ABUZATOR SUB ACELAȘI ACOPERIȘ
„Când eram mică aveam impresia asta că mai bine să mor decât să trăiesc cu ei”, spune Eva.
E o frază pe care o spun mulți adolescenți, dar puțini cred în ea cu adevărat. Pentru că puțini sunt nevoiți să coexiste cu un tată care i-a abuzat și o mamă care a închis ochii la aceste abuzuri.
Azi Eva are 21 de ani și este designer grafic și ilustratoare. Iar cel mai mare vis al ei este să poată pleca de acasă, ca să nu mai trebuiască să împărtășească aceeași încăpere nicio secundă cu tatăl ei.
E o frază pe care o spun mulți adolescenți, dar puțini cred în ea cu adevărat. Pentru că puțini sunt nevoiți să coexiste cu un tată care i-a abuzat și o mamă care a închis ochii la aceste abuzuri.
Azi Eva are 21 de ani și este designer grafic și ilustratoare. Iar cel mai mare vis al ei este să poată pleca de acasă, ca să nu mai trebuiască să împărtășească aceeași încăpere nicio secundă cu tatăl ei.
Primul episod de abuz
„Nu îmi amintesc tata să fi avut afecțiune părintească față de mine”, își începe istorisirea tânăra cu ochi luminoși ca pădurea în miez de vară.
Relația Evei cu părinții nu a fost niciodată una caldă. Din partea tatălui primea replici tăioase, laolaltă cu palme, lovituri de picioare și obiecte aruncate furios. „Spunea diferite chestii urâte despre mine. Când eram mică îmi spunea că sunt grasă. Adesea spunea că îmi dă motanul peste fereastră, că mă dă afară din casă.”
Fata era bătută de tatăl ei chiar și pentru lucruri neînsemnate, cum ar fi faptul că o dată și-a cumpărat o bomboană din restul de 50 de bani de la magazin, în loc să-i aducă acasă. Când a mers la școală, pe la 7 ani, tatăl ei a devenit foarte strict și în privința notelor. Eva, pe de altă parte, nu avea cui să se plângă și cu cine să împartă presiunea pe care o simțea. Din neîncredere și lipsă de conexiune, nu o putea comunica oamenilor din jurul ei. Nici măcar mamei.
Tăcerea s-a lăsat și după acea primă dată când, într-una dintre nopți, a simțit atingerile „nepărintești” ale tatălui său. Totul s-ar fi întâmplat în casa unor rude, unde ea și familia sa au venit în vizită.
„Am rămas să dorm într-o odaie și tata a venit să se culce lângă mine. M-am trezit că simțeam că cineva mă atinge. Când mi-am dat seama am fugit. Nu am spus nimănui nimic.”
După acest episod a trăit cuprinsă de spaimă și nedumerire, în timp ce tatăl său continua să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Eva avea 11 ani.
Relația Evei cu părinții nu a fost niciodată una caldă. Din partea tatălui primea replici tăioase, laolaltă cu palme, lovituri de picioare și obiecte aruncate furios. „Spunea diferite chestii urâte despre mine. Când eram mică îmi spunea că sunt grasă. Adesea spunea că îmi dă motanul peste fereastră, că mă dă afară din casă.”
Fata era bătută de tatăl ei chiar și pentru lucruri neînsemnate, cum ar fi faptul că o dată și-a cumpărat o bomboană din restul de 50 de bani de la magazin, în loc să-i aducă acasă. Când a mers la școală, pe la 7 ani, tatăl ei a devenit foarte strict și în privința notelor. Eva, pe de altă parte, nu avea cui să se plângă și cu cine să împartă presiunea pe care o simțea. Din neîncredere și lipsă de conexiune, nu o putea comunica oamenilor din jurul ei. Nici măcar mamei.
Tăcerea s-a lăsat și după acea primă dată când, într-una dintre nopți, a simțit atingerile „nepărintești” ale tatălui său. Totul s-ar fi întâmplat în casa unor rude, unde ea și familia sa au venit în vizită.
„Am rămas să dorm într-o odaie și tata a venit să se culce lângă mine. M-am trezit că simțeam că cineva mă atinge. Când mi-am dat seama am fugit. Nu am spus nimănui nimic.”
După acest episod a trăit cuprinsă de spaimă și nedumerire, în timp ce tatăl său continua să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Eva avea 11 ani.
Mai bine singură, decât cu tata
Eva mărturisește că nici până la hărțuire nu se simțea în siguranță alături de tatăl său. Pe lângă nenumăratele episoade de furie și bătăi, își amintește cu exactitate unul care a marcat-o și în care s-a simțit singură. La 10 ani, în urma unui accident, copila se lovise grav și urma să fie internată la spital. „Mama nu putea fi internată cu mine, căci trebuia să aibă grijă de fratele meu mai mic, și era opțiunea de a mă interna cu tata sau de a sta singură. Și am ales să stau singură. Simțeam că singură mi-e mai bine decât cu el.”
La nici trei ani de la primul abuz, s-a întâmplat al doilea. Cel pe care Eva, cu tot curajul pe care a reușit să-l adune, l-a povestit familiei.
„Aveam 14 ani, asta s-a întâmplat în apartamentul familiei. M-am culcat și am simțit cum mă pipăie pe burtă, pe sâni și în zona intimă. Am fugit și am închis ușa la cameră. El încerca s-o deschidă, dar apoi s-a oprit.”
Mama fetei avea o urgență medicală și nu se afla acasă, dar Eva simțea că trebuie să facă ceva. A doua zi de dimineață și-a luat hainele groase și a mers la mătușile ei, cele care aveau să afle primele despre trăirile fetei.
La nici trei ani de la primul abuz, s-a întâmplat al doilea. Cel pe care Eva, cu tot curajul pe care a reușit să-l adune, l-a povestit familiei.
„Aveam 14 ani, asta s-a întâmplat în apartamentul familiei. M-am culcat și am simțit cum mă pipăie pe burtă, pe sâni și în zona intimă. Am fugit și am închis ușa la cameră. El încerca s-o deschidă, dar apoi s-a oprit.”
Mama fetei avea o urgență medicală și nu se afla acasă, dar Eva simțea că trebuie să facă ceva. A doua zi de dimineață și-a luat hainele groase și a mers la mătușile ei, cele care aveau să afle primele despre trăirile fetei.
„Toți așteptau ca eu să merg la poliție”
Și-a adunat tot curajul în pumn ca să le povestească surorilor tatălui ei prin ce a trecut. Din spusele ei, mătușile nu s-au arătat complet surprinse de situație. Nu știe nici până astăzi de ce.
„Nanele mele, surorile tatălui, au zis că dacă vom merge la poliție, ne vor susține, dar toți de parcă așteptau eu să insist să mergem la poliție. Eu nu am putut face asta.”
„Susținerea” lor, spune ea, venea cu o imensă presiune și responsabilitatea pe umerii ei de copil. Ea urma să decidă dacă-și va denunța sau nu tatăl.
În aceeași zi ar fi fost anunțată și mama Evei. După acest eveniment adulții familiei au avut de o urgență o discuție. Eva nu a fost martoră la ce s-a vorbit, însă ține minte că tot atunci tatăl său și-ar fi cerut iertare de la ea.
„Tata și-a cerut scuze. Dar nu a fost sincer, a fost de parcă a făcut asta că așa trebuia, nu că simțea sincer că trebuie s-o facă. A făcut-o mai mult dintr-o frică de sine”, crede Eva.
Modul indiferent în care se comporta tatăl său după abuz a făcut-o pe Eva să pună la îndoială tot ce a simțit - rușine, frică, deznădejde și tristețe. Precum bucăți fărâmițate de plastilină uscată, emoțiile fetei s-au amestecat și au creat un boț grunjos și peticit care avea, într-un final, să se numească furie.
„Nanele mele, surorile tatălui, au zis că dacă vom merge la poliție, ne vor susține, dar toți de parcă așteptau eu să insist să mergem la poliție. Eu nu am putut face asta.”
„Susținerea” lor, spune ea, venea cu o imensă presiune și responsabilitatea pe umerii ei de copil. Ea urma să decidă dacă-și va denunța sau nu tatăl.
În aceeași zi ar fi fost anunțată și mama Evei. După acest eveniment adulții familiei au avut de o urgență o discuție. Eva nu a fost martoră la ce s-a vorbit, însă ține minte că tot atunci tatăl său și-ar fi cerut iertare de la ea.
„Tata și-a cerut scuze. Dar nu a fost sincer, a fost de parcă a făcut asta că așa trebuia, nu că simțea sincer că trebuie s-o facă. A făcut-o mai mult dintr-o frică de sine”, crede Eva.
Modul indiferent în care se comporta tatăl său după abuz a făcut-o pe Eva să pună la îndoială tot ce a simțit - rușine, frică, deznădejde și tristețe. Precum bucăți fărâmițate de plastilină uscată, emoțiile fetei s-au amestecat și au creat un boț grunjos și peticit care avea, într-un final, să se numească furie.
„Când venea era tristețe, frică”
Tatăl Evei vine dintr-o familie „de gospodari”, „știu că au avut, ca la sat, destul de multe hectare și pe câmp și în vie, mai aveau cai și alte animale”. Deseori auzea de la cei din jur că tatăl său avea probleme de sănătate de mic, de aceea ar fi primit de la părinți mult mai multă atenție decât ceilalți frați ai săi.
Cea mai mare parte a timpului, tatăl Evei a muncit și muncește peste hotare. Acasă vine de câteva ori pe an. În copilărie, vestea că tatăl se întoarce se lăsa o umbră rece peste ea. În timp ce alți copii își așteptau nerăbdători părinții, copila număra zilele până să audă iarăși, inspirând ușurată, sunetul ușii închise după el.
„Când pleca înapoi la muncă era ușurare și bucurie și când venea era tristețe, frică”. După întoarcerea de anul trecut a tatălui său, în care urma să stea două-trei luni acasă, stările depresive ale Evei s-au acutizat. Acela a fost momentul în care tânăra a apelat la psiholog, iar mai apoi la psihiatru.
„Am fost diagnosticată cu depresie și tulburare complexă de stres post-traumatic. Din ianuarie fac psihoterapie”, spune Eva. Chiar și așa, tânăra continuă să locuiască cu el sub același acoperiș. Vrea să locuiască singură și să se desprindă de familia ei, dar costul chiriei și al utilităților încă o țin pe loc.
Cea mai mare parte a timpului, tatăl Evei a muncit și muncește peste hotare. Acasă vine de câteva ori pe an. În copilărie, vestea că tatăl se întoarce se lăsa o umbră rece peste ea. În timp ce alți copii își așteptau nerăbdători părinții, copila număra zilele până să audă iarăși, inspirând ușurată, sunetul ușii închise după el.
„Când pleca înapoi la muncă era ușurare și bucurie și când venea era tristețe, frică”. După întoarcerea de anul trecut a tatălui său, în care urma să stea două-trei luni acasă, stările depresive ale Evei s-au acutizat. Acela a fost momentul în care tânăra a apelat la psiholog, iar mai apoi la psihiatru.
„Am fost diagnosticată cu depresie și tulburare complexă de stres post-traumatic. Din ianuarie fac psihoterapie”, spune Eva. Chiar și așa, tânăra continuă să locuiască cu el sub același acoperiș. Vrea să locuiască singură și să se desprindă de familia ei, dar costul chiriei și al utilităților încă o țin pe loc.
Una dintre cele mai grave forme de violență
Psihologa Evei, căreia nu-i vom dezvălui identitatea, spune că prima interacțiune cu ea a fost în momentul în care tânăra deja avea o formă gravă de depresie.
„Și aici vorbim de toate consecințele care decurg din asta: probleme de alimentație, lipsa activității fizice, gânduri suicidale și nevoia de auto-vătămare pe fonul suprimării sentimentului de rușine. Atunci am redirecționat-o și către psihiatru, care a confirmat diagnosticul.”
Specialista afirmă că hărțuirea și abuzul sexual din partea unui părinte sunt una dintre cele mai grave forme de violență. „Copilul se simte trădat, deoarece persoana care trebuia să o protejeze a trădat-o într-un mod atât de josnic. Fiind minoră, ne raportăm la asta ca la pedofilie.”
Mutarea de lângă abuzator, mai adaugă specialista, este un prim-pas important pe care victima trebuie să-l întreprindă singură sau cu ajutorul cuiva: „pentru că a trăi cu abuzatorul sub același acoperiș e echivalent cu revictimizarea”.
În cazul Evei, un „avantaj” îl reprezintă faptul că tatăl se află o mare parte din timp peste hotare.
„Dacă ar fi fost în situația să trăiască constant sub același acoperiș, cu părere de rău ar fi fost marea probabilitate ca nici terapia să nu mai fie de ajutor”, subliniază psihologa.
„Și aici vorbim de toate consecințele care decurg din asta: probleme de alimentație, lipsa activității fizice, gânduri suicidale și nevoia de auto-vătămare pe fonul suprimării sentimentului de rușine. Atunci am redirecționat-o și către psihiatru, care a confirmat diagnosticul.”
Specialista afirmă că hărțuirea și abuzul sexual din partea unui părinte sunt una dintre cele mai grave forme de violență. „Copilul se simte trădat, deoarece persoana care trebuia să o protejeze a trădat-o într-un mod atât de josnic. Fiind minoră, ne raportăm la asta ca la pedofilie.”
Mutarea de lângă abuzator, mai adaugă specialista, este un prim-pas important pe care victima trebuie să-l întreprindă singură sau cu ajutorul cuiva: „pentru că a trăi cu abuzatorul sub același acoperiș e echivalent cu revictimizarea”.
În cazul Evei, un „avantaj” îl reprezintă faptul că tatăl se află o mare parte din timp peste hotare.
„Dacă ar fi fost în situația să trăiască constant sub același acoperiș, cu părere de rău ar fi fost marea probabilitate ca nici terapia să nu mai fie de ajutor”, subliniază psihologa.
Adulții
Eva nu a vorbit niciodată direct cu mama ei despre asta. Și nici nu i-ar fi reproșat nimic. Părinții nu au divorțat și continuă să locuiască în aceeași casă. Sora mai mică a tinerei este aproximativ la vârsta la care Eva a fost abuzată pentru prima dată.
„Când vine tata acasă, încerc să am grijă de sora mea mai mult și să stau mai des cu ea, dar până la urmă responsabilitatea nu e doar a mea.”
Spune că se simte furioasă. Furioasă pe mama ei pentru că nu a întreprins nimic după abuz. Furioasă și pe toți adulții din jurul ei care nu au încercat s-o protejeze.
„Eva nu are o relație caldă și de încredere nici cu mama, nici cu tata. Acest lucru se simte ca o trădare din ambele părți”, menționează psihologa.
Atunci când își amintește de cele întâmplate, Eva și-ar fi dorit să fie izolată de tatăl său și să se simtă în siguranță. Inițiativa, crede ea, este ceea ce simte că a lipsit cu desăvârșire. Acum, când tatăl revine acasă, tânăra petrece majoritatea timpului la ea în cameră.
„Eu de obicei nu mănânc cu ei. Când el este acasă eu am senzația că nu mă văd așa de des chiar și cu mama, chiar dacă trăim în aceeași casă.”
„Când vine tata acasă, încerc să am grijă de sora mea mai mult și să stau mai des cu ea, dar până la urmă responsabilitatea nu e doar a mea.”
Spune că se simte furioasă. Furioasă pe mama ei pentru că nu a întreprins nimic după abuz. Furioasă și pe toți adulții din jurul ei care nu au încercat s-o protejeze.
„Eva nu are o relație caldă și de încredere nici cu mama, nici cu tata. Acest lucru se simte ca o trădare din ambele părți”, menționează psihologa.
Atunci când își amintește de cele întâmplate, Eva și-ar fi dorit să fie izolată de tatăl său și să se simtă în siguranță. Inițiativa, crede ea, este ceea ce simte că a lipsit cu desăvârșire. Acum, când tatăl revine acasă, tânăra petrece majoritatea timpului la ea în cameră.
„Eu de obicei nu mănânc cu ei. Când el este acasă eu am senzația că nu mă văd așa de des chiar și cu mama, chiar dacă trăim în aceeași casă.”
Ancorele
Eva culege cu greu din mintea sa episoadele frumoase din familie. De parcă o pânză densă acoperă tot ceea ce ar fi încercat să reproducă. Sinceritatea, bunătatea și dragostea necondiționată sunt doar câteva dintre lucrurile care i-au lipsit în copilărie și adolescență.
Fata povestește că nu și-a surprins niciodată părinții oferindu-și afecțiune. „Se comportau ca o familie tipică, cu mentalitatea că dacă se căsătoresc, nu mai divorțează toată viața, indiferent cât de prost merg lucrurile.”
Dar are alte ancore care o ajută. Recent a devenit parte a unei organizații pentru drepturile femeilor. E locul în care simte că ceea ce face este util și apreciat și în care are parte de susținere și căldură.
Mediul familial în care a crescut a determinat-o pe Eva să reflecte profund asupra deciziei de a avea copii. Chiar dacă este adesea copleșită de îndoieli, tânăra se gândește la posibilitatea de a adopta. „Sunt atât de mulți copii care au nevoie de iubire și nu are cine să le-o ofere”, mărturisește Eva.
Deși durerea s-a impregnat cu îndrăzneală în suflet și corp, sunt zile când o anesteziază. A învățat să-și sudeze cu grijă și răbdare bucățile din sine fisurate. A mai învățat că își poate folosi durerea, hidoasă la prima vedere, ca să adauge frumusețe artei pe care o creează. „Iar atunci când nu ajută, intervin pastilele care mă fac să n-o mai simt”, râde ea amar.
Din 2023, momentul în care a decis să ceară ajutor în afara familiei sale, încearcă să se bucure de viață și să se gândească tot mai puțin la moarte. Periodic, gândurile negre o bântuie, dar a înțeles că procesul este plin de suișuri și coborâșuri. „Deja e vreun an de când nu m-am mai gândit la asta și am realizat că vreau să trăiesc”, spune Eva. Alege în fiecare zi să-și transforme rana într-o putere, una care s-o impulsioneze să ofere celor din jur sprijinul pe care și l-ar fi dorit ea cândva.
Eva* - numele este schimbat pentru a proteja identitatea.
Fata povestește că nu și-a surprins niciodată părinții oferindu-și afecțiune. „Se comportau ca o familie tipică, cu mentalitatea că dacă se căsătoresc, nu mai divorțează toată viața, indiferent cât de prost merg lucrurile.”
Dar are alte ancore care o ajută. Recent a devenit parte a unei organizații pentru drepturile femeilor. E locul în care simte că ceea ce face este util și apreciat și în care are parte de susținere și căldură.
Mediul familial în care a crescut a determinat-o pe Eva să reflecte profund asupra deciziei de a avea copii. Chiar dacă este adesea copleșită de îndoieli, tânăra se gândește la posibilitatea de a adopta. „Sunt atât de mulți copii care au nevoie de iubire și nu are cine să le-o ofere”, mărturisește Eva.
Deși durerea s-a impregnat cu îndrăzneală în suflet și corp, sunt zile când o anesteziază. A învățat să-și sudeze cu grijă și răbdare bucățile din sine fisurate. A mai învățat că își poate folosi durerea, hidoasă la prima vedere, ca să adauge frumusețe artei pe care o creează. „Iar atunci când nu ajută, intervin pastilele care mă fac să n-o mai simt”, râde ea amar.
Din 2023, momentul în care a decis să ceară ajutor în afara familiei sale, încearcă să se bucure de viață și să se gândească tot mai puțin la moarte. Periodic, gândurile negre o bântuie, dar a înțeles că procesul este plin de suișuri și coborâșuri. „Deja e vreun an de când nu m-am mai gândit la asta și am realizat că vreau să trăiesc”, spune Eva. Alege în fiecare zi să-și transforme rana într-o putere, una care s-o impulsioneze să ofere celor din jur sprijinul pe care și l-ar fi dorit ea cândva.
Eva* - numele este schimbat pentru a proteja identitatea.
În cazul în care vă confruntați sau sesizați oricare forme de abuz asupra copiilor, apelați la Serviciul de Asistență „Telefonul Copilului”, la numărul de telefon 116 111. Serviciul telefonic este gratuit, anonim și confidențial, disponibil 24/7.
