Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Galbur, a înmânat astăzi, 24 ianuarie, scrisorile de acreditare preşedintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Ceremonia a avut loc la reședința prezidențială de la Kremlin, la care au mai fost înaintate scrisori de acreditare din alte 18 ţări.
Referindu-se la relaţiile cu Republica Moldova, președintele Federației Ruse a menţionat că acestea "se dezvoltă în baza prieteniei și legăturilor spirituale dintre ambele țări, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul CSI". De asemenea, a fost exprimată disponibilitatea Federației Ruse de a contribui la soluționarea conflictului transnistrean, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de Externe
La rândul său, Andrei Galbur a subliniat că obiectivul său în cadrul acestui mandat este de a dezvolta relații de parteneriat multidimensional cu statul de reşedinţă.
Înmânarea scrisorilor de acreditare marchează începutul misiunii oficiale a ambasadorului Andrei Galbur în Federaţia Rusă.