La chinezi, Anul Nou se numeşte ‘Sărbătoarea Primăverii’ şi este o zi de mulţumire si recunoştinţă pentru lucrurile bune primite în anul care s-a încheiat. Potrivit calendarului chinez, Anul Nou vine în prima zi cu lună plină după intrarea Soarelui în constelaţia Vărsătorului. Potrivit calendarului gregorian, acest lucru se întâmplă nu înainte de 21 ianuarie şi nu mai târziu de 19 februarie.
‘Sărbătoarea Primăverii’ are la chinezi o istorie de circa 4000 de ani. În trecut, oamenii considerau un an drept perioada rotaţiei complete a planetei Saturn. După calendarul tradiţional chinezesc, însă, un an este considerat drept perioada în care luna face 12 rotaţii în jurul Pământului, fiecare rotaţie durând o lună.
Cu câteva zile înainte de petrecere se face curăţenie în casă, presupunându-se că astfel sunt ‘măturate’ urmele de ghinion. Ferestrele şi uşile sunt vopsite şi apoi decorate cu ornamente de hârtie, dar şi cu versuri pe teme precum fericirea, bunăstarea şi viaţa lungă. Potrivit datinilor populare chinezeşti, sărbătoarea durează până în ziua de 15 a primei luni, care marchează ‘Sărbătoarea Lampioanelor’. La această procesiune stradală participă numeroşi oameni care cântă, dansează şi duc lampioane urmând un imens dragon. Acest convoi se presupune că luminează drumul Anului Nou. Atmosfera sărbătorească culminează în ultima seară a anului, care este Revelionul şi în prima zi a primei luni care este Anul Nou.
China este un stat multinaţional în care conlocuiesc 56 de comunităţi etnice. Fiecare naţionalitate are tradiţii diferite în legătură cu Anul Nou, dar pentru toate naţionalităţile masa din seara de Revelion, numită ‘Masa Reîntregirii’, reprezintă un moment important pentru fiecare familie. Indiferent unde se află, toţi membrii familiei încearcă să se întoarcă la casa părintească pentru a servi împreună ultima masă a anului. Există consemnări istorice potrivit cărora chiar şi cei pedepsiţi cu închisoare erau eliberaţi pentru noaptea de Revelion, pentru a fi alături de familie.
În sudul Chinei, această masă este bogată şi copioasă, cuprinzând de obicei peste 10 feluri de mâncare, fiecare reprezentând diferite dorinţe. Brânza de soia şi peştele sunt simboluri ale bogăţiei, crevetele roz – simbol al fericirii şi însufleţirii, stridile uscate – simboluri ale bunăstării, salata de peşte crud (yu sheng) – al norocului şi prosperităţii, părul de înger (Fai-hai – preparată din alge de mare cu aspect de păr, comestibil însă) – al prosperităţii, iar găluştele fierte în apă (Jiaozi) – ale bunăstării în viata familială.
Cel mai important fel de mâncare este colţunaşul. Colţunaşul cu o monedă înăuntru este pentru cel care o găseşte semn de noroc în anul ce vine. Miezul nopţii este marcat de sute de focuri de artificii (în marile oraşe sunt interzise), despre care se crede că alungă spiritele rele. Se spune, conform tradiţiei, că primul bărbat care reuşeşte să aprindă ‘pocnitorile’ are dreptul să înceapă cel dintâi munca la câmp şi că, în anul ce vine se va bucura de o recoltă bogată. Se stă de veghe toată noaptea întrucât, conform tradiţiei, dacă stai treaz în noaptea Anului Nou, vei trăi mai mult.
În prima zi a Noului An, oamenii se îmbracă cu haine noi, fac vizite rudelor şi prietenilor sau primesc invitaţi. Ei îşi adresează reciproc Xin Nian Hao (‘La Mulţi Ani!’). După aceea, oaspeţii sunt invitaţi să servească bomboane, fructe şi ceai.
Cei mai fericiţi sunt oamenii de etnie luoba, care petrec de trei ori Anul Nou. Prima dată are loc la 1 noiembrie când se termină toate recoltele. Oamenii se odihnesc trei-cinci zile, perioadă în care se taie în fiecare gospodărie trei găini, se fac 40 de litri de vin dulce şi 20 de litri băuturi alcoolice din porumb şi se pregătesc 10 kilograme de gogoşi din făină de orez, din care se oferă cadouri decanului de vârstă al neamului. În aceste zile, nimeni nu se ocupă cu lucrările agricole, nici de vânat şi pescuit. Apoi se fac pregătiri pentru cel de-al doilea An Nou – Anul Mare – care începe la 1 decembrie. Indiferent de recoltă, această sărbătoare este la fel de importantă. La 29 noiembrie se sacrifică porci şi vaci. A doua zi la depozitele de cereale se taie câte o găină pentru fiecare tip de cereale. De obicei trebuie tăiate 5 găini. Apoi cerealele se stropesc cu sângele acestora, pentru a cere o recoltă bogată în acel an. Cea de-a doua sărbătoare de Anul Nou este la 1 ianuarie. În serile de 3 şi 4 ianuarie se aprinde un foc mare sub un copac sau într-o sală, la care oamenii în vârstă sau şeful tribului povestesc celor tineri tradiţia acestei etnii. Populaţia luoba nu are limbă scrisă. Cultura şi literatura lor au fost transmise prin viu grai din generaţie în generaţie.
Anul Nou Evreiesc
Festivalul evreiesc de Anul Nou se numeşte ‘Rosh Hashanah’. Data acestuia variază în fiecare an, întrucât calendarul evreiesc este lunisolar. Anul Nou soseşte în primele două zile ale lunii a şaptea, data Anului Nou fiind fixată astfel pentru ca fermierii să poată merge la Ierusalim înainte de sezonul ploilor. Primele zece zile ale acestei luni sunt cele mai sfinte.
Tradiţia vorbeşte despre o carte a Raiului în care se spune că sunt scrişi cei care au făcut lucruri bune şi rele şi, la sărbătoarea de Rosh Hashanah, toată lumea trebuie să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru comportarea lor în timpul anului care a trecut. Totuşi, tuturor oamenilor li se dau zece zile între Anul Nou şi Ziua Judecăţii, ‘Yom Kipur’, pentru a se căi pentru răul pe care l-au făcut. Dacă sunt sinceri, se presupune că Dumnezeu îi iartă şi, la Yom Kipur, El scrie soarta viitoare a tuturor, în carte. De aceea, oamenii îşi trimit unul altuia felicitări cu mesajul tradiţional ‘Fie să ţi se scrie un an bun’. Ei schimbă aceleaşi urări în ajunul sărbătorii Rosh Hashanah, când merg la sinagogă înainte de a se întoarce la casele lor, pentru cina specială de Anul Nou.
Cina de Anul Nou este decorată cu lumânări de sărbătoare aprinse şi de pe masă nu lipsesc fructele proaspete de sezon, în special strugurii. Printre felurile tradiţionale se numără pâinea, cunoscută sub numele de ‘Challah’, prăjitura cu miere şi peştele (simbolizează prosperitate şi belşug).
Evreii marchează şi Anul Nou al Arborilor. Tu-bi-Shvat este o sărbătoare minoră în calendarul evreiesc. Nu este menţionată în Biblie şi referiri la această sărbătoare datează din perioada celui de al Doilea Templu. Anul Nou al Arborilor este cunoscut sub mai multe denumiri şi anume ‘Ros Hasana la Ilanot’ (Anul Nou al Copacilor), ‘Hamisa Asar bi-Svat’ (15 Svat) – denumire care provine de la data calendaristică a acestei sărbători care se are loc la 15 ale lunii Svat (‘Hamisusar’ – în idiş) şi ‘Tu bi-Svat’ – unde cuvântul Tu este echivalentul valorii numerice a cifrei 15. Fixarea unei date semnificând Anul Nou al arborilor este legată de zeciuiala asupra recoltei de fructe. ‘Tu-bi-Svat’ este o sărbătoare a naturii şi nu este legată de nici un serviciu religios special în sinagogă.
Indiferent de felul în care evreii sărbătoreau Anul Nou al Copacilor, de obiceiurile diferite, tradiţia consumării fructelor specifice este comună tuturor. Locul de onoare printre aceste fructe îl ocupă roşcova care creşte din abundenţă în Israel. De asemenea smochinele, curmalele şi stafidele.
Printre copacii care au semnificaţie deosebită în Israel este migdalul – ghiocelul de pe aceste meleaguri. El este primul copac care înfloreşte şi anunţă începutul primăverii.
În Israel se obişnuieşte ca fiecare copil să planteze cate un pom în această zi.
Anul Nou în Asia
Anul Nou în Tibet se numeşte ‘Losar’ şi se sărbătoreşte la sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie, când este lună nouă. Ultimele două zile ale vechiului an se numesc Gutor şi se petrec făcându-se pregătiri pentru noul an. Prima zi din Gutor este folosită pentru curăţarea casei, în special a bucătăriei, cea mai importantă încăpere. De asemenea, hornul este curăţat de funingine. Există anumite feluri de mâncare speciale pentru Anul Nou precum supa ‘nouă’ preparată din 9 ingrediente (carne, grâu, orez, cartofi dulci, brânză, mazăre, ardei verzi, fidea şi ridichi). Aceasta este servită cu gogoşi mici conţinând aşchii de lemn, hârtie sau pietricele şi se spune că prezic dacă viitorul va fi bun sau rău. A doua zi de Gutor se practică ceremonii religioase. Se merge la mănăstiri şi se dau daruri la călugări, se aruncă pocnitori şi se folosesc torţe pentru a alunga spiritele rele din preajma caselor. În ziua de Anul Nou, oamenii se trezesc devreme, se îmbăiază, se îmbracă, apoi onorează zeii în sanctuarele din casele lor şi le oferă ofrande. Ofranda poate fi un animal, pasăre sau chiar demoni confecţionaţi dintr-un fel de gogoaşă numită ‘torma’. De asemenea, în această zi se fac cadouri în familie.
În Cambodgia, Festivalul pentru sărbătorirea Anului Nou (denumit Chaul Chnam Thmey, care în traducere ar însemna intrarea în noul an) începe pe data de 12, 13 sau 14 aprilie conform calendarului gregorian şi durează de trei zile, fiecare zi având denumire şi activităţi specifice. În cinstea acestui eveniment oamenii îşi fac curăţenie în case şi apoi le decorează. Se realizează un altar pentru spiritul lui Tevada Chhnam Thmey care se presupune că vine pe Pământ în această perioadă a anului. Altarul este realizat dintr-o statuie a lui Budha, flori, lumânări, tămâie, un bol cu apă parfumată, mâncare şi băutură.
În prima zi, numită şi Maha Sahgkrant, oameni merg la mânăstire să se roage şi să participe la ceremonii, ocazie cu care este adusă mâncare şi ofrande călugărilor. Tot în această zi în interiorul mânăstirii sunt ridicate nişte movile din nisip, decorate cu cinci steaguri, unul în mijloc şi celelate patru pe margini; la mânăstiri pe durata festivalului se joacă diferite jocuri tradiţionale (Tug-Of-War, Angkunh şi Boh Choong).
Ziua a doua, numită Vana Bat, este ziua reuniunii de familie, se fac vizite, urări de bine şi sunt oferite daruri în special părinţilor şi bunicilor în semn de respect. Tot în această zi familiile merg din nou la mânăstire şi le cer călugărilor să se roage, de data aceasta şi pentru cei dispăruţi.
În ziua a treia, Loeung Sack, călugării binecuvântează movilele, iar statuile lui Budha din case şi de la mânăstiri sunt spălate, cu apă parfumată. Acest obicei se spune că, odată practicat, va aduce fericire, noroc şi viaţă lungă şi ploaie în anul care vine. Tot în această zi, în semn de respect faţă de părinţi, copiii le spală acestora picioarele.
Festivalul Anului Nou în Thailanda este numit Songkran, durează trei zile şi se sărbătoreşte în luna aprilie conform calendarului gregorian. Obiceiurile diferă de la regiune la regiune, dar cea mai interesantă este aruncarea cu apă. Oamenii se stropesc fără să ţină cont de diferenţa de vârstă sau de superioritatea adversarului, acest obicei având loc de sute de ani, pentru ca anul care vine sa fie ploios.
Se vizitează mănăstirile, credincioşii se roagă aducând ofrande precum orez, fructe, şi dulciuri sau mâncare pentru călugări. Un alt obicei pentru a aduce noroc este eliberarea unei păsări din colivie sau a unui peşte din acvariu. Peştii sunt duşi la mare şi sunt eliberaţi toţi în acelaşi timp. Foarte populare sunt şi concursurile de frumuseţe sau construirea castelelor de nisip. Sunt practicate sporturi tradiţionale ca hoop-takraw sau jocul cu beţele dar şi o mare varietate de jocuri populare şi spectacole. Un alt obicei foarte important este spălarea statuilor lui Budha.
Diwali, Festivalul Luminilor (Anul Nou Indian)
Festivalul de Anul Nou în India se numeşte Diwali şi este un festival al luminilor. Acesta se sărbătoreşte diferit în diferitele părţi ale Indiei. Pentru hinduşii din nord, Diwali este sfârşitul anului vechi şi începutul celui nou. Timp de 3 zile la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie, toate satele şi oraşele strălucesc în mii de lumini. Casele lor sunt împodobite cu mici lămpi cu petrol numite diwa. Aceste mici lumini se găsesc în temple, case, de-a lungul pervazelor ferestrelor şi aleilor din grădini. În oraşe se folosesc lumini electrice pentru a lumina clădirile. Acestea se folosesc pentru a alunga răul şi a-l înlocui cu binele. Oamenii încearcă să finalizeze toate treburile neterminate, pentru că Diwali marchează sfârşitul anului.
Oamenii de afaceri plătesc toate datoriile şi noile registre sunt binecuvântate înainte de Anul Nou. Este un timp pentru noi începuturi. Oamenii cumpără lucruri noi pentru casă, noi unelte sau chiar haine, cei care îşi permit. Se trimit felicitări şi se fac daruri. Se fac planuri pentru Noul An şi uită toate conflictele, căci acesta este un timp al bunătăţii şi generozităţii. Chiar şi animalele de povară sunt spălate şi împodobite pentru festival. Diwali este şi un festival religios. Hinduşii credeau în zeul prinţ Rama. Acesta şi-a pierdut regatul şi soţia i-a fost răpită de un demon pe nume Ravana. După multe bătălii cu acesta, ajutat de maimuţa războinică Hanuman, el l-a învins pe Ravana şi şi-a recuperat soţia. Hinduşii sărbătoresc sfârşitul fericit al acestei poveşti. Ei îşi amintesc tristeţea şi triumful lui Rama precum şi încoronarea lui. Binele învingând răul, lumina învingând întunericul. Lakshmi, zeiţa bunăstării şi a norocului, este de asemenea sărbătorită în această perioadă. Lămpile aprinse îi arată drumul spre case, astfel că ea poate binecuvânta şi aduce noroc pentru tot anul. În temple şi în casele oamenilor, imaginile zeilor sunt decorate cu flori şi la picioarele statuilor zeilor se pun fructe ca ofrandă, în timp ce se spune o rugăciune. În temple au de asemenea loc ceremonii unde se citeşte povestea lui Rama şi a soţiei sale, cu o lună înaintea festivalului de Anul Nou. Se cântă cântece sacre numite Bhajans şi dansatorii execută o ceremonie numită arti în care o lampă este legănată în dreptul imaginilor zeilor.
Anul Nou în Japonia
Anul Nou numit şi Shogatsu este cea mai importantă sărbătoare din calendarul japonez. Zilele de sărbătoare sunt considerate între 1- 3 ianuarie şi în această perioadă majoritatea companiilor, magazinelor, şcolilor şi oficiilor guvernamentale sunt închise.
Pregătirile de Anul Nou încep de la jumătatea lunii decembrie sau încă din luna noiembrie când se achiziţionează sau se confecţionează cărţile poştale numite nengaiyo. Cele destinate partenerilor de afaceri sunt procurate din comerţ, în schimb pentru familie de obicei sunt confecţionate manual. De obicei aceste felicitări ilustrează sub forma unei caricaturi animalul care reprezintă anul viitor, în zodiac. Persoana care le trimite adaugă alături un scurt mesaj scris de mână, pe spatele felicitării, prin care este manifestată mulţumirea pentru ajutorul acordat în timpul anului trecut şi speranţa că acesta va continua în anul ce vine. Aceste felicitări sunt păstrate de serviciu poştal, şi trimise apoi toate în ziua de Anul Nou, (de obicei angajează studenţi în regim de colaborare pentru a putea trimite cantitatea mare de scrisori).
În timp ce se apropie sfârşitul anului, japonezii petrec câteva zile făcând curăţenie în toată casa, acest eveniment care se numeşte o-soij. După curăţenie se începe decorarea caselor cu ornamente specifice cum ar fi Shimekezari – o frânghie de paie cu diferite decoraţii şi Kadomatsu – un aranjament din crengi de pin şi bambus, dispuse în faţa uşii de la intrare pentru a purifica casa la venirea anului nou. Uneori sunt decorate şi maşinile cu ornamente din pin sau bambus. Tot în această perioadă se face curăţenie şi în temple.
De Anul Nou, sunt organizate petreceri numite bonenkai – de obicei între colegii de firmă, pentru a uita grijile şi necazurile din anul ce a trecut şi de a primi noul an cu mintea liberă.
În timpul sărbătorilor copiii primesc o sumă de bani, aşa numita Otoshidama, oferită de părinţi în plicuri special decorate.
La miezul nopţii de la templele budiste se pot auzi clopotele care bat de 108 ori (de opt ori pentru anul vechi şi de 100 ori pentru anul ce vine), invocând astfel Anul Nou. Oamenii se aduna la temple, pentru prima vizită pe Anul Nou, pun bani într-o cutie special amenajată şi apoi îşi adună mâinile şi se roagă pentru siguranţă, fericire şi bunăstarea familiei; după rugăciune, majoritatea oamenilor îşi citesc soarta, răvaşul primit fiind apoi agăţat de un pom. Înainte de a pleca de la templu toată lumea îşi cumpără un talisman numit Omamori, care are rol de protecţie împotriva bolilor, accidentelor şi dezastrelor.
După sărbătorirea Anului Nou petrecăreţii merg la culcare, sperând să viseze Muntele Fuji, considerat semn de bun augur pentru anul ce vine. Trezirea înainte de răsăritul soarelui este considerată foarte importantă, astfel admirarea primului răsărit (hatsu-hinode) fiind cel mai bun mod de a începe anul. Canalele de televiziune se întrec să transmită primul răsărit din diferite puncte din ţară.
La 2 ianuarie are loc anual Ippan Sanga, ceremonia prin care publicul poate oferi felicitări cu ocazia anului nou familiei regale. Suveranul japonez iese la balconul reşedinţei, însoţit de soţia sa, urându-le, la rândul lor, un an nou fericit supuşilor. Este una din cele două ocazii din timpul anului în care publicul are acces în grădina Palatului imperial. Pentru acesta, însă, trebuie făcute programări cu trei ani înainte, numărul vizitatorilor fiind limitat.
Kagami Biraki marchează încheierea seriei de ritualuri dedicate Anului Nou, pe departe cea mai importantă sărbătoare japoneză, ce are loc în a doua zi de duminică din luna ianuarie. Traducerea literală a sintagmei Kagami Biraki este ‘Oglinda Deschisă’, dar sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de ‘Ceremonia Tăierii Orezului’ datorită ritualului oferirii unor prăjituri rotunde din orez, denumite Mochi. Sărbătoarea are la bază o legendă japoneză despre un zeu care a căzut în dizgraţia celorlalte divinităţi din cauza firii sale nemiloase. Alungat, zeul s-a retras într-o peşteră izolată unde a dat peste un obiect asemănător unei oglinzi care l-a forţat să se uite la reflecţia sa şi să se autoanalizeze.
După mulţi ani de cugetare, zeul s-a întors, complet schimbat, la celelalte divinităţi. Sensul profund al acestei legende se referă la puterea autocunoaşterii şi a introspecţiei.
