De Arcadie Gherasim
Pentru majoritatea ţărilor răsăritene, aspirante la calitatea de membre ale UE, justiţia a reprezentat în permanenţă cea mai gravă problemă, cel mai mare obstacol de depăşit, cel mai dificil capitol de negociat şi cea mai descurajantă reminiscenţă de mentalitate totalitaristă de care urmau să se debaraseze pentru aderarea la UE.
Ei bine, unele dintre ele, chiar şi după ce au devenit parte a Comunităţii Europene, continuă să lupte din răsputeri pentru a pune justiţia în serviciul statului de drept, pentru a o curăţa de elementele coruptibile şi slugarnice care au implantat în sistem principiul „o mână spală pe alta”, pentru a decomuniza principiile morale ale magistraţilor, a demola esenţa antiumană a efectului slugărniciei judecătoreşti, a reclădi sistemul judiciar pe temelii de competenţă şi de demnitate profesională.
Însă piramida nu se dă demolată, iar complicaţiile României şi Bulgariei pe acest front sunt relevante. Merge greu la vecinii noştri, însă merge cumva şi cred că ceea ce se produce bun la ei ar trebui de preluat şi în procesul de europenizare a justiţiei moldoveneşti. Întâi de toate, trebuie scoşi din judecătorii toţi corupţii şi coruptibilii – atât cei care „iau la labă”, cât şi cei care se dau pe laba politicienilor. De această misiune ar trebui să se ocupe nu numai Fiscul, MAI sau CCCEC, ci şi SIS, pentru că un sistem sau un grup profesional, ai cărui membri prejudiciază statul cu sute de milioane de lei, care compromit reperele constituţionale ale statului şi folosesc numele statului în scopuri de căpătuială personală reprezintă pericole reale pentru securitatea naţională.
Anume pe această cale s-a mers şi anume astfel a fost tratată problema în mai multe foste state candidate pentru aderarea la UE: prinşi, arestaţi şi judecaţi cu confiscarea averii. Asanarea sistemului judecătoresc şi a Procuraturii de lichele corupte ar trebui să devină o misiune de onoare pentru ofiţerii SIS – fiindcă, după reprezentaţia pe care au dat-o judecătorii moldoveni în comisariatele de poliţie în zilele de 7 şi 8 aprilie 2009, a devenit clar că justiţia din RM s-a transformat, ca gravitate, în cea de-a doua problemă după diferendul transnistrean.
Însă dosarele inventate şi intentate la 7 şi 8 aprilie au reprezentat doar cireaşa de pe tortul realizărilor palpitante ale unor slujitori ai zeiţei Themis. Eu nu voi aminti aici de Şarban, Pasat şi alţii care au simţit pe pielea lor competenţa şi independenţa unor făcători de dreptate. Eu voi aduce doar un simplu exemplu din viaţa unui om simplu care a vrut să i se facă dreptate. Acum doi ani, o judecătoare i se plângea unei cunoştinţe de-a sale că, chipurile, iar o să aibă o noapte nedormită. Şi nu din cauza mustrărilor de conştiinţă. Pur şi simplu, şeful (al judecătoriei?) i-a ordonat să modifice dosarul pe care îl judeca aceasta şi să falsifice astfel datele problemei, încât să i se facă dreptate celui învinuit. A falsificat şi a doua zi a emis o sentinţă în defavoarea unei biete femei de la ţară. Acum, stau şi mă gândesc: câţi dintre bravii noştri judecători sunt gata să demonstreze la poligraf că nu au comis fapte similare?
Pentru că după „epitetele” aruncate la adresa presei de dl Muruianu oamenii s-ar putea întreba: cine sunt mai periculoşi – câinii turbaţi sau judecătorii câinoşi?
P. S. Am scris aceste rânduri cu tot respectul pentru judecătorii oneşti.
