Ministerul Finanțelor, Octavian Armașu susține că, în prezent, în R. Moldova, este mai multă stabilitate decât cu o jumătate de an, dar unii politicieni continuă să exercite pasiuni pentru destabilizarea situației.
Într-un interviu pentru Infotag, ministrul Finanțelor afirmă că, la începutul anului, R. Moldova se afla în pragul unei criza majore, deoarece statul nu avea o sursă de finanțare a deficitului bugetar și nu exista sprijin din partea creditorilor străini.
„La începutul anului 2016 nu exista nici o politică bugetară sau fiscală. Toate aceste lucruri au fost rezultatul crizei politice prelungite”, a menționat Armașu.
Ministrul spune că a fost destul de greu să fie reanimate relațiile cu donatorii în condițiile în care încrederea în R. Moldova și în elita politică era compromisă.
Octaviann Armașu consideră că, astăzi, situația diferă în mod semnificativ: s-a reușit redobândirea încrederii băncilor, BNM are o politică monetară de stimulare, iar ratele dobânzilor la hârtiile de valoare a scăzut la nivelul de 10%, ceea ce este deja acceptabil, iar inflația a scăzut la 6-7%.
Cu referință la recâștigarea încrederii partenerilor externi, ministrul Finanțelor a declarat că s-a ajuns la un acord cu FMI și R. Moldova a primit prima tranșă din împrumutul din partea Guvernului României, iar acest fapt poate fi considerat drept „prima rândunică” a finanțării externe.
„Țara are buget și politică fiscală pentru anul în curs, iar cheltuielile bugetare nu mai sunt limitate doar la salarii și pensii. În prezent, sunt deblocate achizițiile guvernamentale, iar toate ministerele pot să implementeze programele lor în limitele de cheltuieli stabilite”, a remarcat Octavian Armașu.