Un imigrant de origine africană a înjunghiat şase persoane, duminică, pe o stradă din oraşul israelian Tel Aviv. Una dintre victime este în stare gravă, informează site-ul ziarului Haaretz citat de Mediafax.
Autorul atacului este un imigrant originar din Sudan. Acesta a înjunghiat şase persoane, duminică la prânz, pe o stradă din Tel Aviv, trei dintre victime fiind imigranţi.
Una dintre persoanele înjunghiate, un bărbat de 67 de ani, este în stare gravă. Celelalte cinci victime au răni uşoare.
Deocamdată, motivul atacului nu se cunoaşte. Autorităţile însă verifică ipoteza unui conflict între imigranţi.